Isaiah 58.1-11 (6th Hour)

1Strigă în gura mare, nu te opri! Înalţă-ţi glasul ca o trâmbiţă şi vesteşte poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov, păcatele ei! 2În toate zilele Mă întreabă şi vor să afle căile Mele, ca un neam care ar fi înfăptuit neprihănirea şi n-ar fi părăsit Legea Dumnezeului său. Îmi cer hotărâri drepte, doresc să se apropie de Dumnezeu. – 3„La ce ne foloseşte să postim” – zic ei – „dacă Tu nu vezi? La ce să ne chinuim sufletul, dacă Tu nu ţii seama de lucrul acesta?” – Pentru că, zice Domnul, în ziua postului vostru, vă lăsaţi în voia pornirilor voastre şi asupriţi pe simbriaşii voştri. 4Iată, postiţi ca să vă ciorovăiţi şi să vă certaţi, ca să bateţi răutăcios cu pumnul; nu postiţi cum cere ziua aceea, ca să vi se audă strigătul sus. 5Oare acesta este postul plăcut Mie: să-şi chinuiască omul sufletul o zi? Să-şi plece capul ca un pipirig şi să se culce pe sac şi cenuşă? Aceasta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului? 6Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug; 7împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău. 8Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi. 9Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: „Iată-Mă!” Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară, 10dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare! 11Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.

Genesis 43.26-31, 45.1-16 (Vespers)

26Când a ajuns Iosif acasă, i-au dat darul pe care i-l aduseseră şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui. 27El i-a întrebat de sănătate; şi a zis: „Bătrânul vostru tată, de care aţi vorbit, este sănătos? Mai trăieşte?” 28Ei au răspuns: „Robul tău, tatăl nostru, este sănătos; trăieşte încă.” Şi s-au plecat şi s-au aruncat cu faţa la pământ. 29Iosif a ridicat ochii; şi, aruncând o privire spre fratele său Beniamin, fiul mamei sale, a zis: „Acesta este fratele vostru cel tânăr despre care mi-aţi vorbit?” Şi a adăugat: „Dumnezeu să aibă milă de tine, fiule!” 30Iosif a isprăvit repede, căci i se rupea inima pentru fratele său şi simţea nevoia să plângă; a intrat degrabă într-o odaie şi a plâns acolo. 31După ce s-a spălat pe faţă, a ieşit din odaie; şi, silindu-se să se stăpânească, a zis: „Aduceţi de mâncare!” 1Iosif nu s-a mai putut stăpâni înaintea tuturor celor ce-l înconjurau. Şi a strigat: „Scoateţi afară pe toată lumea.” Şi n-a mai rămas nimeni cu Iosif, când s-a făcut cunoscut fraţilor săi. 2A izbucnit într-un plâns aşa de tare că l-au auzit egiptenii şi casa lui faraon. 3Iosif a zis fraţilor săi: „Eu sunt Iosif! Mai trăieşte tatăl meu?” Dar fraţii lui nu i-au putut răspunde, aşa de încremeniţi rămăseseră înaintea lui. 4Iosif a zis fraţilor săi: „Apropiaţi-vă de mine.” Şi ei s-au apropiat. El a zis: „Eu sunt fratele vostru Iosif, pe care l-aţi vândut ca să fie dus în Egipt. 5Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră. 6Iată sunt doi ani de când bântuie foametea în ţară; şi încă cinci ani nu va fi nici arătură, nici seceriş. 7Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră ca să vă rămână sămânţa vie în ţară şi ca să vă păstreze viaţa printr-o mare izbăvire. 8Aşa că nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu; El m-a făcut ca un tată al lui faraon, stăpân peste toată casa lui şi cârmuitorul întregii ţări a Egiptului. 9Grăbiţi-vă de vă suiţi la tatăl meu şi spuneţi-i: „Aşa a vorbit fiul tău Iosif: „Dumnezeu m-a pus domn peste tot Egiptul; coboară-te la mine şi nu zăbovi! 10Vei locui în ţinutul Gosen şi vei fi lângă mine tu, fiii tăi şi fiii fiilor tăi, oile tale şi boii tăi şi tot ce este al tău. 11Acolo te voi hrăni, căci vor mai fi încă cinci ani de foamete; şi astfel nu vei pieri tu, casa ta şi tot ce este al tău. 12Voi vedeţi cu ochii voştri, şi fratele meu Beniamin vede cu ochii lui că eu însumi vă vorbesc. 13Istorisiţi tatălui meu toată slava pe care o am în Egipt şi tot ce aţi văzut; şi aduceţi aici cât mai curând pe tatăl meu.” 14El s-a aruncat pe gâtul fratelui său Beniamin şi a plâns; şi Beniamin a plâns şi el pe gâtul lui. 15A îmbrăţişat, de asemenea, pe toţi fraţii lui, plângând. După aceea, fraţii lui au stat de vorbă cu el. 16S-a răspândit vestea în casa lui faraon că au venit fraţii lui Iosif; lucrul acesta a plăcut lui faraon şi slujitorilor lui.

