Mark 16.9-20 (3rd Matins Gospel)

9(Isus, după ce a înviat, în dimineaţa zilei dintâi a săptămânii, S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte draci. 10Ea s-a dus şi a dat de ştire celor ce fuseseră împreună cu El, care plângeau şi se tânguiau. 11Când au auzit ei că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut-o. 12După aceea S-a arătat, în alt chip, la doi dintre ei, pe drum, când se duceau la ţară. 13Aceştia s-au dus de au spus lucrul acesta celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut. 14În sfârşit, S-a arătat celor unsprezece, când şedeau la masă; şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat. 15Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. 16Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit. 17Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; 18vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” 19Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu. 20Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei şi întărea Cuvântul prin semnele care-l însoţeau. Amin.)

Romans 5.1-10 (Epistle)

1Deci fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. 2Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu. 3Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, 4răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea. 5Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat. 6Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiţi. 7Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară. 8Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. 9Deci cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu. 10Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui.

Matthew 6.22-33 (Gospel)

22Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină; 23dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta! 24Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt; nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona. 25De aceea vă spun: nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea? 26Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? 27Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui? 28Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; 29totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei. 30Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? 31Nu vă îngrijoraţi, dar, zicând: „Ce vom mânca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” 32Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. 33Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.

Our Holy Fathers Onuphrios the Great and Peter of Mount Athos

They lived in different times and places, but are commemorated together.

Saint Onuphrios the Great (400). “This holy ascetic had been living a whole sixty years in the desert when the monk Paphnutius visited him. His hair and beard reached down to the ground, and long hair, as white as snow, had grown all overy his body during his years of nakedness. His appearance was cadaverous, unearthly and awe-inspiring. Seeing Paphnutius, he called him by name and then recounted to him his life in the desert. His guardian angel had appeared to him and taken him to that place. He had for a long time only eaten earth, which was hard to find in the desert, and, after that, when he had survived an intensive struggle with diabolical temptations and when his heart had become utterly established in love for God, an angel had brought him bread to eat. And besides that, through God’s gracious providence, a palm tree grew up at one side of his cell, that gave good dates, and a spring of water began to flow there. ‘But especially,’ said Onuphrios, ‘my food and drink are the sweet words of God.’ To Paphnutius’ question about his receiving of Communion, the hermit answered that the angel of God brought him Communion every Saturday. On the next day, the old man told Paphnutius that it was the day of his departure from this world; then he knelt down, prayed to God and gave his spirit into God’s hands. Then Paphnutius saw a heavenly light that illumined the body of the departed saint, and heard a choir of angelic hosts. He buried Onuphrios’ body with honour and returned to his own monastery, there as a living witness to narrate to the brethren, for their edification, the wonderful life of the man of God and the greatness of God’s providence towards those who give themselves wholly to His service.” (Prologue)

The Great Horologion adds that Paphnutius intended to stay in the place where Onuphrios died, but soon the palm tree withered and the spring dried up, which Paphnutius took as a sign that he was meant to leave that place and return to live with the brethren.

Saint Peter of Mt Athos (734). He was born to a noble family in Constantinople and became a soldier. He was taken captive by the Saracens and thrown into prison in chains, in Samarra of Syria. He spent his long imprisonment praying to God to free him and send him to some deserted place where he could devote the rest of his life to ascesis and prayer. One day St Nicholas appeared to him along with St Simeon the God-receiver; when they touched his chains they melted like wax, and Peter instantly found himself outside Samarra. He set out for Rome, where he was tonsured as a monk by the Pope, then set out by ship to return home. During the voyage, the Mother of God appeared to him along with St Nicholas, and Peter heard her tell St Nicholas that she had set Mt Athos apart for Peter to live in solitude. Peter had never heard of Mt Athos, but disembarked there and settled in a cave. There he spent fifty-three years in complete solitude, praying and struggling with the harshness of the elements and the attacks of demonic powers. After he had withstood fierce temptations for awhile, an angel of God began to bring him bread every forty days. Like St Onuphrios, his humble life might have passed completely unrecorded; but by God’s providence, one year before the Saint’s death a deer-hunter found him and heard the tale of Peter’s life, which he recorded. Saint Peter reposed in peace; his relics were taken to Macedonia.