Wisdom of Solomon 5.15-6.3 (Vespers)

Wisdom of Solomon 3.1-9 (Vespers)

Wisdom of Solomon 4.7-15 (Vespers)

Matthew 11.27-30 (Matins Gospel)

27„Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere. 28Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. 29Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.

30Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.”

James 3.1-10 (Epistle)

1Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră. 2Toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul. 3De pildă, dacă punem cailor frâul în gură, ca să ne asculte, le cârmuim tot trupul. 4Iată, şi corăbiile, cât de mari sunt, şi, măcar că sunt mânate de vânturi iuţi, totuşi sunt cârmuite de o cârmă foarte mică, după gustul cârmaciului. 5Tot aşa şi limba este un mic mădular, şi se făleşte cu lucruri mari. Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde! 6Limba este şi ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele noastre care întinează tot trupul şi aprinde roata vieţii, când este aprinsă de focul gheenei. 7Toate soiurile de fiare, de păsări, de târâtoare, de vieţuitoare de mare se îmblânzesc şi au fost îmblânzite de neamul omenesc, 8dar limba niciun om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte. 9Cu ea binecuvântăm pe Domnul şi Tatăl nostru, şi tot cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu. 10Din aceeaşi gură iese şi binecuvântarea şi blestemul! Nu trebuie să fie aşa, fraţii mei!

Hebrews 13.17-21 (Epistle, St Euthymius)

17Ascultaţi de mai marii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de niciun folos. 18Rugaţi-vă pentru noi; căci suntem încredinţaţi că avem un cuget bun, dorind să ne purtăm bine în toate lucrurile. 19Mai ales vă rog cu stăruinţă să faceţi lucrul acesta, ca să vă fiu înapoiat mai curând. 20Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, 21să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui şi să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.

Mark 11.11-23 (Gospel)

11Isus a intrat în Ierusalim şi S-a dus în Templu. După ce S-a uitat la toate lucrurile de jur împrejur, fiindcă era pe înserate, a plecat la Betania cu cei doisprezece. 12A doua zi, după ce au ieşit din Betania, Isus a flămânzit. 13A zărit de departe un smochin care avea frunze şi a venit să vadă poate va găsi ceva în el. S-a apropiat de smochin, dar n-a găsit decât frunze, căci nu era încă vremea smochinelor. 14Atunci a luat cuvântul şi a zis smochinului: „În veac să nu mai mănânce nimeni rod din tine!” Şi ucenicii au auzit aceste vorbe. 15Au ajuns în Ierusalim; şi Isus a intrat în Templu. A început să scoată afară pe cei ce vindeau şi cumpărau în Templu; a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei. 16Şi nu lăsa pe nimeni să poarte vreun vas prin Templu. 17Şi-i învăţa şi zicea: „Oare nu este scris: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune pentru toate neamurile”? Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.” 18Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, când au auzit cuvintele acestea, căutau cum să-L omoare; căci se temeau de El, pentru că tot norodul era uimit de învăţătura Lui. 19Ori de câte ori se însera, Isus ieşea afară din cetate. 20Dimineaţa, când treceau pe lângă smochin, ucenicii l-au văzut uscat din rădăcini. 21Petru şi-a adus aminte de cele petrecute şi a zis lui Isus: „Învăţătorule, uite că smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat.” 22Isus a luat cuvântul şi le-a zis: „Aveţi credinţă în Dumnezeu! 23Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.

Luke 6.17-23 (Gospel, St Euthymius)

17S-a coborât împreună cu ei şi S-a oprit într-un podiş unde se aflau mulţi ucenici de ai Lui şi o mare mulţime de oameni, care veniseră din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe lângă marea Tirului şi a Sidonului ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor. 18Cei chinuiţi de duhuri necurate erau vindecaţi. 19Şi tot norodul căuta să se atingă de El, pentru că din El ieşea o putere care-i vindeca pe toţi. 20Atunci Isus Şi-a ridicat ochii spre ucenicii Săi şi a zis: „Ferice de voi care sunteţi săraci, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a voastră! 21Ferice de voi care sunteţi flămânzi acum, pentru că voi veţi fi săturaţi! Ferice de voi care plângeţi acum, pentru că voi veţi râde! 22Ferice de voi, când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî şi vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului! 23Bucuraţi-vă în ziua aceea şi săltaţi de veselie; pentru că răsplata voastră este mare în cer; căci tot aşa făceau părinţii lor cu prorocii.

