Genesis 14.14-20 (Vespers)

14Cum a auzit Avram că fratele său fusese luat prins de război, a înarmat trei sute optsprezece din cei mai viteji slujitori ai lui, născuţi în casa lui, şi a urmărit pe împăraţii aceia până la Dan. 15Şi-a împărţit oamenii în mai multe cete, s-a aruncat asupra lor noaptea, i-a bătut şi i-a urmărit până la Hoba, care este la stânga Damascului. 16A adus înapoi toate bogăţiile; a luat înapoi şi pe fratele său, Lot, cu averile lui, precum şi pe femei şi norodul. 17După ce s-a întors Avram de la înfrângerea lui Chedorlaomer şi a împăraţilor care erau împreună cu el, împăratul Sodomei i-a ieşit în întâmpinare în valea Şave, sau valea împăratului. 18Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pâine şi vin: el era preot al Dumnezeului celui Preaînalt. 19Melhisedec a binecuvântat pe Avram şi a zis: „Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului. 20Binecuvântat să fie Dumnezeul cel Preaînalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!” Şi Avram i-a dat zeciuială din toate.

Deuteronomy 1.8-11, 15-17 (Vespers)

8Vedeţi, v-am pus ţara înainte; intraţi şi luaţi în stăpânire ţara pe care Domnul a jurat părinţilor voştri, Avraam, Isaac şi Iacov, că o va da lor şi seminţei lor după ei.” 9În vremea aceea, v-am spus: „Eu nu vă pot purta singur. 10Domnul Dumnezeul vostru v-a înmulţit, şi azi sunteţi foarte mulţi la număr, ca stelele cerului. 11Domnul Dumnezeul părinţilor voştri să vă mărească de o mie de ori pe atât şi să vă binecuvânteze, după cum a făgăduit! 15Am luat atunci pe căpeteniile seminţiilor voastre, bărbaţi înţelepţi şi cunoscuţi, şi i-am pus în fruntea voastră drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci şi căpetenii peste zece, ca dregători în seminţiile voastre. 16Am dat, în acelaşi timp, următoarea poruncă judecătorilor voştri: „Să ascultaţi pe fraţii voştri şi să judecaţi după dreptate neînţelegerile fiecăruia cu fratele lui sau cu străinul. 17Să nu căutaţi la faţa oamenilor în judecăţile voastre; să ascultaţi pe cel mic ca şi pe cel mare; să nu vă temeţi de nimeni, căci Dumnezeu e Cel care face dreptate. Şi când veţi găsi o pricină prea grea, s-o aduceţi înaintea mea, ca s-o aud.”

Deuteronomy 10.14-21 (Vespers)

14Iată, ale Domnului Dumnezeului tău sunt cerurile şi cerurile cerurilor, pământul şi tot ce cuprinde el. 15Şi numai de părinţii tăi S-a alipit Domnul ca să-i iubească; şi după ei, pe sămânţa lor, pe voi v-a ales El dintre toate popoarele, cum vedeţi azi. 16Să vă tăiaţi, dar, inima împrejur şi să nu vă mai înţepeniţi gâtul. 17Căci Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare, puternic şi înfricoşat, care nu caută la faţa oamenilor şi nu primeşte daruri; 18care face dreptate orfanului şi văduvei, care iubeşte pe străin şi-i dă hrană şi îmbrăcăminte. 19Să iubiţi pe străin, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului. 20Să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să-I slujeşti, să te alipeşti de El, şi pe Numele Lui să juri. 21El este slava ta, El este Dumnezeul tău. El a făcut în mijlocul tău aceste lucruri mari şi grozave pe care ţi le-au văzut ochii.

John 21.1-14 (10th Matins Gospel)

1După aceea Isus S-a mai arătat ucenicilor Săi la Marea Tiberiadei. Iată cum S-a arătat: 2Simon Petru, Toma, zis Geamăn, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedei şi alţi doi din ucenicii lui Isus erau împreună. 3Simon Petru le-a zis: „Mă duc să prind peşte.” „Mergem şi noi cu tine”, i-au zis ei. Au ieşit şi au intrat într-o corabie; şi n-au prins nimic în noaptea aceea. 4Dimineaţa, Isus stătea pe ţărm; dar ucenicii nu ştiau că este Isus. 5„Copii”, le-a zis Isus, „aveţi ceva de mâncare?” Ei I-au răspuns: „Nu”. 6El le-a zis: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi găsi.” Au aruncat-o deci şi n-o mai puteau trage de mulţimea peştilor. 7Atunci ucenicul pe care-l iubea Isus a zis lui Petru: „Este Domnul!” Când a auzit Simon Petru că este Domnul, şi-a pus haina pe el şi s-a încins, căci era dezbrăcat, şi s-a aruncat în mare. 8Ceilalţi ucenici au venit cu corăbioara, trăgând mreaja cu peşti, pentru că nu erau departe de ţărm decât cam la două sute de coţi. 9Când s-au coborât pe ţărm, au văzut acolo jăratic de cărbuni, peşte pus deasupra şi pâine. 10Isus le-a zis: „Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum.” 11Simon Petru s-a suit în corăbioară şi a tras mreaja la ţărm, plină cu o sută cincizeci şi trei de peşti mari; şi, măcar că erau atâţia, nu s-a rupt mreaja. 12„Veniţi de prânziţi”, le-a zis Isus. Şi niciunul din ucenici nu cuteza să-L întrebe: „Cine eşti?”, căci ştiau că este Domnul. 13Isus S-a apropiat, a luat pâinea şi le-a dat; tot aşa a făcut şi cu peştele. 14Aceasta era a treia oară când Se arăta Isus ucenicilor Săi, după ce înviase din morţi.

