John 12.17-50 (Gospel, Bridegroom)

17Toţi cei ce fuseseră împreună cu Isus, când chemase pe Lazăr din mormânt şi-l înviase din morţi, mărturiseau despre El. 18Şi norodul I-a ieşit în întâmpinare, pentru că aflase că făcuse semnul acesta. 19Fariseii au zis deci între ei: „Vedeţi că nu câştigaţi nimic: iată că lumea se duce după El!” 20Nişte greci, dintre cei ce se suiseră să se închine la praznic, 21s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat şi au zis: „Domnule, am vrea să vedem pe Isus.” 22Filip s-a dus şi a spus lui Andrei; apoi Andrei şi Filip au spus lui Isus. 23Drept răspuns, Isus le-a zis: „A sosit ceasul să fie proslăvit Fiul omului. 24Adevărat, adevărat vă spun că dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce mult rod. 25Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică. 26Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti. 27Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice?… Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta?… Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta! 28Tată, proslăveşte Numele Tău!” Şi din cer s-a auzit un glas care zicea: „L-am proslăvit şi-L voi mai proslăvi!” 29Norodul care stătea acolo şi care auzise glasul a zis că a fost un tunet. Alţii ziceau: „Un înger a vorbit cu El!” 30Isus a răspuns: „Nu pentru Mine s-a auzit glasul acesta, ci pentru voi. 31Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. 32Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” – 33Vorbind astfel, arăta cu ce moarte avea să moară. – 34Norodul I-a răspuns: „Noi am auzit din Lege că Hristosul rămâne în veac; cum, dar, zici Tu că „Fiul omului trebuie să fie înălţat”? Cine este acest Fiu al omului?” 35Isus le-a zis: „Lumina mai este puţină vreme în mijlocul vostru. Umblaţi ca unii care aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul; cine umblă în întuneric nu ştie unde merge. 36Câtă vreme aveţi Lumina printre voi, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai luminii.” Isus le-a spus aceste lucruri, apoi a plecat şi S-a ascuns de ei. 37Măcar că făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El, 38ca să se împlinească vorba pe care o spusese prorocul Isaia: „Doamne, cine a dat crezare propovăduirii noastre? Şi cui a fost descoperită puterea braţului Domnului?” 39De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a mai zis: 40„Le-a orbit ochii şi le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec.” 41Isaia a spus aceste lucruri când a văzut slava Lui şi a vorbit despre El. 42Totuşi, chiar dintre fruntaşi, mulţi au crezut în El; dar, de frica fariseilor, nu-L mărturiseau pe faţă, ca să nu fie daţi afară din sinagogă. 43Căci au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu. 44Iar Isus a strigat: „Cine crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine. 45Şi cine Mă vede pe Mine vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine. 46Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric. 47Dacă aude cineva cuvintele Mele, şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea. 48Pe cine Mă nesocoteşte şi nu primeşte cuvintele Mele, are cine-l osândi: Cuvântul pe care l-am vestit Eu, acela îl va osândi în ziua de apoi. 49Căci Eu n-am vorbit de la Mine însumi, ci Tatăl, care M-a trimis, El însuşi Mi-a poruncit ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc.

50Şi ştiu că porunca Lui este viaţa veşnică. De aceea lucrurile pe care le spun, le spun aşa cum Mi le-a spus Tatăl.”

Ezekiel 2.3-3.3 (6th Hour)