Our Venerable Father Euthymius the Great (473)

‘This Saint, who was from Melitine in Armenia, was the son of pious parents named Paul and Dionysia. He was born about 377. Since his mother had been barren, he was named Euthymius which means “good cheer” or “joy” for this is what his parents experienced at his birth. He studied under Eutroius, the Bishop of Melitene, by whom he was ordained and entrusted with the care of the monasteries of Melitene. Then, after he had come to Palestine about the year 406, he became the leader of a multitude of monks. Through him, a great tribe of Arabs was turned to piety, when he healed the ailing son of their leader Aspebetos. Aspebetos was baptized with all his people; he took the Christian name of Peter, and was later consecrated Bishop for his tribe, being called the “Bishop of the Tents.” Saint Euthymius also fought against the Nestorians, Eutychians, and Manichaeans. When Eudocia, the widow of Saint Theodosius the Younger, had made her dwelling in Palestine, and had fallen into the heresy of the Monophysites which was championed in Palestine by a certain Theodosius, she sent envoys to Saint Symeon the Stylite in Syria (see Sept.1), asking him his opinion of Eutyches and the Council of Chalcedon which had condemned him; Saint Symeon, praising the holiness and Orthodoxy of Saint Euthymius near whom she dwelt, sent her to him to be delivered from her error (the holy Empress Eudocia is commemorated Aug. 13). He became the divine oracle of the Church, or rather, “the vessel of divine utterance,” as a certain historian writes. He was the instructor and elder of Saint Sabbas the Sanctified. Having lived for ninety-six years, he reposed in 473, on January 20.’ (Great Horologion)

Holy Martyrs Inna, Pinna and Rimma (Nirra) (1st – 2nd c.)

They were disciples of Saint Andrew the Apostle, the first missionary to the lands north of the Black Sea. They witnessed to Christ around the Danube River and converted many to the Faith. They were arrested and condemned, and died immersed to their necks in icy water.

In the Prologue, St Nikolai Velimirovich describes them as the “first Slavic martyrs mentioned in history.” In ancient martyrologies they are referred to as Scythians, a term applied to the peoples living around the Black Sea in the early Christian era. It is doubtful that they were members of the Slavic people as we understand them today, though it seems that they were the first martyrs in the lands that are now inhabited by the Slavic people.

Saint Peter the Tax Collector (6th c.)

“”Saint Peter, being of patrician rank, was appointed by the Emperor Justinian (527-65) to administer the Roman province of Africa. Harsh and without an ounce of compassion, he became universally known as ‘the Miser’. One day a beggar was importuning him insistently for alms, so he picked up one of the warm loaves which his servant had just brought in and threw it like a stone at his head. The beggar seized it with delight and made off. Two days later Peter suddenly fell ill with the fever and saw himself appear at the Last Judgment to give an account of all his deeds. A pair of scales was brought before him and swarthy creatures placed all his evil actions on to the left-hand dish, while bright angels stood to the right, in dismay at having nothing by way of a good deed to put on to the right-hand side except the loaf which he had thrown in anger at the beggar. Peter then woke up with a start and, forgetful of his illness, hastened to give away all his goods to the needy, even his clothing. Afterwards in a dream, he saw Christ wearing the clothes he had given away, and so he decided not to stop at that but to sell himself as slave to a goldsmith in order to give alms of the price paid for him. Some time later, fearing lest his identity be discovered, he fled to Jerusalem and thence to Constantinople, where he gave back his soul in peace to God in his old house.” (Synaxarion)

The source of this story is the longer Life of St John the Merciful (November 12).