Romans 2.28-3.18 (Epistle)

28Iudeu nu este acela care se arată pe din afară că este iudeu; şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe din afară, în carne.

29Ci iudeu este acela care este iudeu înăuntru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu. 1Care este deci întâietatea iudeului sau care este folosul tăierii împrejur? 2Oricum, sunt mari. Şi, mai întâi de toate, prin faptul că lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu. 3Şi ce are a face dacă unii n-au crezut? Necredinţa lor va nimici ea credincioşia lui Dumnezeu? 4Nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat, şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi, după cum este scris: „Ca să fii găsit neprihănit în cuvintele Tale şi să ieşi biruitor când vei fi judecat.” 5Dar, dacă nelegiuirea noastră pune în lumină neprihănirea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva Dumnezeu este nedrept când Îşi dezlănţuie mânia? (Vorbesc în felul oamenilor.) 6Nicidecum! Pentru că, altfel, cum va judeca Dumnezeu lumea? 7Şi dacă, prin minciuna mea, adevărul lui Dumnezeu străluceşte şi mai mult spre slava Lui, de ce mai sunt eu însumi judecat ca păcătos? 8Şi de ce să nu facem răul ca să vină bine din el, cum pretind unii, care ne vorbesc de rău, că spunem noi? Osânda acestor oameni este dreaptă. 9Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni decât ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie iudei, fie greci, sunt sub păcat, 10după cum este scris: „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. 11Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. 12Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. 13Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de aspidă; 14gura le este plină de blestem şi de amărăciune; 15au picioarele grabnice să verse sânge; 16prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor; 17nu cunosc calea păcii; 18frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.”

Matthew 6.31-34, 7.9-11 (Gospel)

31Nu vă îngrijoraţi, dar, zicând: „Ce vom mânca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” 32Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. 33Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.

34Nu vă îngrijoraţi, dar, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei. 9Cine este omul acela dintre voi care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? 10Sau, dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe? 11Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce I le cer!

Translation of the relics of Great-martyr Theodore Strateletes (319)

See his commemoration on February 8

St Ephraim, Patriarch of Antioch (545)

“During the reign of the Byzantine Emperor Anastasius, Ephraim was governor of the eastern regions. He was famed for his great piety and compassion, and was much esteemed for these virtues. When the rebuilding of Antioch, which had been destroyed by earthquake and fire, was put in hand, the Emperor ordered Ephraim to oversee the work. Ephraim performed this work with dilegence and love. There was among the ordinary workers a certain bishop who had left his see for unknown reasons and was working as a labourer. Not a soul knew that the man was a bishop. One day he lay down to take a rest from the exhausting work with the other labourers, and fell asleep. Ephraim glanced at him, and saw a flaming pillar rising above the man and reaching up to heaven. Amazed and frightened, Ephraim summoned him and bound him under oath to reveal who he was. The man hesitated a long time, but finally admitted that he was a bishop and foretold that Ephraim whould shortly be consecrated Patriarch of Antioch (the patriarchal throne having been empty since the old Patriarch, Euphrasius, perished in the earthquake). Ephraim was indeed elected and consecrated as Patriarch. For his goodness, purity and zeal for Orthodoxy, a great gift of wonderworking was given him by God. Once, in order to convince some heretic that Orthodoxy is the true Faith, he placed his omophor in the flames and prayed to God. The omophor remained unharmed in the fire for three hours. When the heretic saw this, he was afraid and cast his heresy aside. Ephraim entered peacefully into rest in 546.” (Prologue)

Our Holy Mother Melania the Elder (410)

She was a wealthy and noble lady, born in Spain. Her husband and two of her children died and, seeing the vanity of worldly things, she travelled to Egypt to visit the monks at Nitria. She gave away most of her great wealth to the needy, and to Egyptian Christians being persecuted by the Arians. It is said that in three days she fed some 5,000 people. When the Orthodox in Egypt were exiled to Palestine, she went with them to Jerusalem, where she built a convent for virgins; she entered the convent herself, and reposed there in 410. Her grand-daughter, Melania the Younger, is commemorated on December 31.

St Zosimas, monk, of Phoenicia (Syria) (6th c.)

He labored in asceticism at a monastery near Tyre. Through his exceptional purity of life, he was granted the gift of prophecy. He foresaw the destruction of Antioch by earthquake and, like Abraham pleading for Sodom, prostrated himself on the ground and prayed that the city not be completely destroyed. Once he was traveling in a remote place and a lion attacked and killed his mule. He commanded the lion to serve him in the mule’s place; the lion immediately took up Zosimas’ pack and carried it to Caesarea, where Zosimas released it. St Zosimas reposed in peace.