Composite 10 - Genesis 17.15-17, 19; 18.11-14; 21.1-8 (Vespers)

1The Lord God said to Abraham: As for Sara your wife, her name shall not be called Sara, but Sarra shall be her name. I will bless her and will give you a child from her; and I will bless it and it shall be for nations and kings of nations will come from it. And Abraham fell on his face, and laughed and said in his mind; Shall a son be born in my hundredth year? And shall Sarra who is ninety bear a child? God said to Abraham: Yes; see, your wife Sarra will bear you a son and you will call his name Isaac; and I will establish my covenant with him as an everlasting covenant. Now Abraham and Sarra were old, advanced in years. But Sarra laughed to herself, saying: The thing has not happened to me until now; and my lord is old. And the Lord God said to Abraham: Why did Sarra laugh to herself, saying: Shall I really give birth? For I am aged. But nothing is impossible for God. And the Lord visited Sarra, as He had said, and she conceived and bore a son to Abraham in their old age at the time the Lord had said to him. But he circumcised him on the eighth day, as the Lord God had commanded him. And Abraham was a hundred when Isaac his son was born to him. But Sarra said: The Lord has given me laughter; for whoever hears will rejoice with me. And she said: Who will announce to Abraham that Sarra is suckling a child, for I have born a child in my old age? And the child grew and was weaned. And Abraham held a great banquet on the day his son Isaac was weaned.

Composite 11 - Judges 13.2-8, 13-14, 17-18, 21 (Vespers)

1In those days there was a man of the tribe of Dan and his name was Manoe, and his wife was barren and had not borne a child. And the Angel of the Lord appeared to his wife and said to her: See, you are barren and have not borne a child or conceived a son. But now take care, and do not drink wine or strong drink, and eat nothing unclean. Because see, you will conceive in the womb and bear a son, and no iron shall touch his head, because the child is to be a Nazarite to God from his mother’s womb. And the woman came and spoke to her husband, saying: A Man of God came to me, and his appearance was as the appearance on an Angel of God, exceedingly bright. And he said: See, you will conceive in the womb and bear a son; and now take care, and drink no wine or strong drink, and eat nothing unclean, for the child shall be a Nazarite of God from the womb to the day of his death. And Manoe besought the Lord and said: My Lord, let the man of God, whom You sent, come again to us, and enlighten us what we should do for the child that is to be born. Then the Angel came to Manoe and said: Of all the things that I said to your wife, let her take care. She is not to eat anything that comes from the vine; she is not to drink wine or strong drink. And Manoe said to the Angel of the Lord: What is your name? That when your word comes to pass, we may glorify you. And the Angel of the Lord said to him: Why do you ask my name? For it is wonderful. And the Angel of the Lord appeared no more to Manoe and his wife.

Composite 8 - Isaiah 40, 41, 45, 48, 54 (Vespers)

1Thus says the Lord: Comfort, comfort my people, says God. Priests, speak to the heart of Jerusalem. Comfort her, because her humiliation has been completed; for her has sin has been abolished, because she has received from the Lord’s hand double for her sins. A voice of one crying in the wilderness: Prepare the way of the Lord, make straight the paths of our God. Every valley will be filled and every mountain and hill made low; what is crooked will become straight, and the rough ways will be made smooth; and all flesh shall see the salvation of God. Go up onto a high mountain, you who bring good tidings to Sion; lift up your voice with strength, you who bring good tidings to Jerusalem. Lift it up, do not be afraid. I the Lord God, I, the God of Israel, will hearken and will not forsake them; but I will open rivers from the mountains and springs in the middle of plains. I will turn the wilderness into water meadows and the thirsty earth with water courses. Let the heavens rejoice from on high and let the clouds rain justice. Let the earth sprout and blossom with mercy and justice. Announce a voice of gladness to the end of the earth and let this be heard: Say that the Lord has delivered his servant Jacob. And if they thirst through deserts, he will bring water for them from a rock. Rejoice you barren who have never given birth, break out and shout, you who have never known birth pangs, for the children of the deserted are more than those of her who has a husband.

