Wisdom of Solomon 3.1-9 (Vespers)
No Fast
27„Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere. 28Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. 29Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.
30Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.”
28Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii. 29Sau, poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul iudeilor? Nu este şi al Neamurilor? Da, este şi al Neamurilor; 30deoarece Dumnezeu este Unul singur, şi El va socoti neprihăniţi, prin credinţă, pe cei tăiaţi împrejur, şi tot prin credinţă şi pe cei netăiaţi împrejur.
31Deci prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea. 1Ce vom zice, dar, că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam? 2Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. 3Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.”
22Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, 23blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. 24Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. 25Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.
26Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărâtându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii. 1Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu. 2Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.
24De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face îl voi asemăna cu un om cu judecată care şi-a zidit casa pe stâncă. 25A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. 26Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit care şi-a zidit casa pe nisip. 27A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea; ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare.” 28După ce a sfârşit Isus cuvântările acestea, noroadele au rămas uimite de învăţătura Lui;
29căci El îi învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor. 1Când S-a coborât Isus de pe munte, multe noroade au mers după El. 2Şi un lepros s-a apropiat de El, I s-a închinat şi I-a zis: „Doamne, dacă vrei, poţi să mă cureţi.” 3Isus a întins mâna, S-a atins de el şi a zis: „Da, vreau, fii curăţat!” Îndată a fost curăţată lepra lui. 4Apoi Isus i-a zis: „Vezi să nu spui la nimeni; ci du-te de te arată preotului şi adu darul pe care l-a rânduit Moise, ca mărturie pentru ei.”
25După El au mers multe noroade din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan. 1Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte; şi după ce a şezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El. 2Apoi a început să vorbească şi să-i înveţe astfel: 3„Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor! 4Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi! 5Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul! 6Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi! 7Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! 8Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! 9Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu! 10Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor! 11Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! 12Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi.
During a persecution of Christians in the reign of the Emperor Licinius, Leontius and several of his companions came before the Imperial governor in Nikopolis of Armenia, and declared themselves as Christians. They were whipped and thrown into prison, where they were given no food or drink; but a Christian noblewoman secretly brought them water, and an angel of the Lord appeared to them in their cell to comfort them. Such was the power of their faith that, at their trial, two of their jailers proclaimed their conversion to Christianity. Many others came forward in the same way, until the company of Christians numbered forty-five in all. The judge ordered that they all have their arms and legs hacked off and that they then be burned to death.
He is honored as the founder of Orthodox monastic life in Russia. He was born in Chernigov province and tonsured at the Monastery of Esphigmenou on the Holy Mountain. His abbot sent him from Mt Athos to Kiev to establish the monastic life there in 1013, during the last years of Prince Vladimir’s holy reign. He lived there as a hermit, slowly drawing to himself others who wished to share the ascetical life. In time, the brotherhood grew into the Kiev Caves Lavra. St Anthony refused to serve as abbot of the monastery; this task was taken up by St Theodosius (commemorated May 3). St Anthony continued to live as a cave-dwelling hermit and reposed in peace at the age of ninety.
Elias, a soldier in the Roman army in Jerusalem, was a Georgian by birth, from the town of Mtskhet. When the Lord was crucified, his garments were divided by lot among the soldiers, and his robe fell to Elias, who took it home to Georgia and gave it as a gift to his sister Sidonia. The robe was buried with her, then miraculously found many years later by St Nina (January 14). King Mirian, who had accepted Christ in response to St Nina’s teaching, built a church to the Holy Apostles on the spot where the robe was found. Many years later, Georgia was conquered by the Persians, and the robe fell into their hands. In 1625 the Persian Shah Abbas, wishing to establish good relations with Russia, sent the robe to Moscow as a gift to Prince Michael Feodorovich and Patriarch Philaret. It was placed with honor in the Cathedral of the Dormition.