Luke 24.12-35 (5th Matins Gospel)

12Dar Petru s-a sculat şi a dat fuga la mormânt. S-a plecat şi s-a uitat înăuntru, dar n-a văzut decât fâşiile de pânză care stăteau pe pământ; apoi a plecat acasă, mirat de cele întâmplate. 13În aceeaşi zi, iată, doi ucenici se duceau la un sat, numit Emaus, care era la o depărtare de şaizeci de stadii de Ierusalim; 14şi vorbeau între ei despre tot ce se întâmplase. 15Pe când vorbeau ei şi se întrebau, Isus S-a apropiat şi mergea pe drum împreună cu ei. 16Dar ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască. 17El le-a zis: „Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi pe drum?” Şi ei s-au oprit, uitându-se trişti. 18Drept răspuns, unul din ei, numit Cleopa, I-a zis: „Tu eşti singurul străin aici în Ierusalim, de nu ştii ce s-a întâmplat în el zilele acestea?” 19„Ce?”, le-a zis El. Şi ei I-au răspuns: „Ce s-a întâmplat cu Isus din Nazaret, care era un proroc puternic în fapte şi în cuvinte înaintea lui Dumnezeu şi înaintea întregului norod. 20Cum preoţii cei mai de seamă şi mai marii noştri L-au dat să fie osândit la moarte şi L-au răstignit? 21Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel; dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri. 22Ba încă nişte femei de ale noastre ne-au pus în uimire: ele s-au dus dis-de-dimineaţă la mormânt, 23nu I-au găsit trupul şi au venit şi au spus că ar fi văzut şi o vedenie de îngeri care ziceau că El este viu. 24Unii din cei ce erau cu noi s-au dus la mormânt şi au găsit aşa cum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut.” 25Atunci Isus le-a zis: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii! 26Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri şi să intre în slava Sa?” 27Şi a început de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El. 28Când s-au apropiat de satul la care mergeau, El S-a făcut că vrea să meargă mai departe. 29Dar ei au stăruit de El şi au zis: „Rămâi cu noi, căci este spre seară, şi ziua aproape a trecut.” Şi a intrat să rămână cu ei. 30Pe când şedea la masă cu ei, a luat pâinea; şi, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o şi le-a dat-o. 31Atunci li s-au deschis ochii şi L-au cunoscut; dar El S-a făcut nevăzut dinaintea lor. 32Şi au zis unul către altul: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne deschidea Scripturile?” 33S-au sculat chiar în ceasul acela, s-au întors în Ierusalim şi au găsit pe cei unsprezece şi pe cei ce erau cu ei, adunaţi la un loc 34şi zicând: „A înviat Domnul cu adevărat şi S-a arătat lui Simon.” 35Şi au istorisit ce li se întâmplase pe drum şi cum L-au cunoscut la frângerea pâinii.

Romans 10.1-10 (Epistle)

1Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru israeliţi este să fie mântuiţi. 2Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere: 3pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi şi nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu. 4Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El să poată căpăta neprihănirea. 5În adevăr, Moise scrie că omul care împlineşte neprihănirea pe care o dă Legea va trăi prin ea. 6Pe când iată cum vorbeşte neprihănirea pe care o dă credinţa: „Să nu zici în inima ta: „Cine se va sui în cer?” (Să coboare adică pe Hristos din cer.) 7Sau: „Cine se va coborî în Adânc?” (Să scoale adică pe Hristos din morţi.) 8Ce zice ea deci? „Cuvântul este aproape de tine: în gura ta şi în inima ta.” Şi cuvântul acesta este Cuvântul credinţei, pe care-l propovăduim noi. 9Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. 10Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire,

Galatians 4.22-31 (Epistle, St Anna)

22Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din roabă, şi unul din femeia slobodă. 23Dar cel din roabă s-a născut în chip firesc, iar cel din femeia slobodă s-a născut prin făgăduinţă. 24Lucrurile acestea trebuie luate în alt înţeles: acestea sunt două legăminte: unul, de pe muntele Sinai, naşte pentru robie şi este Agar – 25căci Agar este muntele Sinai din Arabia – şi răspunde Ierusalimului de acum care este în robie împreună cu copiii săi. 26Dar Ierusalimul cel de sus este slobod, şi el este mama noastră. 27Fiindcă este scris: „Bucură-te, stearpo, care nu naşti deloc! Izbucneşte de bucurie şi strigă, tu, care nu eşti în durerile naşterii! Căci copiii celei părăsite vor fi în număr mai mare decât copiii celei cu bărbat.” 28Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sunteţi copii ai făgăduinţei. 29Şi, cum s-a întâmplat atunci, că cel ce se născuse în chip firesc prigonea pe cel ce se născuse prin Duhul, tot aşa se întâmplă şi acum. 30Dar ce zice Scriptura? „Izgoneşte pe roabă şi pe fiul ei; căci fiul roabei nu va moşteni împreună cu fiul femeii slobode.”