Proverbs 21.23-22.4 (Vespers)

23Cine îşi păzeşte gura şi limba, îşi scuteşte sufletul de multe necazuri. – 24Cel mândru şi trufaş se cheamă batjocoritor: el lucrează cu aprinderea îngâmfării. 25Poftele leneşului îl omoară, pentru că nu vrea să lucreze cu mâinile. – 26Toată ziua o duce numai în pofte: dar cel neprihănit dă fără zgârcenie. – 27Jertfa celor răi este o scârbă înaintea Domnului, cu cât mai mult când o aduc cu gânduri nelegiuite. – 28Martorul mincinos va pieri, dar omul care ascultă bine va vorbi totdeauna cu izbândă. – 29Cel rău ia o înfăţişare neruşinată, dar omul fără prihană îşi îmbunătăţeşte calea. – 30Nici înţelepciunea, nici priceperea, nici sfatul n-ajută împotriva Domnului. –

31Calul este pregătit pentru ziua bătăliei, dar biruinţa este a Domnului. – 1Un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie mare, şi a fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul şi aurul. – 2Bogatul şi săracul se întâlnesc: Domnul i-a făcut şi pe unul şi pe altul. 3Omul chibzuit vede nenorocirea şi se ascunde, dar cei proşti merg înainte şi sunt pedepsiţi. – 4Răsplata smereniei, a fricii de Domnul, este bogăţia, slava şi viaţa. –

Monk-martyr Nikon and 199 disciples, in Sicily (251)

He was born in Neapolis (Naples) to a pagan father and a Christian mother, and became an officer in the Roman army. Though he was not baptised, his mother had secretly instructed him in the Christian faith. Once, in a battle, his company was completely surrounded by the enemy, and Nikon recalled his mother’s counseling that, whenever he was in trouble, he should make the sign of the Cross and call upon Christ. This he did, and was immediately filled with strength and resolution, so that the enemy’s army was routed. Nikon went home, openly crying out ‘Great is the God of the Christians!’ to the great joy of his mother.

He traveled secretly to Cyzicus in Asia, where the bishop Theodosius baptised him. He then entered a monastery to spend his days in prayer and study. But some years later Theodosius, who was near death, had a vision in which he was told to consecrate Nikon as his successor. He summoned Nikon from the monastery and, to the monk’s amazement, immediately ordained him a deacon, then a priest, then a bishop.

Later, bishop Nikon returned to Italy to preach the Gospel of Christ. In Naples, he found his mother still alive, and remained with her until her death. He then set out with nine disciples, former fellow-soldiers, to proclaim the Faith. Through the Saint’s grace-filled preaching and example, many more disciples were soon added to this number. At that time a great persecution of Christians was underway, and Quintinianus, ruler of that region, seized Nikon and his companions and handed them over to the torturers. One hundred ninety of Nikon’s companions perished under torture. Nikon himself was beaten, flayed, and even thrown from a high cliff, but was miraculously preserved. Finally he was slain by the sword and his body thrown in a field to be eaten by the beasts. A shepherd boy, possessed by a spirit of madness, found the body, fell on it, and was instantly healed. He told his story to some Christians, who found the body and gave it honorable burial. Saint Nikon contested during the reign of the Emperor Decius.