Luke 1.24-25, 57-68, 76, 80 (Matins Gospel)

24Peste câtva timp, Elisabeta, nevasta lui, a rămas însărcinată şi s-a ţinut ascunsă de tot cinci luni. „Căci”, zicea ea, 25„iată ce mi-a făcut Domnul, când Şi-a aruncat ochii spre mine, ca să-mi ia ocara dintre oameni.” 57Elisabetei i s-a împlinit vremea să nască; şi a născut un fiu. 58Vecinii şi rudele ei au auzit că Domnul a arătat mare îndurare faţă de ea şi se bucurau împreună cu ea. 59În ziua a opta, au venit să taie pruncul împrejur şi voiau să-i pună numele Zaharia, după numele tatălui său. 60Dar mama lui a luat cuvântul şi a zis: „Nu. Ci are să se cheme Ioan.” 61Ei i-au zis: „Nimeni din rudeniile tale nu poartă numele acesta.” 62Şi au început să facă semne tatălui său, ca să ştie cum ar vrea să-i pună numele. 63Zaharia a cerut o tăbliţă de scris şi a scris, zicând: „Numele lui este Ioan.” Şi toţi s-au minunat. 64În clipa aceea, i s-a deschis gura, i s-a dezlegat limba, şi el vorbea şi binecuvânta pe Dumnezeu. 65Pe toţi vecinii i-a apucat frica şi în tot ţinutul acela muntos al Iudeii se vorbea despre toate aceste lucruri. 66Toţi cei ce le auzeau le păstrau în inima lor şi ziceau: „Oare ce va fi pruncul acesta?” Şi mâna Domnului era într-adevăr cu el. 67Zaharia, tatăl lui, s-a umplut de Duhul Sfânt, a prorocit şi a zis: 68„Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru că a cercetat şi a răscumpărat pe poporul Său. 76Şi tu, pruncule, vei fi chemat proroc al Celui Preaînalt. Căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregăteşti căile Lui

80Iar pruncul creştea şi se întărea în duh. Şi a stat în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel.

Romans 11.2-12 (Epistle)

2Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său pe care l-a cunoscut mai dinainte. Nu ştiţi ce zice Scriptura, în locul unde vorbeşte despre Ilie? Cum se plânge el lui Dumnezeu împotriva lui Israel, când zice: 3„Doamne, pe prorocii Tăi i-au omorât, altarele Tale le-au surpat; am rămas eu singur, şi caută să-mi ia viaţa”? 4Dar ce-i răspunde Dumnezeu? „Mi-am păstrat şapte mii de bărbaţi care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal.” 5Tot aşa, şi în vremea de faţă, este o rămăşiţă datorită unei alegeri prin har. 6Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altminteri, harul n-ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altminteri, fapta n-ar mai fi faptă. 7Deci ce urmează? Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămăşiţa aleasă a căpătat; pe când ceilalţi au fost împietriţi, 8după cum este scris: „Dumnezeu le-a dat un duh de adormire, ochi ca să nu vadă, şi urechi ca să n-audă, până în ziua de astăzi.” 9Şi David zice: „Masa lor să li se prefacă într-o cursă, într-un laţ, într-un prilej de cădere şi într-o dreaptă răsplătire. 10Să li se întunece ochii ca să nu vadă, şi spinarea să le-o ţii mereu gârbovită.” 11Întreb, dar: „S-au poticnit ei ca să cadă?” Nicidecum! Ci, prin alunecarea lor, s-a făcut cu putinţă mântuirea Neamurilor, ca să facă pe Israel gelos; 12dacă deci alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume, şi paguba lor a fost o bogăţie pentru Neamuri, ce va fi plinătatea întoarcerii lor?