Acts 20.16-18, 28-36 (Epistle)

16Pavel se hotărâse să treacă pe lângă Efes, fără să se oprească aici, ca să nu piardă vremea în Asia; căci se grăbea ca, dacă-i va fi cu putinţă, să fie în Ierusalim de ziua Cincizecimii. 17Însă din Milet, Pavel a trimis la Efes şi a chemat pe prezbiterii bisericii. 18Când au venit la el, le-a zis: „Ştiţi cum m-am purtat cu voi în toată vremea, din ziua dintâi în care am pus piciorul pe pământul Asiei. 28Luaţi seama, dar, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. 29Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma; 30şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor. 31De aceea vegheaţi şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi. 32Şi acum, fraţilor, vă încredinţez în mâna lui Dumnezeu şi a Cuvântului harului Său care vă poate zidi sufleteşte şi vă poate da moştenirea împreună cu toţi cei sfinţiţi. 33N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva. 34Singuri ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine. 35În toate privinţele v-am dat o pildă şi v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care însuşi a zis: „Este mai ferice să dai decât să primeşti.” 36După ce a vorbit astfel, a îngenuncheat şi s-a rugat împreună cu ei toţi.

John 17.1-13 (Gospel)

1După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer şi a zis: „Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine, 2după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu. 3Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu. 4Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. 5Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea. 6Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvântul Tău. 7Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu vine de la Tine. 8Căci le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis. 9Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu; pentru că sunt ai Tăi: – 10tot ce este al Meu este al Tău, şi ce este al Tău este al Meu – şi Eu sunt proslăvit în ei. 11Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem şi Noi. 12Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu, în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat; şi niciunul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. 13Dar acum, Eu vin la Tine; şi spun aceste lucruri, pe când sunt încă în lume, pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină.

Martyr Justin the Philosopher and those with him at Rome (166)

Born in 103, he was a philosopher from the Samaritan town of Shechem in Palestine, who had devoted his life to the search for truth, trying many philosophical schools and sources of human wisdom: the Stoics, the Peripatetics, the Pythagoreans and finally the Platonists. One day an old man (whose name and origin are unknown) appeared to him and spoke to him of the Prophets and Apostles who had learned of God not by their own wisdom, but by revelation of God Himself. He read the scriptures and was convinced of the truth of the Faith, but he would not be baptised or call himself a Christian until he had tested all the pagans’ arguments against Christianity. To this end he traveled to Rome, where he engaged in debate at philosophical gatherings, impressing all with his wisdom. In Rome he also witnessed the martyrdom of Sts Ptolemy and Lucian; this moved him to write an Apologia for the Christian faith and the Christian people, which he gave to the Emperor Antoninus and the Senate. They were so moved by this document that the Emperor ordered that persecution of Christians should cease.

For the remainder of his life, Justin devoted all his skills to the proclamation of the Gospel and the defense of Christians. To the end of his life, wherever he preached Christ, he always wore his philosopher’s garb. In addition to his Apologia, he wrote a number of other learned defenses of the faith.

Eventually he was imprisoned following the false accusations of Crescens, a jealous Cynic philosopher. He died (one source says by beheading, another by poison) in Rome in 167 under the Emperor Marcus Aurelius, successor to Antoninus.

Our Holy Father Agapitus of the Kiev Caves (1095)

“A natural doctor, he was a disciple of St Antony of Kiev. He healed people by prayer and the prescribing of cabbage, which they made into a sort of bread. Prince Vladimir Monomachus was healed in this way, and this made Agapitus famed on all sides. The Prince’s doctor, an Armenian, hearing of this, began to spread slander about him. When Agapitus became ill, the Armenian came and, looking at him, said that he would die in three days and that, if he did not do so, then he, the Armenian, would become a monk. Agapitus told him that it had been revealed to him by God that he would die, not in three days but in three months. And so it came to pass. After Agapitus’s death, the Armenian went to the abbot of the Monastery of the Caves and asked him to make him a monk. He explained that Agapitus had appeared to him from the other world and reminded him of his promise. And so the one-time envier became a humble monk, by the providence of God whose care it is that all men be saved. St Agapitus entered into rest in about 1095.” (Prologue)