Isaiah 11.10-12.2 (6th Hour)

10În ziua aceea, Vlăstarul lui Isai va fi ca un steag pentru popoare; neamurile se vor întoarce la El, şi slava va fi locuinţa Lui.” 11În acelaşi timp, Domnul Îşi va întinde mâna a doua oară ca să răscumpere rămăşiţa poporului Său risipit în Asiria şi în Egipt, în Patros şi în Etiopia, la Elam, la Şinear şi la Hamat, şi în ostroavele mării. 12El va înălţa un steag pentru neamuri, va strânge pe surghiuniţii lui Israel şi va aduna pe cei risipiţi ai lui Iuda de la cele patru capete ale pământului. 13Pizma lui Efraim va înceta, şi vrăjmaşii lui Iuda vor fi nimiciţi; Efraim nu va mai fi gelos pe Iuda, şi Iuda nu va mai fi vrăjmaş lui Efraim, 14ci vor zbura pe umărul filistenilor la apus, şi vor jefui împreună pe fiii răsăritului. Edom şi Moab vor fi prada mâinilor lor, şi fiii lui Amon le vor fi supuşi. 15Domnul va seca limba mării Egiptului, Îşi va ridica mâna asupra Râului în mânia Lui, îl va împărţi în şapte pâraie, aşa că îl vor putea trece încălţaţi.

16Şi va fi un drum pentru rămăşiţa poporului Său care va mai rămâne în Asiria, cum a fost pentru Israel în ziua când a ieşit din ţara Egiptului. 1În ziua aceea vei zice: „Te laud, Doamne, căci ai fost supărat pe mine, dar mânia Ta s-a potolit, şi m-ai mângâiat! 2Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea, voi fi plin de încredere şi nu mă voi teme de nimic; căci Domnul Dumnezeu este tăria mea şi pricina laudelor mele, şi El m-a mântuit.”

Genesis 7.11-8.3 (Vespers)

11În anul al şase sutelea al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor. 12Ploaia a căzut pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. 13În aceeaşi zi au intrat în corabie: Noe, Sem, Ham şi Iafet, fiii lui Noe, nevasta lui Noe şi cele trei neveste ale fiilor lui cu ei: 14ei şi toate fiarele câmpului după soiul lor, toate vitele după soiul lor, toate târâtoarele care se târăsc pe pământ după soiul lor, toate păsările după soiul lor, toate păsărelele, tot ce are aripi. 15Au intrat în corabie la Noe, două câte două, din orice făptură care are suflare de viaţă. 16Cele care au intrat, erau câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, din orice făptură, după cum poruncise Dumnezeu lui Noe. Apoi Domnul a închis uşa după el. 17Potopul a fost patruzeci de zile pe pământ. Apele au crescut şi au ridicat corabia, şi ea s-a înălţat deasupra pământului. 18Apele au ajuns mari şi au crescut foarte mult pe pământ, şi corabia plutea pe deasupra apelor. 19Apele au ajuns din ce în ce mai mari şi toţi munţii înalţi, care sunt sub cerul întreg, au fost acoperiţi. 20Cu cincisprezece coţi s-au înălţat apele deasupra munţilor, care au fost acoperiţi. 21Şi a pierit orice făptură care se mişca pe pământ, atât păsările, cât şi vitele şi fiarele, tot ce se târa pe pământ şi toţi oamenii. 22Tot ce răsufla, tot ce avea suflare de duh de viaţă în nări, tot ce era pe pământul uscat, a murit. 23Toate făpturile care erau pe faţa pământului au fost nimicite, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările cerului: au fost nimicite de pe pământ. N-a rămas decât Noe şi ce era cu el în corabie.

24Apele au fost mari pe pământ o sută cincizeci de zile. 1Dumnezeu Şi-a adus aminte de Noe, de toate vieţuitoarele şi de toate vitele care erau cu el în corabie; şi Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ, şi apele s-au potolit. 2Izvoarele Adâncului şi stăvilarele cerurilor au fost închise, şi ploaia din cer a fost oprită. 3Apele au scăzut de pe faţa pământului, scurgându-se şi împuţinându-se, şi, după o sută cincizeci de zile, apele s-au micşorat.