Romans 13.11-14.4 (Epistle, Forerunner)

11Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. 12Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm, dar, de faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. 13Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă;

14ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele. 1Primiţi bine pe cel slab în credinţă şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoielnice. 2Unul crede că poate să mănânce de toate; pe când altul, care este slab, nu mănâncă decât verdeţuri. 3Cine mănâncă să nu dispreţuiască pe cine nu mănâncă; şi cine nu mănâncă să nu judece pe cine mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. 4Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuşi va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să stea.

Matthew 11.20-26 (Gospel)

20Atunci Isus a început să mustre cetăţile în care fuseseră făcute cele mai multe din minunile Lui, pentru că nu se pocăiseră. 21„Vai de tine, Horazine!”, a zis El. „Vai de tine, Betsaido! Căci, dacă ar fi fost făcute în Tir şi Sidon minunile care au fost făcute în voi, de mult s-ar fi pocăit cu sac şi cenuşă. 22De aceea, vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decât pentru voi. 23Şi tu, Capernaume, vei fi înălţat oare până la cer? Vei fi coborât până la Locuinţa morţilor; căci, dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile care au fost făcute în tine, ea ar fi rămas în picioare până în ziua de astăzi. 24De aceea, vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei decât pentru tine.” 25În vremea aceea, Isus a luat cuvântul şi a zis: „Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor. 26Da, Tată, Te laud, pentru că aşa ai găsit Tu cu cale!”

Luke 1.1-25, 57-68, 76, 80 (Gospel, Forerunner)

1Fiindcă mulţi s-au apucat să alcătuiască o istorisire amănunţită despre lucrurile care s-au petrecut printre noi, 2după cum ni le-au încredinţat cei ce le-au văzut cu ochii lor de la început şi au ajuns slujitori ai Cuvântului, 3am găsit şi eu cu cale, preaalesule Teofile, după ce am făcut cercetări cu de-amănuntul asupra tuturor acestor lucruri de la obârşia lor, să ţi le scriu în şir unele după altele, 4ca să poţi cunoaşte astfel temeinicia învăţăturilor pe care le-ai primit prin viu grai. 5În zilele lui Irod, împăratul Iudeii, era un preot, numit Zaharia, din ceata lui Abia. Nevasta lui era din fetele lui Aaron şi se chema Elisabeta. 6Amândoi erau neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu şi păzeau fără pată toate poruncile şi toate rânduielile Domnului. 7N-aveau copii, pentru că Elisabeta era stearpă; şi amândoi erau înaintaţi în vârstă. 8Dar, pe când slujea Zaharia înaintea lui Dumnezeu, la rândul cetei lui, 9după obiceiul preoţiei, a ieşit la sorţi să intre să tămâieze în Templul Domnului. 10În ceasul tămâierii, toată mulţimea norodului se ruga afară. 11Atunci un înger al Domnului s-a arătat lui Zaharia şi a stat în picioare la dreapta altarului pentru tămâiere. 12Zaharia s-a înspăimântat, când l-a văzut; şi l-a apucat frica. 13Dar îngerul i-a zis: „Nu te teme Zahario; fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Nevasta ta Elisabeta îţi va naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan. 14El va fi pentru tine o pricină de bucurie şi veselie, şi mulţi se vor bucura de naşterea lui. 15Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare şi se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale. 16El va întoarce pe mulţi din fiii lui Israel la Domnul Dumnezeul lor. 17Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii şi pe cei neascultători la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.” 18Zaharia a zis îngerului: „Din ce voi cunoaşte lucrul acesta? Fiindcă eu sunt bătrân, şi nevasta mea este înaintată în vârstă.” 19Drept răspuns, îngerul i-a zis: „Eu sunt Gabriel care stau înaintea lui Dumnezeu; am fost trimis să-ţi vorbesc şi să-ţi aduc această veste bună. 20Iată că vei fi mut şi nu vei putea vorbi, până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele care se vor împlini la vremea lor.” 21Norodul însă aştepta pe Zaharia şi se mira de zăbovirea lui în Templu. 22Când a ieşit afară, nu putea să le vorbească; şi au înţeles că avusese o vedenie în Templu. El le făcea semne întruna şi a rămas mut. 23După ce i s-au împlinit zilele de slujbă, Zaharia s-a dus acasă. 24Peste câtva timp, Elisabeta, nevasta lui, a rămas însărcinată şi s-a ţinut ascunsă de tot cinci luni. „Căci”, zicea ea, 25„iată ce mi-a făcut Domnul, când Şi-a aruncat ochii spre mine, ca să-mi ia ocara dintre oameni.” 57Elisabetei i s-a împlinit vremea să nască; şi a născut un fiu. 58Vecinii şi rudele ei au auzit că Domnul a arătat mare îndurare faţă de ea şi se bucurau împreună cu ea. 59În ziua a opta, au venit să taie pruncul împrejur şi voiau să-i pună numele Zaharia, după numele tatălui său. 60Dar mama lui a luat cuvântul şi a zis: „Nu. Ci are să se cheme Ioan.” 61Ei i-au zis: „Nimeni din rudeniile tale nu poartă numele acesta.” 62Şi au început să facă semne tatălui său, ca să ştie cum ar vrea să-i pună numele. 63Zaharia a cerut o tăbliţă de scris şi a scris, zicând: „Numele lui este Ioan.” Şi toţi s-au minunat. 64În clipa aceea, i s-a deschis gura, i s-a dezlegat limba, şi el vorbea şi binecuvânta pe Dumnezeu. 65Pe toţi vecinii i-a apucat frica şi în tot ţinutul acela muntos al Iudeii se vorbea despre toate aceste lucruri. 66Toţi cei ce le auzeau le păstrau în inima lor şi ziceau: „Oare ce va fi pruncul acesta?” Şi mâna Domnului era într-adevăr cu el. 67Zaharia, tatăl lui, s-a umplut de Duhul Sfânt, a prorocit şi a zis: 68„Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru că a cercetat şi a răscumpărat pe poporul Său. 76Şi tu, pruncule, vei fi chemat proroc al Celui Preaînalt. Căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregăteşti căile Lui