3El mi-a zis: „Fiul omului, te trimit la copiii lui Israel, la aceste „popoare îndărătnice” care s-au răzvrătit împotriva Mea; ei şi părinţii lor au păcătuit împotriva Mea, până în ziua de azi. 4Da, copiii aceştia la care te trimit sunt neruşinaţi şi cu inima împietrită. Tu să le spui: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu!” 5Fie că vor asculta, fie că nu vor asculta – căci sunt o casă de îndărătnici – vor şti totuşi că în mijlocul lor este un proroc. 6Tu, fiu al omului, să nu te temi de ei, nici să nu te sperii de cuvintele lor; şi măcar că ei sunt nişte mărăcini şi spini lângă tine, şi măcar că locuieşti împreună cu nişte scorpioni, totuşi nu te teme de cuvintele lor şi nu te înspăimânta de feţele lor, căci sunt o casă de îndărătnici. 7Ci să le spui cuvintele Mele, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta; căci sunt nişte îndărătnici! 8Tu însă, fiul omului, ascultă ce-ţi spun! Nu fi îndărătnic ca această casă de îndărătnici! Deschide-ţi gura şi mănâncă ce-ţi voi da!” 9M-am uitat, şi iată că o mână era întinsă spre mine şi ţinea o carte în chip de sul.

10A desfăşurat-o înaintea mea, şi era scrisă şi pe dinăuntru şi pe din afară; în ea erau scrise bocete, plângeri şi gemete. 1El mi-a zis: „Fiul omului, mănâncă ce vei găsi înaintea ta, mănâncă sulul acesta şi du-te de vorbeşte casei lui Israel!” 2Am deschis gura, şi mi-a dat să mănânc sulul acesta. 3El mi-a zis: „Fiul omului, hrăneşte-ţi trupul şi umple-ţi măruntaiele cu sulul acesta pe care ţi-l dau!” – L-am mâncat, şi în gura mea a fost dulce ca mierea.

Exodus 2.11-22 (Vespers)

11În vremea aceea, Moise, crescând mare, a ieşit pe la fraţii săi şi a fost martor la muncile lor grele. A văzut pe un egiptean care bătea pe un evreu, unul dintre fraţii lui. 12S-a uitat în toate părţile şi, văzând că nu este nimeni, a omorât pe egiptean şi l-a ascuns în nisip. 13A ieşit şi în ziua următoare; şi iată că doi evrei se certau. A zis celui ce n-avea dreptate: „Pentru ce loveşti pe semenul tău?” 14Şi omul acela a răspuns: „Cine te-a pus pe tine mai mare şi judecător peste noi? Nu cumva ai de gând să mă omori şi pe mine, cum ai omorât pe egipteanul acela?” Moise s-a temut şi a zis: „Nu mai încape îndoială că faptul este cunoscut.” 15Faraon a aflat ce se petrecuse şi căuta să omoare pe Moise. Dar Moise a fugit dinaintea lui faraon şi a locuit în ţara Madian. A şezut lângă o fântână. 16Preotul din Madian avea şapte fete. Ele au venit să scoată apă şi au umplut jgheaburile ca să adape turma tatălui lor. 17Dar au venit păstorii şi le-au luat la goană. Atunci Moise s-a sculat, le-a ajutat şi le-a adăpat turma. 18Când s-au întors ele la tatăl lor Reuel, el a zis: „Pentru ce vă întoarceţi aşa de curând azi?” 19Ele au răspuns: „Un egiptean ne-a scăpat din mâna păstorilor şi chiar ne-a scos apă şi a adăpat turma.” 20Şi el a zis fetelor: „Unde este? Pentru ce aţi lăsat acolo pe omul acela! Chemaţi-l să mănânce pâine!” 21Moise s-a hotărât să locuiască la omul acela, care i-a dat de nevastă pe fiica sa Sefora. 22Ea a născut un fiu, căruia el i-a pus numele Gherşom „căci”, a zis el, „locuiesc ca străin într-o ţară străină.”