Proverbs 10.1-22 (Vespers)

1Pildele lui Solomon. Un fiu înţelept este bucuria tatălui, dar un fiu nebun este mâhnirea mamei sale. 2Comorile câştigate pe nedrept nu folosesc, dar neprihănirea izbăveşte de la moarte. 3Domnul nu lasă pe cel neprihănit să sufere de foame, dar îndepărtează pofta celor răi. 4Cine lucrează cu o mână leneşă sărăceşte, dar mâna celor harnici îmbogăţeşte. 5Cine strânge vara este un om chibzuit, cine doarme în timpul seceratului este un om care face ruşine. 6Pe capul celui neprihănit sunt binecuvântări, dar gura celor răi ascunde silnicie. 7Pomenirea celui neprihănit este binecuvântată, dar numele celor răi putrezeşte. – 8Cine are o inimă înţeleaptă primeşte învăţăturile, dar cine are o gură nesocotită se prăpădeşte singur. – 9Cine umblă fără prihană, umblă fără teamă, dar cine apucă pe căi strâmbe se dă singur de gol. – 10Cine clipeşte din ochi este o pricină de întristare, şi cine are o gură nesocotită se prăpădeşte singur. – 11Gura celui neprihănit este un izvor de viaţă, dar gura celor răi ascunde silnicie. – 12Ura stârneşte certuri, dar dragostea acoperă toate greşelile. – 13Pe buzele omului priceput se află înţelepciunea, dar nuiaua este pentru spatele celui fără minte. – 14Înţelepţii păstrează ştiinţa, dar gura nebunului este o pieire apropiată. – 15Averea este o cetate întărită pentru cel bogat; dar prăpădirea celor nenorociţi este sărăcia lor. – 16Cel neprihănit îşi întrebuinţează câştigul pentru viaţă, iar cel rău îşi întrebuinţează venitul pentru păcat. – 17Cine îşi aduce aminte de certare apucă pe calea vieţii; dar cel ce uită mustrarea apucă pe căi greşite. – 18Cine ascunde ura, are buze mincinoase, şi cine răspândeşte bârfele este un nebun. – 19Cine vorbeşte mult nu se poate să nu păcătuiască, dar cel ce-şi ţine buzele, este un om chibzuit. – 20Limba celui neprihănit este argint ales; inima celor răi este puţin lucru. – 21Buzele celui neprihănit înviorează pe mulţi oameni, dar nebunii mor fiindcă n-au judecată. – 22Binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte şi El nu lasă să fie urmată de niciun necaz. –

Our righteous Fathers martyred at the Monastery of St Sabbas the Sanctified (633? 796?)

The holy Monastery of St Sabbas is still in existence today, by the providence of God, though several times in its history it has been plundered and left empty. At one time it was attacked by Arab raiders. The monks considered fleeing, but their abbot, Thomas, said, ‘We have fled from the world into this wilderness for the love of Christ; it would be shameful for us now to flee from the wilderness for fear of men. If we are killed here, we shall be killed through love for Christ, for whose sake we have come here to live.’ So the monks agreed with one mind to wait their attackers unarmed. The Arabs killed some with arrows, and shut some in the cave of St Sabbas, lighting a fire at the entrance to suffocate them with smoke. The whole company of monks were thus privileged to give their lives for Christ’s sake.

Accounts of the date differ substantially: the Great Horologion says that they died during the reign of the Emperor Heraclius, when St Modestus was Patriarch of Jerusalem (632-634); the Prologue that they died in 796 during the reign of Constantine and Irene, when Elias was Patriarch of Jerusalem.

St Photine the Samaritan Woman (66)

See her commemoration on February 26.

St Cuthbert the Wonderworker, Bishop of Lindisfarne (687)

‘Saint Cuthbert was born in Britain about the year 635, and became a monk in his youth at the monastery of Melrose by the River Tweed. After many years of struggle as a true priest of Christ, in the service both of his own brethren and of the neglected Christians of isolated country villages, he became a solitary on Farne Island in 676. After eight years as a hermit, he was constrained to leave his quiet to become Bishop of Lindisfarne, in which office he served for almost two years. He returned to his hermitage two months before he reposed in peace in 687.

‘Because of the miracles he wrought both during his life and at his tomb after death, he is called the “Wonderworker of Britain.” The whole English people honoured him, and kings were both benefactors to his shrine and suppliants of his prayers. Eleven years after his death, his holy relics were revealed to be incorrupt; when his body was translated from Lindisfarne to Durham Cathedral in August of 1104, his body was still found to be untouched by decay, giving off “an odour of the sweetest fragrancy,” and “from the flexibility of its joints representing a person asleep rather than dead.” Finally, when the most impious Henry VIII desecrated his shrine, opening it to despoil it of its valuables, his body was again found incorrupt, and was buried in 1542. It is believed that after this the holy relics of Saint Cuthbert were hidden to preserve them from further desecration.’ (Great Horologion)