80Iar pruncul creştea şi se întărea în duh. Şi a stat în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel.

Nativity of St John the Baptist

The wonderful story of the Forerunner’s conception and birth is told in the first chapter of the Gospel according to Luke. Together with the Most Holy Theotokos and Christ Himself, both his conception and his birth are commemorated as Feasts of the Church. His name, Johanan in Hebrew, means “The Lord is Gracious.”

The Prologue adds: “The news of the angel’s appearing to Zacharias, of his dumbness and of the loosening of his tongue at the exact moment that he wrote ‘John’, was carried throughout all Israel, coming to Herod’s ears. So, when he sent men to kill all the infants around Bethlehem, he sent men off to Zacharias’ family house in the hills, to slay John also. But Elisabeth hid the child in good time. The king was enraged at this, and sent an executioner to the Temple to kill Zacharias (for it was then his turn to serve in the Temple again). Zacharias was killed between the court and the Temple, and his blood clotted and solidified on the paving slabs, and remained as an enduring witness against Herod. Elisabeth hid herself and the child in a cave, where she soon died. The young John remained in the wilderness alone, in the care of God and His angels.” See September 5.

Synaxis of Sts Zacharias and Elisabeth

Holy Martyrs Orentius, Pharnacius, Eros, Firmus, Firminus, Cyriacus and Longinus (3rd c.)

They were all brothers, soldiers together during the reign of Maximian. During a Roman campaign against the Scythians beyond the Danube, Orentius fought in single combat with Marathom, a Scythian champion like Goliath, and slew him. The Roman commander ordered a sacrifice to the idols in thanksgiving for the victory; but Orentius and his brothers declared that they were Christians and would make no such sacrifice. In a moment, the champion of the battle became a persecuted confessor: without regard for his great victory, he and his brothers were sentenced to exile. All of them died on the way, from hunger or torture.