1 John 3.21-4.6 (Epistle)

21Preaiubiţilor, dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu. 22Şi orice vom cere vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui. 23Şi porunca Lui este să credem în Numele Fiului Său, Isus Hristos, şi să ne iubim unii pe alţii, cum ne-a poruncit El.

24Cine păzeşte poruncile Lui rămâne în El, şi El în el. Şi cunoaştem că El rămâne în noi prin Duhul pe care ni L-a dat. 1Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi proroci mincinoşi. 2Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: orice duh care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu; 3şi orice duh care nu mărturiseşte pe Isus nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum. 4Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume. 5Ei sunt din lume; de aceea vorbesc ca din lume, şi lumea îi ascultă. 6Noi însă suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem Duhul adevărului şi duhul rătăcirii.

Mark 14.43-15.1 (Gospel)

43Şi îndată, pe când vorbea El încă, a venit Iuda, unul din cei doisprezece, şi împreună cu el a venit o mulţime de oameni cu săbii şi cu ciomege, trimişi de preoţii cei mai de seamă, de cărturari şi de bătrâni. 44Vânzătorul le dăduse semnul acesta: „Pe care-L voi săruta, Acela este; să-L prindeţi şi să-L duceţi sub pază.” 45Când a venit Iuda, s-a apropiat îndată de Isus şi I-a zis: „Învăţătorule!” Şi L-a sărutat mult. 46Atunci oamenii aceia au pus mâna pe Isus şi L-au prins. 47Unul din cei ce stăteau lângă El a scos sabia, a lovit pe robul marelui preot şi i-a tăiat urechea. 48Isus a luat cuvântul şi le-a zis: „Aţi ieşit ca după un tâlhar, cu săbii şi cu ciomege, ca să Mă prindeţi. 49În toate zilele am fost la voi şi învăţam pe oameni în Templu, şi nu M-aţi prins. Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească Scripturile.” 50Atunci toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit. 51După El mergea un tânăr care n-avea pe trup decât o învelitoare de pânză de in. Au pus mâna pe el; 52dar el şi-a lăsat învelitoarea şi a fugit în pielea goală. 53Pe Isus L-au dus la marele preot, unde s-au adunat toţi preoţii cei mai de seamă, bătrânii şi cărturarii. 54Petru L-a urmat de departe până în curtea marelui preot; a şezut jos împreună cu aprozii şi se încălzea la para focului. 55Preoţii cei mai de seamă şi tot soborul căutau vreo mărturie împotriva lui Isus, ca să-L omoare; dar nu găseau niciuna. 56Pentru că mulţi făceau mărturisiri mincinoase împotriva Lui, dar mărturisirile lor nu se potriveau. 57Unii s-au sculat şi au făcut o mărturisire mincinoasă împotriva Lui şi au zis: 58„Noi L-am auzit zicând: „Eu voi strica Templul acesta, făcut de mâini omeneşti, şi în trei zile voi ridica un altul, care nu va fi făcut de mâini omeneşti.” 59Nici chiar în privinţa aceasta nu se potrivea mărturisirea lor. 60Atunci marele preot s-a sculat în picioare în mijlocul adunării, a întrebat pe Isus şi I-a zis: „Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc oamenii aceştia împotriva Ta?” 61Isus tăcea şi nu răspundea nimic. Marele preot L-a întrebat iarăşi şi I-a zis: „Eşti Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?” 62„Da, sunt”, i-a răspuns Isus. „Şi veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului.” 63Atunci marele preot şi-a rupt hainele şi a zis: „Ce nevoie mai avem de martori? 64Aţi auzit hula. Ce vi se pare?” Toţi L-au osândit să fie pedepsit cu moartea. 65Şi unii au început să-L scuipe, să-I acopere faţa, să-L bată cu pumnii şi să-I zică: „Proroceşte!” Iar aprozii L-au primit în palme. 66Pe când stătea Petru jos în curte, a venit una din slujnicele marelui preot. 67Când a văzut pe Petru încălzindu-se, s-a uitat ţintă la el şi i-a zis: „Şi tu erai cu Isus din Nazaret!” 68El s-a lepădat şi a zis: „Nu ştiu, nici nu înţeleg ce vrei să zici.” Apoi a ieşit în pridvor. Şi a cântat cocoşul. 69Când l-a văzut slujnica, a început iarăşi să spună celor ce stăteau acolo: „Acesta este unul dintre oamenii aceia.” 70Şi el s-a lepădat din nou. După puţină vreme, cei ce stăteau acolo, au zis iarăşi lui Petru: „Nu mai încape îndoială că eşti unul din oamenii aceia; căci eşti galileean, şi graiul tău seamănă cu al lor.” 71Atunci el a început să se blesteme şi să se jure: „Nu cunosc pe Omul acesta despre care vorbiţi!”

