Isaiah 29.13-23 (6th Hour)

13Domnul zice: „Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinsteşte cu gura şi cu buzele, dar inima lui este departe de Mine, şi frica pe care o are de Mine nu este decât o învăţătură de datină omenească. 14De aceea voi lovi iarăşi pe poporul acesta cu semne şi minuni din ce în ce mai minunate, aşa că înţelepciunea înţelepţilor lui va pieri, şi priceperea oamenilor lui pricepuţi se va face nevăzută.” 15Vai de cei ce îşi ascund planurile dinaintea Domnului, care îşi fac faptele în întuneric şi zic: „Cine ne vede şi cine ne ştie?”! 16Stricaţi ce sunteţi! Oare olarul trebuie privit ca lutul sau poate lucrarea să zică despre lucrător: „Nu m-a făcut el”? Sau poate vasul să zică despre olar: „El nu se pricepe”? 17Peste puţină vreme, Libanul se va preface în pomet, şi pometul va fi socotit ca o pădure! 18În ziua aceea, surzii vor auzi cuvintele cărţii, şi ochii orbilor, izbăviţi de negură şi întuneric, vor vedea. 19Cei nenorociţi se vor bucura tot mai mult în Domnul, şi săracii se vor înveseli de Sfântul lui Israel. 20Căci asupritorul nu va mai fi, batjocoritorul va pieri, şi toţi cei ce pândeau nelegiuirea vor fi nimiciţi: 21cei ce osândeau pe alţii la judecată, întindeau curse cui îi înfrunta la poarta cetăţii şi năpăstuiau fără temei pe cel nevinovat. 22De aceea, aşa vorbeşte Domnul către casa lui Iacov, El, care a răscumpărat pe Avraam: „Acum Iacov nu va mai roşi de ruşine şi nu i se va mai îngălbeni faţa acum. 23Căci, când vor vedea ei, când vor vedea copiii lor, în mijlocul lor, lucrarea mâinilor Mele, Îmi vor sfinţi Numele; vor sfinţi pe Sfântul lui Iacov şi se vor teme de Dumnezeul lui Israel.

Genesis 12.1-7 (Vespers)

1Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. 2Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare. 3Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine. 4Avram a plecat, cum îi spusese Domnul, şi a plecat şi Lot împreună cu el. Avram avea şaptezeci şi cinci de ani când a ieşit din Haran. 5Avram a luat pe Sarai, nevasta sa, şi pe Lot, fiul fratelui său, împreună cu toate averile pe care le strânseseră şi cu toate slugile pe care le câştigaseră în Haran. Au plecat în ţara Canaan şi au ajuns în ţara Canaan. 6Avram a străbătut ţara până la locul numit Sihem, până la stejarul lui More. Canaaniţii erau atunci în ţară. 7Domnul S-a arătat lui Avram şi i-a zis: „Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale.” Şi Avram a zidit acolo un altar Domnului care i Se arătase.

Proverbs 14.15-26 (Vespers)

15Omul lesne crezător crede orice vorbă, dar omul chibzuit ia seama bine cum merge. – 16Înţeleptul se teme şi se abate de la rău, dar nesocotitul este îngâmfat şi fără frică. – 17Cine este iute la mânie face prostii, şi omul plin de răutate se face urât. – 18Cei proşti au parte de nebunie, dar oamenii chibzuiţi sunt încununaţi cu ştiinţă. – 19Cei răi se pleacă înaintea celor buni, şi cei nelegiuiţi înaintea porţilor celui neprihănit. – 20Săracul este urât chiar şi de prietenul său, dar bogatul are foarte mulţi prieteni. – 21Cine dispreţuieşte pe aproapele său face un păcat, dar ferice de cine are milă de cei nenorociţi. – 22În adevăr, cei ce gândesc rău se rătăcesc, dar cei ce gândesc binele lucrează cu bunătate şi credincioşie. 23Oriunde se munceşte este şi câştig, dar oriunde numai se vorbeşte, este lipsă. – 24Bogăţia este o cunună pentru cei înţelepţi, dar cei nesocotiţi n-au altceva decât nebunie. – 25Martorul care spune adevărul scapă suflete, dar cel înşelător spune minciuni. – 26Cine se teme de Domnul are un sprijin tare în El, şi copiii lui au un loc de adăpost la El. –

St Sophronios, patriarch of Jerusalem (638)

He was born in Damascus to an eminent family, and was well educated in his youth. Discontented with the wisdom of the world, he entered monastic life in the monastery of St Theodosius, where he became the lifelong friend and disciple of John Moschos. Together they visited the monasteries and hermitages of Egypt; they later wrote down their discoveries among the holy monks in the classic Spiritual Meadow. After the death of his teacher, St Sophronius traveled to Jerusalem, which had just been liberated from the Persians. He was there to see the Precious Cross returned from Persia by the Emperor Heraclius, who carried it into Jerusalem on his back. A few years later, in 634, St Sophronius was elected Patriarch of Jerusalem, where he served his flock wisely for three years and three months. He was zealous in the defense of Orthodoxy against the Monothelite heresy: He convoked a Council in Jerusalem which condemned it before it was condemned at the Sixth Ecumenical Council. The holy Patriarch even traveled to Constantinople to rebuke the Patriarch Sergius and Emperor Heraclius, who had embraced the Monothelite error.

The years of peace were few for the Holy Land; for just as the Persian Empire was decisively defeated by Heraclius, the followers of Islam erupted out of Arabia, conquering most of North Africa and the Middle East in a few years. The Saint was so grieved by the capture of Jerusalem in 637 by the Caliph Omar that begged God to take him, so that he might not live to see the desecration of the holy places. His prayer was granted, and he reposed in peace less than a year later.

St Sophronios is the author of the Life of Saint Mary of Egypt, appointed to be read in the churches during every Great Lent. He also wrote the service of the Great Blessing of the Waters. Some have attributed the Vesperal hymn “Gladsome Light” to him, but we know that it dates from before the time of St Basil the Great, who mentions it in his writings. It seems though, that St Sophronios supplemented the hymn, and that its present form is due to him.

St John Moschos, author of the Spiritual Meadow (622)

He is commemorated today along with his disciple and friend St Sophronius (see above).

Holy Martyr Pionius (250)

“A priest of Smyrna, he suffered there in the time of Decius’ persecution. They condemned him to be crucified, which was a great joy to him. And as soon as the soldiers assembled the cross and laid it on the ground, Pionius laid himself on it and stretched out his arms, calling to the soldiers to put the nails into his hands. The cross was inserted into the ground upside down, and a fire lit under the martyr’s head. There were many bystanders. Pionius closed his eyes and prayed to God within himself. The flames could not succeed in igniting even his hair, and when the fire had at last gone out and everyone thought that he was dead, Pionius opened his eyes and cried out joyfully: ‘O Lord, receive my spirit!’, and breathed his last. This saint wrote the life of St Polycarp of Smyrna, together with whom he now makes merry in the Kingdom of Christ. He suffered and was glorified in 250.” (Prologue)