Isaiah 37.33-38.6 (6th Hour)

33De aceea aşa vorbeşte Domnul despre împăratul Asiriei: „El nu va intra în cetatea aceasta, nu va arunca săgeţi în ea, nu-i va sta înainte cu scuturi şi nu va ridica întărituri de şanţuri împotriva ei. 34Ci se va întoarce pe drumul pe care a venit şi nu va intra în cetatea aceasta, zice Domnul, 35căci Eu voi ocroti cetatea aceasta ca s-o scap, din pricina Mea şi din pricina robului Meu David!” 36Îngerul Domnului a ieşit şi a ucis în tabăra asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi, când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi aceştia erau nişte trupuri moarte. 37Atunci Sanherib, împăratul Asiriei, şi-a ridicat tabăra, a plecat şi s-a întors; şi a rămas la Ninive.

38Şi, pe când stătea cu faţa la pământ rugându-se în casa lui Nisroc, dumnezeul său, fiii săi, Adramalec şi Şareţer, l-au lovit cu sabia şi au fugit în ţara Ararat. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Esar-Hadon. 1În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav pe moarte. Prorocul Isaia, fiul lui Amoţ, a venit la el şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Pune-ţi în rânduială casa, căci vei muri, şi nu vei mai trăi.” 2Ezechia s-a întors cu faţa la perete şi a făcut Domnului următoarea rugăciune: 3„Doamne, adu-Ţi aminte că am umblat înaintea Ta cu credincioşie şi inimă curată şi am făcut ce este bine înaintea Ta!” Şi Ezechia a vărsat multe lacrimi. 4Atunci cuvântul Domnului a vorbit lui Isaia astfel: 5„Du-te şi spune lui Ezechia: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul tatălui tău David: „Am auzit rugăciunea ta şi am văzut lacrimile tale. Iată că voi mai adăuga încă cincisprezece ani la zilele vieţii tale. 6Te voi izbăvi, pe tine şi cetatea aceasta, din mâna împăratului Asiriei; voi ocroti cetatea aceasta.”

Genesis 13.12-18 (Vespers)

12Avram a locuit în ţara Canaan, iar Lot a locuit în cetăţile din câmpie şi şi-a întins corturile până la Sodoma. 13Oamenii din Sodoma erau răi şi afară din cale de păcătoşi împotriva Domnului. 14Domnul a zis lui Avram, după ce s-a despărţit Lot de el: „Ridică-ţi ochii şi, din locul în care eşti, priveşte spre miazănoapte şi spre miazăzi, spre răsărit şi spre apus; 15căci toată ţara pe care o vezi, ţi-o voi da ţie şi seminţei tale în veac. 16Îţi voi face sămânţa ca pulberea pământului de mare; aşa că, dacă poate număra cineva pulberea pământului, şi sămânţa ta va putea să fie numărată. 17Scoală-te, străbate ţara în lung şi în lat; căci ţie ţi-o voi da.”

18Avram şi-a ridicat corturile şi a venit de a locuit lângă stejarii lui Mamre, care sunt lângă Hebron. Şi acolo a zidit un altar Domnului.

Proverbs 14.27-15.4 (Vespers)

27Frica de Domnul este un izvor de viaţă, ea ne fereşte de cursele morţii. – 28Mulţimea poporului este slava împăratului, lipsa poporului este pieirea voievodului. – 29Cine este încet la mânie are multă pricepere, dar cine se aprinde iute, face multe prostii. – 30O inimă liniştită este viaţa trupului, dar pizma este putrezirea oaselor. – 31Cine asupreşte pe sărac, batjocoreşte pe Ziditorul său, dar cine are milă de cel lipsit, cinsteşte pe Ziditorul său. – 32Cel rău este doborât de răutatea lui, dar cel neprihănit chiar şi la moarte trage nădejde. – 33Înţelepciunea se odihneşte într-o inimă pricepută, dar în mijlocul celor nesocotiţi ea se dă de gol. – 34Neprihănirea înalţă pe un popor, dar păcatul este ruşinea popoarelor. –

35Un împărat are plăcere de un slujitor chibzuit, dar pe cel de ocară îl atinge mânia lui. 1Un răspuns blând potoleşte mânia, dar o vorbă aspră aţâţă mânia. 2Limba înţelepţilor dă ştiinţă plăcută, dar gura nesocotiţilor împroaşcă nebunie. – 3Ochii Domnului sunt în orice loc, ei văd pe cei răi şi pe cei buni. – 4Limba dulce este un pom de viaţă, dar limba stricată zdrobeşte sufletul. –

St Benedict of Nursia, abbot (547)

His name, Benedictus, means “Blessed” in Latin. He was born in 480 in Nursia, a small town northeast of Rome. He had only rudimentary schooling: he wrote later of his fear that through book-learning he might ‘lose the great understanding of my soul.’ At an early age he fled to a monastery where he was tonsured; he then withdrew to a remote mountain, where he lived or several years in a cave, perfecting himself in prayer. His only food was some bread brought to him by Romanus, the monk who had tonsured him. When he became known in the area, he fled his cave to escape the attentions of the pious; but flight proved useless, and in time a community of monks formed around him. He was granted many spiritual gifts: he healed the sick and drove out evil spirits, raised the dead, and appeared in visions to others many miles away.

Benedict founded twelve monasteries, most famously that at Monte Cassino. Initially, each monastic house had twelve monks, to imitate the number of the Twelve Apostles. The Rule that he established for his monks was based on the works of St John Cassian and St Basil the Great, and became a standard for western monasteries. Thus he is sometimes called the first teacher of monks in the West.

Six days before his death, the Saint ordered that his grave be opened, gathered all his monks together, gave them counsel, then gave his soul back to God on the day that he had predicted. At the moment of his death, two monks in different places had the same vision: they saw a path from earth to heaven, richly adorned and lined on either side with ranks of people. At the top of the path stood a man, clothed in light and unspeakably beautiful, who told them that the path was prepared for Benedict, the beloved of God. In this way, the monks learned that their abbot had gone to his rest.

St Theognostus, Metropolitan of Kiev (1353)

He was born in Greece and succeeded St Peter of Kiev as Metropolitan of that city. Some of his enemies among his own flock denounced him to the Mongol ruler, saying that he had collected no tribute from his churches to pay to the Mongols. Summoned before the Mongol prince and asked about this, he answered ‘Christ our God bought His Church from the unbelievers with His precious Blood. For what do we pay tribute to unbelievers?’ Returning home, he governed the Church for twenty-five more years and reposed in peace in 1353.