31De aceea, fraţilor, noi nu suntem copiii celei roabe, ci ai femeii slobode. Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi.

Matthew 8.28-9.1 (Gospel)

28Când a ajuns Isus de partea cealaltă, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi îndrăciţi care ieşeau din morminte. Erau aşa de cumpliţi, că nimeni nu putea trece pe drumul acela. 29Şi iată că au început să strige: „Ce legătură este între noi şi Tine, Isuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici să ne chinuieşti înainte de vreme?” 30Departe de ei era o turmă mare de porci care păşteau. 31Dracii rugau pe Isus şi ziceau: „Dacă ne scoţi afară din ei, dă-ne voie să ne ducem în turma aceea de porci.” 32„Duceţi-vă”, le-a zis El. Ei au ieşit şi au intrat în porci. Şi deodată toată turma s-a repezit de pe râpă în mare, şi a pierit în ape. 33Porcarii au fugit şi s-au dus în cetate de au povestit tot ce se petrecuse şi cele întâmplate cu îndrăciţii.

34Şi iată că toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Isus; şi, cum L-au văzut, L-au rugat să plece din ţinutul lor. 1Isus S-a suit într-o corabie, a trecut marea şi a venit în cetatea Sa.

Luke 8.16-21 (Gospel, St Anna)

16Nimeni, după ce a aprins o lumină, n-o acoperă cu un vas, nici n-o pune sub pat, ci o pune într-un sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina. 17Fiindcă nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nimic tăinuit, care nu va fi cunoscut şi nu va veni la lumină. 18Luaţi seama, dar, la felul cum ascultaţi; căci celui ce are, i se va da; dar celui ce n-are, i se va lua şi ce i se pare că are.” 19Mama şi fraţii lui Isus au venit la El; dar nu puteau să-I vorbească din pricina norodului. 20Cineva I-a spus: „Mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi vor să Te vadă.” 21Dar El, drept răspuns, a zis: „Mama Mea şi fraţii Mei sunt cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc.”

Dormition of the Righteous Anna, mother of the Most Holy Theotokos

According to tradition, both Anna and her husband Joachim had reposed by the time the Most Holy Theotokos was about eleven years old and living in the Temple; thus when she reached maturity she was an orphan, and was given into the care of the noble Joseph. The prayers of St Anna are invoked for conceiving children and for help in difficult childbirth. Her main feast is on September 9th.

Commemoration of the holy 165 Fathers of the Fifth Ecumenical Council (553)

This council was held in Constantinople during the reign of Justinian the Great. The council condemned the various forms of monophysitism, the heretical writings of Theodore of Mopsuestia and Theodoret, and the writings of Origen (particularly on universal salvation).

St Olympias the Deaconess (408)

She was born to a noble family in Constantinople: her father Anysius Secundus was a senator. She was betrothed to a nobleman who died before they could be wed; resisting all advice to take another husband, Olympias devoted herself entirely to God, giving her large inheritance to the Church and to the poor. She served as a deaconess, first under the Patriarch Nektarios, then under St John Chrysostom. When St John was sent into exile, he advised her to remain in Constantinople, and to continue to serve the Church whatever patriarch took his place. But as soon as the holy hierarch went into exile, a fire destroyed a large part of the City, and St John’s enemies accused the holy Olympias of setting the fire. She in turn was exiled to Nikomedia, where she reposed in 408. She left instructions that her body be placed in a coffin and thrown into the sea, to be buried wherever it was cast up. The coffin came to shore at Vrochthoi and was buried there at a church dedicated to the Apostle Thomas. Her relics have continued to be a source of great miracles of healing.

During his exile, St John Chrysostom wrote a number of letters to St Olympias, seventeen of which have been preserved through the centuries. In one he writes: ‘Now I am deeply joyful, not only because you have been delivered from sickness, but even more because you are bearing adversities with such fortitude, calling them trifles — a characteristic of a soul filled with power and abounding in the rich fruits of courage. You are not only enduring misfortune with fortitude, but are making light of it in a seemingly effortless way, rejoicing and triumphing over it — this is a proof of the greatest wisdom.’