Orthodox Calendar

4 Iunie 2026
Thursday of the 1st week after Pentecost

No Fast

Commemorations

  • St Metrophanes, Archbishop of Constantinople (325)
  • Holy Myrrh-bearers Mary and Martha, sisters of St Lazarus (1st c.)

Scripture Readings

Romans 1.28-2.9 (Epistle)

28Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. 29Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, 30bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, 31fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă.

32Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac. 1Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi; căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri. 2Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârşesc astfel de lucruri este potrivită cu adevărul. 3Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârşesc astfel de lucruri, şi pe care le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? 4Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? 5Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, 6care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. 7Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; 8şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire. 9Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste iudeu, apoi peste grec.

Matthew 5.27-32 (Gospel)

27Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu preacurveşti.” 28Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui. 29Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. 30Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. 31S-a zis iarăşi: „Oricine îşi va lăsa nevasta să-i dea o carte de despărţire.” 32Dar Eu vă spun că oricine îşi va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurveşte.

Commemorations

St Metrophanes, Archbishop of Constantinople (325)

He was born into a pagan family, but his father Dometius, along with all his family, became Christians and went to Byzantium to escape persecution in Rome. Dometius was ordained a priest and in time became Bishop of Byzantium. When Dometius died, his elder son Probus became Bishop; then when Probus died, Dometius’ second son Metrophanes succeeded him. Metrophanes was enthroned around the time that Constantine the Great was establishing Byzantium as the new capital of the Roman Empire. He sent a delegate to the First Ecumenical Council in 325, since he was unable to attend due to age and infirmity. The Emperor Constantine loved Metrophanes as a father and urged the entire Council to visit the ailing Bishop. Ten days later he died.

Holy Myrrh-bearers Mary and Martha, sisters of St Lazarus (1st c.)

Mary and Martha, with their brother Lazarus, were especially devoted disciples of our Lord; their story up to the time of the Resurrection can be found in Luke 10 and John 11-12. Mary and Martha were among the Myrrh-bearing women. They, with their brother, reposed in Cyprus, where Lazarus became first Bishop of Kition after he was raised from death by Christ.

An ancient tradition holds that Lazarus was thirty years old when he was restored to life by the Lord, and that he lived another thirty years. After he was raised from the dead, he never again laughed; but once, when he saw someone stealing a clay pot, he smiled and said, ‘Clay stealing clay.’ His name is a Greek version of Eleazar, meaning ‘God has helped.’