Isaiah 43.9-14 (Vespers)

9Să se strângă toate neamurile şi să se adune popoarele! Cine dintre ei a vestit aceste lucruri? Care dintre ei ne-au făcut cele dintâi prorocii? Să-şi aducă martorii şi să-şi dovedească dreptatea, ca să asculte oamenii şi să zică: „Adevărat!” – 10„Voi sunteţi martorii Mei – zice Domnul – voi şi Robul Meu pe care L-am ales, ca să ştiţi, ca să Mă credeţi şi să înţelegeţi că Eu sunt: înainte de Mine n-a fost niciun dumnezeu, şi după Mine nu va fi. 11Eu, Eu sunt Domnul, şi afară de Mine nu este niciun mântuitor! 12Eu am vestit, am mântuit, am prorocit, nu sunt străin între voi: voi Îmi sunteţi martori – zice Domnul – că Eu sunt Dumnezeu. 13Eu sunt de la început, şi nimeni nu izbăveşte din mâna Mea; când lucrez Eu, cine se poate împotrivi? 14Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul vostru, Sfântul lui Israel: Din pricina voastră, trimit pe vrăjmaş împotriva Babilonului şi cobor pe toţi fugarii, chiar şi pe haldei, pe corăbiile cu care se făleau.

Wisdom of Solomon 3.1-9 (Vespers)

Wisdom of Solomon 5.15-6.3 (Vespers)

Matthew 28.16-20 (1st Matins Gospel)

16Cei unsprezece ucenici s-au dus în Galileea, pe muntele unde le poruncise Isus să meargă. 17Când L-au văzut ei, I s-au închinat, dar unii s-au îndoit. 18Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. 19Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. 20Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin.

Hebrews 11.33-12.2 (Epistle)

33Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor, 34au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe. 35Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea, şi au fost chinuiţi. 36Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare; 37au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferăstrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi – 38ei, de care lumea nu era vrednică – au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului. 39Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit;

40pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi. 1Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. 2Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.

Matthew 10.32-33, 37-38, 19.27-30 (Gospel)

32De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; 33dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri. 37Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. 38Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine nu este vrednic de Mine. 27Atunci Petru a luat cuvântul şi I-a zis: „Iată că noi am lăsat tot şi Te-am urmat; ce răsplată vom avea?” 28Isus le-a răspuns: „Adevărat vă spun că atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. 29Şi oricine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică.

30Dar mulţi din cei dintâi vor fi cei din urmă, şi mulţi din cei din urmă vor fi cei dintâi.

Martyr Theodotus of Ancyra (303)

A secret Christian living in Ancyra, he would recover the bodies of the martyrs and give them honorable burial: it was he who buried the holy relics of the Virgin Martyrs Tecusa and her seven companions (May 8). When he was discovered by the pagan authorites, they seized him, tortured him and finally beheaded him.

Hieromartyr Marcellinus, pope of Rome (304)

“When the Emperor Diocletian summoned him and threatened him with torture, he offered sacrifice to idols and was, because of this, rewarded by the Emperor with a costly garment. But Marcellinus repented bitterly and began to weep both day and night for his rejection of Christ, even as the Apostle Peter had before him. A synod of bishops was held at that time in Campania, and the Pope dressed himself in sackcloth and sprinkled ashes on his head, and, going before the Synod, confessed his sin and asked them to judge him. The fathers said: ‘Let him judge himself.’ Then he said: ‘I strip myself of the sacerdotal rank of which I am not worthy; and, further, let my body not be buried after my death, but let it be thrown to the dogs.’ Having said this, he pronounced a curse on any who should dare to bury him. He then went to the Emperor Diocletian and, casting the precious garment in front of him, confessed his faith in Christ and cursed the idols. The enraged Emperor ordered that he be tortured and killed outside the city, together with three other men: Claudius, Cyrinus and Antoninus. The bodies of these three were buried at once, but the Pope’s body lay there for thirty-six days. Then St Peter appeared to Marcellus, the new Pope, and told him to bury Marcellinus’ body, saying: ‘Whoso humbleth himself shall be exalted.’ ” (Prologue)

St Daniel of Skete in Egypt (5th c.)

He was a disciple of St Arsenios the great and abbot of the Scetis in Egypt (the monastic system known as the “Skete” takes its name from Scetis). He lived the communal monastic life for forty years, then in 420 retired to the desert, where he remained until his repose.

From the Prologue: “A saint has a very sensitive conscience. What ordinary people may consider a small sin, a saint sees as a great crime. It is said of Abba Daniel that highwaymen attacked him on three occasions and took him off to the mountains. Twice he was rescued, but the third time, in attempting to escape, he struck one of them with a stone and killed him, and then made his escape. That murder lay on his conscience like a lead weight. In perplexity as to what he should do, he went to Timothy, the Patriarch of Alexandria, and asked his advice. The Patriarch soothed him, and released him from all penance. But his conscience continued to gnaw at him, and he went to Rome, to the Pope. The Pope gave him the same reply as had the Patriarch. Still dissatisfied, Daniel visited the remaining patriarchs in turn; going to Constantinople, Antioch and Jerusalem, confessing to each of them and asking for advice. But he could find no peace. So he returned home to Alexandria and declared himself to the authorities as a murderer, and was flung into prison. At his trial before the governor, Daniel told how everything had come about, and pleaded that he might be killed too, that his soul might be saved from eternal fire. The governor was amazed at the whole thing, and said to him: ‘Go your way, Father, and pray to God for me, even if you kill seven more!’ Still dissatisfied with this, Daniel resolved to take a leper into his cell and care for him until he died, and then find another. He did as he had resolved, and in this way brought peace to his conscience.”