Isaiah 1.1-20
(6th Hour)
1Prorocia lui Isaia, fiul lui Amoţ, despre Iuda şi Ierusalim, pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia, împăraţii lui Iuda.
2Ascultaţi, ceruri, şi ia aminte, pământule, căci Domnul vorbeşte: „Am hrănit şi am crescut nişte copii, dar ei s-au răsculat împotriva Mea.
3Boul îşi cunoaşte stăpânul, şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său, dar Israel nu Mă cunoaşte, poporul Meu nu ia aminte la Mine.”
4Vai, neam păcătos, popor încărcat de fărădelegi, sămânţă de nelegiuiţi, copii stricaţi! Au părăsit pe Domnul, au dispreţuit pe Sfântul lui Israel. I-au întors spatele…
5Ce pedepse noi să vă mai dea, când voi vă răzvrătiţi din ce în ce mai rău? Tot capul este bolnav, şi toată inima suferă de moarte!
6Din tălpi până-n creştet, nimic nu-i sănătos, ci numai răni, vânătăi şi carne vie, nestoarse, nelegate şi nealinate cu untdelemn,
7ţara vă este pustiită, cetăţile vă sunt arse de foc, străinii vă mănâncă ogoarele sub ochii voştri, pustiesc şi nimicesc ca nişte sălbatici.
8Şi fiica Sionului a rămas ca o colibă în vie, ca o covergă într-un câmp de castraveţi, ca o cetate împresurată.
9De nu ne-ar fi lăsat Domnul oştirilor o mică rămăşiţă, am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora.
10Ascultaţi cuvântul Domnului, căpetenii ale Sodomei! Ia aminte la Legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei!
11„Ce-Mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sunt sătul de arderile de tot ale berbecilor şi de grăsimea viţeilor; nu-Mi place sângele taurilor, oilor şi ţapilor.
12Când veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, cine vă cere astfel de lucruri, ca să-Mi spurcaţi curţile?
13Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea!
14Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi.
15Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi oricât de mult v-aţi ruga, n-ascult, căci mâinile vă sunt pline de sânge!
16Spălaţi-vă deci şi curăţaţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul!
17Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă! –
18Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.
19De veţi voi şi veţi asculta, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării;
20dar de nu veţi voi şi nu veţi asculta, de sabie veţi fi înghiţiţi, căci gura Domnului a vorbit.”
Genesis 1.1-13 (Vespers)
1La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.
2Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor.
3Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină.
4Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric.
5Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi.
6Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape.”
7Şi Dumnezeu a făcut întinderea, şi ea a despărţit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care sunt deasupra întinderii. Şi aşa a fost.
8Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a doua.
9Dumnezeu a zis: „Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului şi să se arate uscatul!” Şi aşa a fost.
10Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
11Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ.” Şi aşa a fost.
12Pământul a dat verdeaţă, iarbă cu sămânţă după soiul ei şi pomi care fac rod şi care îşi au sămânţa în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
13Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a treia.
Proverbs 1.1-20 (Vespers)
1Pildele lui Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel,
2pentru cunoaşterea înţelepciunii şi învăţăturii, pentru înţelegerea cuvintelor minţii;
3pentru căpătarea învăţăturilor de bun simţ, de dreptate, de judecată şi de nepărtinire;
4ca să dea celor neîncercaţi agerime de minte, tânărului cunoştinţă şi chibzuinţă –
5să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa, şi cel priceput, şi va căpăta iscusinţă –
6pentru prinderea înţelesului unei pilde sau al unui cuvânt adânc, înţelesul cuvintelor înţelepţilor şi al cuvintelor lor cu tâlc.
7Frica Domnului este începutul ştiinţei; dar nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura.
8Ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările mamei tale!
9Căci ele sunt o cunună plăcută pe capul tău şi un lanţ de aur la gâtul tău.
10Fiule, dacă nişte păcătoşi vor să te amăgească, nu te lăsa câştigat de ei!
11Dacă-ţi vor zice: „Vino cu noi! Haidem să întindem curse ca să vărsăm sânge, să întindem fără temei laţuri celui nevinovat;
12haidem să-i înghiţim de vii, ca Locuinţa morţilor, şi întregi, ca pe cei ce se coboară în groapă;
13vom găsi tot felul de lucruri scumpe şi ne vom umple casele cu pradă;
14vei avea şi tu partea ta la fel cu noi, o pungă vom avea cu toţii!” –
15Fiule, să nu porneşti la drum cu ei, abate-ţi piciorul de pe cărarea lor!
16Căci picioarele lor aleargă la rău şi se grăbesc să verse sânge.
17Dar degeaba se aruncă laţul înaintea ochilor tuturor păsărilor;
18căci ei întind curse tocmai împotriva sângelui lor, şi sufletului lor îşi întind ei laţuri.
19Aceasta este soarta tuturor celor lacomi de câştig, lăcomia aduce pierderea celor ce se dedau la ea.
20Înţelepciunea strigă pe uliţe, îşi înalţă glasul în pieţe: