Wisdom of Solomon 3.1-9 (Vespers)
No Fast
9(Isus, după ce a înviat, în dimineaţa zilei dintâi a săptămânii, S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte draci. 10Ea s-a dus şi a dat de ştire celor ce fuseseră împreună cu El, care plângeau şi se tânguiau. 11Când au auzit ei că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut-o. 12După aceea S-a arătat, în alt chip, la doi dintre ei, pe drum, când se duceau la ţară. 13Aceştia s-au dus de au spus lucrul acesta celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut. 14În sfârşit, S-a arătat celor unsprezece, când şedeau la masă; şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat. 15Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. 16Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit. 17Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; 18vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” 19Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu. 20Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei şi întărea Cuvântul prin semnele care-l însoţeau. Amin.)
21Şi Cel ce ne întăreşte împreună cu voi, în Hristos, şi care ne-a uns, este Dumnezeu. 22El ne-a şi pecetluit şi ne-a pus în inimă arvuna Duhului. 23Iau pe Dumnezeu martor faţă de sufletul meu, că n-am mai venit până acum la Corint tocmai ca să vă cruţ.
24Nu doar că am avea stăpânire peste credinţa voastră, dar vrem să lucrăm şi noi împreună la bucuria voastră; căci staţi tari în credinţă. 1Am hotărât, dar, în mine, să nu mă întorc la voi cu întristare. 2Căci, dacă vă întristez, de la cine să mă aştept la bucurie, dacă nu de la cel întristat de mine? 3Şi v-am scris cum v-am scris, ca, la venirea mea, să n-am întristare din partea celor ce trebuiau să-mi facă bucurie; şi sunt încredinţat, cu privire la voi toţi, că bucuria mea este bucuria voastră a tuturor. 4V-am scris cu multă mâhnire şi strângere de inimă, cu ochii scăldaţi în lacrimi, nu ca să vă întristaţi, ci ca să vedeţi dragostea nespus de mare pe care o am faţă de voi.
22Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, 23blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. 24Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. 25Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.
26Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărâtându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii. 1Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu. 2Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.
1Isus a luat cuvântul şi le-a vorbit iarăşi în pilde. Şi a zis: 2„Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a făcut nuntă fiului său. 3A trimis pe robii săi să cheme pe cei poftiţi la nuntă; dar ei n-au vrut să vină. 4A trimis iarăşi alţi robi şi le-a zis: „Spuneţi celor poftiţi: „Iată că am gătit ospăţul meu; juncii şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate; toate sunt gata, veniţi la nuntă.” 5Dar ei, fără să le pese de poftirea lui, au plecat: unul la holda lui, şi altul la negustoria lui. 6Ceilalţi au pus mâna pe robi, şi-au bătut joc de ei şi i-au omorât. 7Când a auzit împăratul, s-a mâniat; a trimis oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea. 8Atunci a zis robilor săi: „Nunta este gata; dar cei poftiţi n-au fost vrednici de ea. 9Duceţi-vă, dar, la răspântiile drumurilor şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe care-i veţi găsi.” 10Robii au ieşit la răspântii, au strâns pe toţi pe care i-au găsit, şi buni şi răi, şi odaia ospăţului de nuntă s-a umplut de oaspeţi. 11Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii; şi a zărit acolo pe un om care nu era îmbrăcat în haina de nuntă. 12„Prietene”, i-a zis el, „cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?” Omul acela a amuţit. 13Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: „Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. 14Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.”
17S-a coborât împreună cu ei şi S-a oprit într-un podiş unde se aflau mulţi ucenici de ai Lui şi o mare mulţime de oameni, care veniseră din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe lângă marea Tirului şi a Sidonului ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor. 18Cei chinuiţi de duhuri necurate erau vindecaţi. 19Şi tot norodul căuta să se atingă de El, pentru că din El ieşea o putere care-i vindeca pe toţi. 20Atunci Isus Şi-a ridicat ochii spre ucenicii Săi şi a zis: „Ferice de voi care sunteţi săraci, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a voastră! 21Ferice de voi care sunteţi flămânzi acum, pentru că voi veţi fi săturaţi! Ferice de voi care plângeţi acum, pentru că voi veţi râde! 22Ferice de voi, când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî şi vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului! 23Bucuraţi-vă în ziua aceea şi săltaţi de veselie; pentru că răsplata voastră este mare în cer; căci tot aşa făceau părinţii lor cu prorocii.
He is also called Moses the Black. He was a slave, but was cast out by his master due to his evil life. He then became the leader of a murderous band of robbers in Egypt. He came to repentance and took up monastic life in the desert under St Isidore of Sketis. For many years he struggled tirelessly, through prayer, fasting and vigils, with lustful and violent thoughts; he was finally freed of them through the prayers of St Isidore. He was revered by all the brethren for his ascetical life, his wisdom, and his deep humility. Once a brother committed some sin and the monks gathered to judge him. Moses at first refused to go at all, but when they insisted, he filled an old, leaky basket with sand and carried it into the assembly on his back. When the brethren asked him what his action meant, he said “My sins run out behind me, and I do not even see them, and I have come to judge my brother.” The monk was forgiven. In time the fame of this humblest of monks spread so far that kings and bishops traveled into the desert to seek his wisdom and his blessing. In his old age, he was warned that a band of brigands was coming to attack the Skete. He refused to leave saying, “It is written: he who lives by the sword shall die by the sword.” So, mindful that he had slain others by the sword, he willingly awaited his own murder. Six other monks who remained with him were also slain.
For his life see May 6.
Born on the island of Paros in 1898, he entered monastic life in 1921 in response to a heavenly vision. Traveling to Mt Athos he first lived the communal monastic life, but later moved to a Skete for greater solitude. There he received the gift of ceaseless prayer. Elder Joseph and his companion in struggle, Elder Arsenios, moved to St Anne’s Skete, where they remained for the rest of their lives. Here a small company of disciples slowly gathered around them. Many of these, like silent Apostles, have spread out through the Orthodox world, contributing much to its spiritual renewal.