1 Corinthians 10.23-28 (Epistle)

23Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos. Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate zidesc. 24Nimeni să nu-şi caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia. 25Să mâncaţi din tot ce se vinde pe piaţă, fără să cercetaţi ceva din pricina cugetului. 26Căci „al Domnului este pământul şi tot ce cuprinde el.” 27Dacă vă pofteşte un necredincios la o masă, şi voiţi să vă duceţi, să mâncaţi din tot ce vă pune înainte, fără să cercetaţi ceva din pricina cugetului. 28Dar dacă vă spune cineva: „Lucrul acesta a fost jertfit idolilor”, să nu mâncaţi, din pricina celui ce v-a înştiinţat şi din pricina cugetului; căci „al Domnului este pământul şi tot ce cuprinde el.”

1 Thessalonians 4.13-17 (Epistle, Departed)

13Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde. 14Căci, dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în El. 15Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. 16Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. 17Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.

Luke 21.8-9, 25-27, 33-36 (Gospel)

8Isus a răspuns: „Băgaţi de seamă să nu vă amăgească cineva. Căci vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: „Eu sunt Hristosul” şi „Vremea se apropie.” Să nu mergeţi după ei. 9Când veţi auzi de războaie şi de răscoale, să nu vă înspăimântaţi; pentru că întâi trebuie să se întâmple aceste lucruri. Dar sfârşitul nu va fi îndată.” 25Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor; 26oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate. 27Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare. 33Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. 34Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră. 35Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi cei ce locuiesc pe toată faţa pământului. 36Vegheaţi, dar, în tot timpul şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.”

John 5.24-30 (Gospel, Departed)

24Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă. 25Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul, şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi cei ce-l vor asculta vor învia. 26Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine. 27Şi I-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului. 28Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui 29şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată. 30Eu nu pot face nimic de la Mine însumi: judec după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis.

Apostles Archippus and Philemon of the Seventy, and Martyr Apphia

Archippus was the son of Saints Philemon (Nov. 22) and Apphia (Feb. 15), and, like them, was a disciple of the Apostle Paul, who calls him “our fellow soldier” (Philm. 2). He and his father preached the Gospel at Colossae, and Archippus probably served as a priest for the church that gathered there at his family’s house (Col. 4:17). Archippus’ fervor in preaching the Gospel of Christ so angered the pagans that they seized him and brought him before the governor Androcles. When the Saint refused to sacrifice to Artemis, he was stripped, beaten, tormented in various ways, and finally stoned to death.

Our Venerable Mother Philothea of Athens (1589)

“This bright star of compassion arose in the dark days of the Turkish occupation to shed God’s mercy upon the oppressed people of Athens and to guide many endangered souls onto the path of righteousness.” (Synaxarion)

She was born in 1528 to the prominent Venizelou family, miraculously answering her mother’s prayer of many years. Though even in childhood she showed a love for ascesis and prayer, she was much sought-after as a wealthy heiress, and was married at the age of twelve to a rough, violent man. She endured his ill-treatment nobly, and prayed daily for his conversion. After three years, the brutal husband died, and Philothea gave herself entirely to a life of prayer and fasting, living like a hermitess though still in her parents’ house. When her parents died ten years later, she used her entire fortune to found a convent. Its design had been given her in a vision by the Apostle Andrew, and it was dedicated to him. Alongside the monastery, she founded a hospital, a hospice for the poor, and schools where boys and girls could receive a Christian education, something obviously not provided by the Turkish rulers.

As soon as the monastery was begun, she took monastic vows under the name of Philothea, and she, her own maidservants, and many young women of the city, became the first nuns there. Philothea continued in her boundless compassion for the poor and infirm, whom she visited and tended. She was so free in her almsgiving that more than once the monastery was left without food or other necessities of life, and the sisters began to complain about her. But each time, large donations appeared unexpectedly and saved the community from starvation.

Philothea offered asylum and refuge to Christian slave women who had fled their masters to preserve their faith and chastity. This angered the Turks, who surrounded the monastery, seized Philothea, and brought her before the judge. She was told to deny Christ or die, and when she refused was sentenced to death; but some influential Athenian Greeks were able to intervene on her behalf and to obtain her release.

Immediately upon her release she redoubled her prayers, her apostolic labors and her works of mercy, and was soon granted the gift of working miracles and healings. So many disciples came to join her that she established a second monastery. Her growing influence aroused the hatred of some of the Turks, who broke into the monastery one night and beat her violently, leaving her half-dead. She bore the effects of her injuries patiently, and after a short time gave back her soul to God in 1589.

Twenty years after her repose, a beautiful scent began to issue from her tomb. Her precious relics, venerated at the Cathedral in Athens, remain incorrupt to this day.