Job 2.1-10 (Vespers)

1Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor şi s-a înfăţişat înaintea Domnului. 2Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Şi Satana a răspuns Domnului: „De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.” 3Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet. El se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău. El se ţine tare în neprihănirea lui, şi tu Mă îndemni să-l pierd fără pricină.” 4Şi Satana a răspuns Domnului: „Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viaţa lui. 5Dar ia întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de oasele şi de carnea lui, şi sunt încredinţat că Te va blestema în faţă.” 6Domnul a zis Satanei: „Iată, ţi-l dau pe mână: numai cruţă-i viaţa.” 7Şi Satana a plecat dinaintea Domnului. Apoi a lovit pe Iov cu o bubă rea, din talpa piciorului până în creştetul capului. 8Şi Iov a luat un ciob să se scarpine şi a şezut pe cenuşă. 9Nevasta sa i-a zis: „Tu rămâi neclintit în neprihănirea ta! Blestemă pe Dumnezeu, şi mori!” 10Dar Iov i-a răspuns: „Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce! primim de la Dumnezeu binele, şi să nu primim şi răul?” În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc cu buzele lui.

Matthew 26.6-16 (Gospel, Presanctified)

6Când era Isus în Betania, în casa lui Simon, leprosul, 7s-a apropiat de El o femeie cu un vas de alabastru cu mir foarte scump; şi, pe când stătea El la masă, ea a turnat mirul pe capul Lui. 8Ucenicilor le-a fost necaz, când au văzut lucrul acesta, şi au zis: „Ce rost are risipa aceasta? 9Mirul acesta s-ar fi putut vinde foarte scump, şi banii să se dea săracilor.” 10Când a auzit Isus, le-a zis: „De ce faceţi supărare femeii? Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine. 11Pentru că pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna. 12Dacă a turnat acest mir pe trupul Meu, ea a făcut lucrul acesta în vederea pregătirii Mele pentru îngropare. 13Adevărat vă spun că oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.” 14Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, s-a dus la preoţii cei mai de seamă 15şi le-a zis: „Ce vreţi să-mi daţi, şi-L voi da în mâinile voastre?” Ei i-au cântărit treizeci de arginţi. 16Din clipa aceea, Iuda căuta un prilej nimerit, ca să dea pe Isus în mâinile lor.

St John Klimakos (John of the Ladder) of Sinai (649)

He is best known as the author of the Ladder of Divine Ascent, a treasury of spiritual wisdom which is read in its entirety in monasteries during every Lenten season. He is also commemorated on the Fourth Sunday of Great Lent.

Nothing is known of his life before he entered the monastery at Mount Sinai (now St Katherine’s Monastery) at the age of sixteen; he remained there until his death at the age of eighty. After he first arrived, he spent nineteen years in strict obedience to his spiritual father, Martyrios. When Martyrios died, John retired to a nearby cave, where he lived in the strictest asceticism for twenty years. (It was during these years that he wrote the Ladder.) He reluctantly returned to the monastery when he was made abbot by the brethren, and spent the rest of his days guiding his spiritual children in the way of salvation.

Once he heard a monk criticize him for speaking too much; rather than reproach the monk, he himself kept silence for a full year, never uttering a word until the brethren begged him to speak again. At another time a large company of pilgrims came to Mt Sinai. At supper they all saw a young man, dressed as a Jew, serving at table and giving orders to the other servants, then suddenly disappearing. When they wondered among themselves what this could mean, John said ‘Do not try to look for him; that was the prophet Moses serving you in his own home.’

When the holy abbot knew that his death was approaching, he appointed his own brother, George, as his successor. George grieved the approaching death of his beloved brother, but St John told him that, if he was found worthy to stand close to God after his death, he would pray that George be taken up to heaven in the same year. So it happened: ten months after St John’s death, George reposed in the Lord.

Commemoration of an Uncondemning Monk

“This monk died joyfully because he had never in his life condemned anyone. He was lazy, careless, disinclined to prayer, but throughout his entire life he had never judged anyone. And when he lay dying, he was full of joy. The brethren asked him how he could die so joyfully with all his sins, and he replied: ‘I have just seen the angels, and they showed me a page with all my many sins. I said to them: “The Lord said: ‘Judge not, that ye be not judged.’ I have never judged anyone and I hope in the mercy of God, that He will not judge me.” And the angels tore up the sheet of paper.’ Hearing this, the monks wondered at it and learned from it.” (From the Prologue)