Romans 2.14-29 (Epistle)

14Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege; 15şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele. 16Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor. 17Tu, care te numeşti iudeu, care te rezemi pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tău, 18care cunoşti voia Lui, care ştii să faci deosebire între lucruri, pentru că eşti învăţat de Lege; 19tu, care te măguleşti că eşti călăuza orbilor, lumina celor ce sunt în întuneric, 20povăţuitorul celor fără minte, învăţătorul celor neştiutori, pentru că în Lege ai dreptarul cunoştinţei depline şi al adevărului; – 21tu deci, care înveţi pe alţii, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care propovăduieşti: „Să nu furi”, furi? 22Tu care zici: „Să nu preacurveşti”, preacurveşti? Tu, căruia ţi-e scârbă de idoli, le jefuieşti templele? 23Tu, care te făleşti cu Legea, necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea acestei Legi? 24Căci „din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între Neamuri”, după cum este scris. 25Tăierea împrejur, negreşit, este de folos, dacă împlineşti Legea; dar dacă tu calci Legea, tăierea ta împrejur ajunge netăiere împrejur. 26Dacă deci cel netăiat împrejur păzeşte poruncile Legii, netăierea lui împrejur nu i se va socoti ea ca o tăiere împrejur? 27Cel netăiat împrejur din naştere, care împlineşte Legea, nu te va osândi el pe tine, care o calci, măcar că ai slova Legii şi tăierea împrejur? 28Iudeu nu este acela care se arată pe din afară că este iudeu; şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe din afară, în carne.

29Ci iudeu este acela care este iudeu înăuntru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.

Matthew 5.33-41 (Gospel)

33Aţi mai auzit iarăşi că s-a zis celor din vechime: „Să nu juri strâmb; ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale.” 34Dar Eu vă spun: să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu; 35nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat. 36Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru. 37Felul vostru de vorbire să fie: „Da, da; nu, nu”; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău. 38Aţi auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.” 39Dar Eu vă spun: să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. 40Oricui vrea să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. 41Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două.

Virgin-Martyr Febronia of Nisibis (310)

Though the daughter of a Roman senator and a great beauty, she fled the world and entered a monastery in Mesopotamia. (So great was her beauty that the abbess had her stand behind a screen while reading to her monastic sisters.) At that time the Emperor Diocletian sent a certain Selenus, along with his nephew Lysimachus, on a mission to find and destroy Christians in the East. Though Selenus was a fierce persecutor of the Christians, Lysimachus felt sympathy for them and secretly protected them whenever he could. Selenus and his party came to Nisibis, where Febronia’s virtue and holiness had already become well-known, though she was still only twenty years old. Selenus summoned her and made every effort to convince her to renounce her faith. When she stood firm, she was first viciously dismembered then beheaded. Lysimachus gathered her relics and took them to the monastery for burial. At the monastery he, together with many soldiers, were baptized. The holy Febronia’s relics worked many healings, and she herself appeared to the other nuns on the anniversary of her repose, standing in her usual place among her sisters. Her relics were translated to Constantinople in 363.

Our Holy Father Dionysios, founder of the Monastery of St John the Forerunner on Mt Athos (1380)

He was born in Koritza in Albania. His elder brother Theodosius went to the Holy Mountain and in time became abbot of the monastery of Philotheou. A few years later Dionysios followed his brother and became a monk under him at Philotheou. A heavenly light began to appear to Dionysios every night at the same place, some distance from his monastery. Believing that the light was a divine sign that he was to build a monastery, Dionysios left the Holy Mountain to seek the help of his brother (now Metropolitan of Trebizond) and the Emperor Alexios Comnenis. From the Emperor he received both money and a Royal Charter, which is still kept at the Monastery of St John the Forerunner, which Dionysios founded in 1380, and which is often referred to as the Dionysiou Monastery. Later, pirates plundered the monastery, and Dionysius went to Trebizond, where he reposed at the age of seventy-two.