72Îndată a cântat cocoşul a doua oară. Şi Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Isus: „Înainte ca să cânte cocoşul de două ori, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Şi gândindu-se la acest lucru, a început să plângă. 1Dimineaţa, preoţii cei mai de seamă au făcut îndată sfat cu bătrânii, cărturarii şi tot soborul. După ce au legat pe Isus, L-au dus şi L-au dat în mâinile lui Pilat.

Apostles Archippus and Philemon of the Seventy, and Martyr Apphia

Archippus was the son of Saints Philemon (Nov. 22) and Apphia (Feb. 15), and, like them, was a disciple of the Apostle Paul, who calls him “our fellow soldier” (Philm. 2). He and his father preached the Gospel at Colossae, and Archippus probably served as a priest for the church that gathered there at his family’s house (Col. 4:17). Archippus’ fervor in preaching the Gospel of Christ so angered the pagans that they seized him and brought him before the governor Androcles. When the Saint refused to sacrifice to Artemis, he was stripped, beaten, tormented in various ways, and finally stoned to death.

Our Venerable Mother Philothea of Athens (1589)

“This bright star of compassion arose in the dark days of the Turkish occupation to shed God’s mercy upon the oppressed people of Athens and to guide many endangered souls onto the path of righteousness.” (Synaxarion)

She was born in 1528 to the prominent Venizelou family, miraculously answering her mother’s prayer of many years. Though even in childhood she showed a love for ascesis and prayer, she was much sought-after as a wealthy heiress, and was married at the age of twelve to a rough, violent man. She endured his ill-treatment nobly, and prayed daily for his conversion. After three years, the brutal husband died, and Philothea gave herself entirely to a life of prayer and fasting, living like a hermitess though still in her parents’ house. When her parents died ten years later, she used her entire fortune to found a convent. Its design had been given her in a vision by the Apostle Andrew, and it was dedicated to him. Alongside the monastery, she founded a hospital, a hospice for the poor, and schools where boys and girls could receive a Christian education, something obviously not provided by the Turkish rulers.

As soon as the monastery was begun, she took monastic vows under the name of Philothea, and she, her own maidservants, and many young women of the city, became the first nuns there. Philothea continued in her boundless compassion for the poor and infirm, whom she visited and tended. She was so free in her almsgiving that more than once the monastery was left without food or other necessities of life, and the sisters began to complain about her. But each time, large donations appeared unexpectedly and saved the community from starvation.

Philothea offered asylum and refuge to Christian slave women who had fled their masters to preserve their faith and chastity. This angered the Turks, who surrounded the monastery, seized Philothea, and brought her before the judge. She was told to deny Christ or die, and when she refused was sentenced to death; but some influential Athenian Greeks were able to intervene on her behalf and to obtain her release.

Immediately upon her release she redoubled her prayers, her apostolic labors and her works of mercy, and was soon granted the gift of working miracles and healings. So many disciples came to join her that she established a second monastery. Her growing influence aroused the hatred of some of the Turks, who broke into the monastery one night and beat her violently, leaving her half-dead. She bore the effects of her injuries patiently, and after a short time gave back her soul to God in 1589.

Twenty years after her repose, a beautiful scent began to issue from her tomb. Her precious relics, venerated at the Cathedral in Athens, remain incorrupt to this day.