Romans 2.14-29 (Epistle)

14Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege; 15şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele. 16Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor. 17Tu, care te numeşti iudeu, care te rezemi pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tău, 18care cunoşti voia Lui, care ştii să faci deosebire între lucruri, pentru că eşti învăţat de Lege; 19tu, care te măguleşti că eşti călăuza orbilor, lumina celor ce sunt în întuneric, 20povăţuitorul celor fără minte, învăţătorul celor neştiutori, pentru că în Lege ai dreptarul cunoştinţei depline şi al adevărului; – 21tu deci, care înveţi pe alţii, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care propovăduieşti: „Să nu furi”, furi? 22Tu care zici: „Să nu preacurveşti”, preacurveşti? Tu, căruia ţi-e scârbă de idoli, le jefuieşti templele? 23Tu, care te făleşti cu Legea, necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea acestei Legi? 24Căci „din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între Neamuri”, după cum este scris. 25Tăierea împrejur, negreşit, este de folos, dacă împlineşti Legea; dar dacă tu calci Legea, tăierea ta împrejur ajunge netăiere împrejur. 26Dacă deci cel netăiat împrejur păzeşte poruncile Legii, netăierea lui împrejur nu i se va socoti ea ca o tăiere împrejur? 27Cel netăiat împrejur din naştere, care împlineşte Legea, nu te va osândi el pe tine, care o calci, măcar că ai slova Legii şi tăierea împrejur? 28Iudeu nu este acela care se arată pe din afară că este iudeu; şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe din afară, în carne.

29Ci iudeu este acela care este iudeu înăuntru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.

Matthew 5.33-41 (Gospel)

33Aţi mai auzit iarăşi că s-a zis celor din vechime: „Să nu juri strâmb; ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale.” 34Dar Eu vă spun: să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu; 35nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat. 36Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru. 37Felul vostru de vorbire să fie: „Da, da; nu, nu”; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău. 38Aţi auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.” 39Dar Eu vă spun: să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. 40Oricui vrea să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. 41Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două.

Hieromartyr Dorotheus, bishop of Tyre (361)

He became Bishop of Tyre in Phoenecia during the reign of Diocletian. The persecutions under Diocletian and Maximian drove him to Thrace; after their death he returned to Tyre. Persecution broke out again under Julian the Apostate, and Dorotheus was seized and tortured to death at the age of 107. He wrote learned writings in both Greek and Latin, telling the lives of the Prophets and the Saints.

Our Holy Father Theodore the Hermit and Wonderworker (583)

He lived for many years as a hermit in the wilderness of the Jordan, and after long and hard ascetic struggle was granted the gift of wonderworking. Once he travelled by ship to Constantinople, and the ship went off course in a storm. The drinking water ran out, and the crew and passengers were near death from thirst. Theodore prayed to God, made the sign of the cross over the sea, and told the crew to drink the seawater. When they did so, they found to their astonishment that it was fresh and sweet. When the people began to honor him, he begged them only to thank God, who had worked the wonder. He reposed in peace.

Blessed Igor-George, tonsured Gabriel, great prince of Chernigov and Kiev (1147)

“Persecuted by his kinsfolk, he left the world and became a monk. The citizens of Kiev, disgusted with the Olgovitch dynasty [of which he had been prince], determined to exterminate it. They hurried to the monastery, seized the young and innocent schema-monk and killed him. For this evil-doing, much misfortune fell on the inhabitants of Kiev, but candles were several times seen to light of themselves on the grave of this blessed monk, and a fiery column appeared over the church where he was buried.” (Prologue)

Blessed Constantine, Metropolitan of Kiev (1159)

In his day there was great disorder among the princes of Russia and in the Russian Church. One of the rival princes appointed a monk named Kim as Metropolitan of Kiev without seeking the blessing of the Patriarch of Constantinople, as was still done at that time. The Patriarch sent Metropolitan Constantine to investigate, and he deposed Kim and banished the priests whom Kim had ordained. This led to strife among the people, some of whom supported Constantine, some Kim. Finally, at the request of the princes, the Patriarch sent a third Metropolitan, and both Kim and Constantine were removed.

When Constantine died in 1159, his will ordered that he not be buried, but cast out to be eaten by dogs, since he felt that he was guilty of sowing discord in the Church. Horrified, but unwilling to go against his last wishes, the people threw his body outside as he had ordered. During the three days that it lay exposed, Kiev was wracked with thunderstorms and earth tremors, in which eight people were killed. Finally the Prince of Kiev ordered that the Metropolitan’s body be buried in the church, and the weather immediately became calm.