Isaiah 43.9-14 (Vespers)

9Să se strângă toate neamurile şi să se adune popoarele! Cine dintre ei a vestit aceste lucruri? Care dintre ei ne-au făcut cele dintâi prorocii? Să-şi aducă martorii şi să-şi dovedească dreptatea, ca să asculte oamenii şi să zică: „Adevărat!” – 10„Voi sunteţi martorii Mei – zice Domnul – voi şi Robul Meu pe care L-am ales, ca să ştiţi, ca să Mă credeţi şi să înţelegeţi că Eu sunt: înainte de Mine n-a fost niciun dumnezeu, şi după Mine nu va fi. 11Eu, Eu sunt Domnul, şi afară de Mine nu este niciun mântuitor! 12Eu am vestit, am mântuit, am prorocit, nu sunt străin între voi: voi Îmi sunteţi martori – zice Domnul – că Eu sunt Dumnezeu. 13Eu sunt de la început, şi nimeni nu izbăveşte din mâna Mea; când lucrez Eu, cine se poate împotrivi? 14Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul vostru, Sfântul lui Israel: Din pricina voastră, trimit pe vrăjmaş împotriva Babilonului şi cobor pe toţi fugarii, chiar şi pe haldei, pe corăbiile cu care se făleau.

Wisdom of Solomon 3.1-9 (Vespers)

Wisdom of Solomon 5.15-6.3 (Vespers)

Matthew 28.16-20 (1st Matins Gospel)

16Cei unsprezece ucenici s-au dus în Galileea, pe muntele unde le poruncise Isus să meargă. 17Când L-au văzut ei, I s-au închinat, dar unii s-au îndoit. 18Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. 19Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. 20Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin.

Hebrews 11.33-12.2 (Epistle)

33Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor, 34au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe. 35Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea, şi au fost chinuiţi. 36Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare; 37au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferăstrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi – 38ei, de care lumea nu era vrednică – au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului. 39Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit;

40pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi. 1Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. 2Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.

Matthew 10.32-33, 37-38, 19.27-30 (Gospel)

32De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; 33dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri. 37Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. 38Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine nu este vrednic de Mine. 27Atunci Petru a luat cuvântul şi I-a zis: „Iată că noi am lăsat tot şi Te-am urmat; ce răsplată vom avea?” 28Isus le-a răspuns: „Adevărat vă spun că atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. 29Şi oricine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică.

30Dar mulţi din cei dintâi vor fi cei din urmă, şi mulţi din cei din urmă vor fi cei dintâi.

St Sampson the Hospitable of Constantinople (530)

He is counted as one of the Holy Unmercenary Physicians. “This saint was born of rich and eminent parents in ancient Rome, where he studied all the secular wisdom of that time, devoting himself in particular to the study of medicine. Sampson was a compassionate and liberal physician, and gave the sick medicine for both soul and body, counselling each man to fulfil the requirements of the Christian faith. He moved to Constantinople, where he lived in a tiny house from which he distributed alms, comfort, advice, hope, medicine and all possible aid to those suffering in spirit and in body. The Patriarch heard of Sampson’s great virtue and ordained him priest. At that time the Emperor Justinian the Great became ill with what his doctors believed to be an incurable disease. The Emperor prayed with great fervor, and God revealed to him in his sleep that Sampson would heal him. When the Emperor summoned Sampson to court, the old man had only to put his hand on the diseased place and the Emperor was healed. When Justinian offered him an immense sum of money, Sampson thanked him but would accept nothing, saying to the Emperor: ‘O Emperor, I had silver and gold and other riches, but I left it all for the sake of Christ, that I might gain heavenly and eternal wealth.’ When the Emperor insisted on doing something for him, Sampson asked him to build a house for the poor. In that home, Sampson cared for the poor as a father cares for his children. His compassion for the poor and weak was second nature to him. This holy man, filled with heavenly power and goodness, entered peacefully into rest on June 27th, 530. He was buried in the Church of the Holy Martyr Mocius, his kinsman. After his death, Sampson appeared many times to those who called upon him for aid.” (Prologue)

St Severus the Priest (6th c.)

“He lived in central Italy. A man of rare holiness, he was once called to hear the confession of, and give Communion to, a man at the point of death. He tarried, working in his vineyard, and the news was brought to him there that the sick man had died. Stricken with grief, as if he had himself killed the man, he wept bitter tears over the corpse, and God raised the dead man to life again in response to his fervent prayer. Then Severus confessed him and gave him Communion, preparing him for a Christian leaving of this world, and on the eighth day the man died again.” (Prologue)

St Joanna the Myrrh-bearer (1st c.)

This is Joanna the wife of Chuza, a servant in Herod’s household (Luke 8:3). When Herod had John the Baptist beheaded, it was Joanna who recovered the head and buried it on the Mount of Olives. She reposed in peace.