2 John 1.1-13 (Epistle)

1Prezbiterul, către aleasa Doamnă şi către copiii ei, pe care-i iubesc în adevăr – şi nu numai eu, ci toţi cei ce cunosc adevărul – 2pentru adevărul acesta care rămâne în noi şi care va fi cu noi în veac: 3Harul, îndurarea şi pacea să fie cu voi din partea lui Dumnezeu Tatăl şi din partea Domnului Isus Hristos, Fiul Tatălui, în adevăr şi în dragoste! 4M-am bucurat foarte mult când am aflat pe unii din copiii tăi umblând în adevăr, după porunca pe care am primit-o de la Tatăl. 5Şi acum, te rog, Doamnă, nu ca şi cum ţi-aş scrie o poruncă nouă, ci cea pe care am avut-o de la început: să ne iubim unii pe alţii! 6Şi dragostea stă în vieţuirea după poruncile Lui. Aceasta este porunca în care trebuie să umblaţi, după cum aţi auzit de la început. 7Căci în lume s-au răspândit mulţi amăgitori, care nu mărturisesc că Isus Hristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată Antihristul! 8Păziţi-vă bine să nu pierdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină. 9Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta are pe Tatăl şi pe Fiul. 10Dacă vine cineva la voi, şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: „Bun venit!” 11Căci cine-i zice: „Bun venit!”, se face părtaş faptelor lui rele. 12Aş avea să vă spun multe lucruri; dar nu voiesc să vi le scriu pe hârtie şi cu cerneală; ci nădăjduiesc să vin la voi şi să vă vorbesc gură către gură, pentru ca bucuria noastră să fie deplină. 13Copiii surorii tale alese îţi trimit sănătate. Amin.

Mark 15.22, 25, 33-41 (Gospel)

22Şi au adus pe Isus la locul numit Golgota, care tălmăcit înseamnă: „Locul căpăţânii”. 25Când L-au răstignit, era ceasul al treilea. 33La ceasul al şaselea, s-a făcut întuneric peste toată ţara, până la ceasul al nouălea. 34Şi, în ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eloi, Eloi, lama sabactani”, care tălmăcit înseamnă: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” 35Unii din cei ce stăteau acolo, când L-au auzit, ziceau: „Iată, cheamă pe Ilie!” 36Şi unul din ei a alergat de a umplut un burete cu oţet, l-a pus într-o trestie şi I-a dat să bea, zicând: „Lăsaţi să vedem dacă va veni Ilie să-L coboare de pe cruce!” 37Dar Isus a scos un strigăt tare şi Şi-a dat duhul. 38Perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos. 39Sutaşul care stătea în faţa lui Isus, când a văzut că Şi-a dat astfel duhul, a zis: „Cu adevărat, Omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!” 40Acolo erau şi nişte femei care priveau de departe. Printre ele erau Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel mic şi a lui Iose, şi Salome, 41care, pe când era El în Galileea, mergeau după El şi-I slujeau; şi multe alte femei care se suiseră împreună cu El în Ierusalim.

St Leo the Great, pope of Rome(461)

Pope Leo was one of the great bastions of Orthodoxy during the time of the monophysite heresy and its offshoots. ‘According to some, this Saint was born in Rome, but according to others in Tyrrenia (Tuscany), and was consecrated to the archiepiscopal throne of Rome in 440. In 448, when St Flavian, Archbishop of Constantinople [also commemorated today], summoned Eutyches, an archimandrite in Constantinople, to give account for his teaching that there was only one nature in Christ after the Incarnation, Eutyches appealed to St Leo in Rome. After St Leo had carefully examined Eutyches’ teachings, he wrote an epistle to St Flavian, setting forth the Orthodox teaching of the person of Christ, and His two natures, and also counseling Flavian that, should Eutyches sincerely repent of his error, he should be received back with all good will. At the Council held in Ephesus in 449, which was presided over by Dioscorus, Patriarch of Alexandria (and which Saint Leo, in a letter to the holy Empress Pulcheria in 451, was the first to call “The Robber Council”), Dioscorus, having military might behind him, did not allow Saint Leo’s epistle to Flavian to be read, although repeatedly asked to do so; even before the Robber Council was held, Dioscorus had uncanonically received the unrepentant Eutyches back into communion. Because Saint Leo had many cares in Rome owing to the wars of Attila the Hun and other barbarians, in 451 he sent four delegates to the Fourth Ecumenical Council, where 630 Fathers gathered in Chalcedon during the reign of Marcian, to condemn the teachings of Eutyches and those who supported him. Saint Leo’s epistle to Flavian was read at the Fourth Council, and was confirmed by the Holy Fathers as the Orthodox teaching on the incarnate Person of our Lord; it is also called the “Tome of Leo.” The Saint wrote many works in Latin; he reposed in 461.’(Great Horologion).

St Leo is remembered for saving Rome from conquest by Attila the Hun. When Attila drew near to Rome, preparing to pillage the city, St Leo went out to him in his episcopal vestments and enjoined him to turn back. For reasons unknown to worldly historians, the pitiless Attila with all his troops abandoned their attack and returned the way they had come.