Luke 21.12-19 (Matins Gospel, Martyrs)

12Dar înainte de toate acestea, vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni: vă vor da pe mâna sinagogilor, vă vor arunca în temniţe, vă vor târî înaintea împăraţilor şi înaintea dregătorilor, din pricina Numelui Meu. 13Aceste lucruri vi se vor întâmpla ca să fiţi mărturie. 14Ţineţi bine minte să nu vă gândiţi mai dinainte ce veţi răspunde; 15căci vă voi da o gură şi o înţelepciune căreia nu-i vor putea răspunde, nici sta împotrivă toţi potrivnicii voştri. 16Veţi fi daţi în mâinile lor până şi de părinţii, fraţii, rudele şi prietenii voştri; şi vor omorî pe mulţi dintre voi. 17Veţi fi urâţi de toţi din pricina Numelui Meu. 18Dar niciun păr din cap nu vi se va pierde. 19Prin răbdarea voastră, vă veţi câştiga sufletele voastre.

Isaiah 26.21-27.9 (6th Hour)

21Căci iată, Domnul iese din locuinţa Lui să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului; şi pământul va da sângele pe faţă, şi nu va mai acoperi uciderile. 1În ziua aceea, Domnul va lovi cu sabia Lui cea aspră, mare şi tare leviatanul, Babilonul, şarpele fugar (Asur) şi leviatanul, şarpele inelat (Babel), şi va ucide balaurul de lângă mare (Egiptul). 2În ziua aceea, cântaţi o cântare asupra viei celei mai alese: 3„Eu, Domnul, sunt Păzitorul ei, Eu o ud în fiecare clipă; Eu o păzesc zi şi noapte ca să n-o vatăme nimeni. 4N-am nicio mânie. Dar, dacă voi găsi mărăcini şi spini, voi merge la luptă împotriva lor şi-i vor arde pe toţi, 5afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine.” 6În vremurile viitoare, Iacov va prinde rădăcină, Israel va înflori şi va odrăsli, şi va umple lumea cu roadele lui. 7L-a lovit oare Domnul cum a lovit pe cei ce-l loveau? L-a ucis El cum a ucis pe cei ce-l ucideau? 8Cu măsură l-ai pedepsit în robie, luându-l cu suflarea năprasnică a vântului de răsărit. 9Astfel, nelegiuirea lui Iacov a fost ispăşită; şi iată rodul iertării păcatului lui: Domnul a făcut toate pietrele altarelor ca nişte pietre de var prefăcute în ţărână; idolii Astarteii şi stâlpii soarelui nu se vor mai ridica.

Genesis 9.18-10.1 (Vespers)

18Fiii lui Noe, care au ieşit din corabie, erau: Sem, Ham şi Iafet; Ham este tatăl lui Canaan. 19Aceştia au fost cei trei fii ai lui Noe, şi din ei s-au răspândit oameni peste tot pământul. 20Noe a început să fie lucrător de pământ şi a sădit o vie. 21A băut vin, s-a îmbătat şi s-a dezgolit în mijlocul cortului său. 22Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său şi a spus celor doi fraţi ai lui afară. 23Atunci Sem şi Iafet au luat mantaua, au pus-o pe umeri, au mers de-a-ndărătelea şi au acoperit goliciunea tatălui lor; fiindcă feţele le erau întoarse înapoi, n-au văzut goliciunea tatălui lor. 24Noe s-a trezit din ameţeala vinului şi a aflat ce-i făcuse fiul său cel mai tânăr. 25Şi a zis: „Blestemat să fie Canaan! Să fie robul robilor fraţilor lui!” 26El a mai zis: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Sem, şi Canaan să fie robul lui! 27Dumnezeu să lărgească locurile stăpânite de Iafet, Iafet să locuiască în corturile lui Sem, şi Canaan să fie robul lor!” 28Noe a trăit, după potop, trei sute cincizeci de ani.

29Toate zilele lui Noe au fost de nouă sute cincizeci de ani; apoi a murit. 1Iată spiţa neamului fiilor lui Noe: Sem, Ham şi Iafet. După potop li s-au născut fii.

Proverbs 12.23-13.9 (LXX) (Vespers)

23Omul înţelept îşi ascunde ştiinţa, dar inima nebunilor vesteşte nebunia. – 24Mâna celor harnici va stăpâni, dar mâna leneşă va plăti bir. – 25Neliniştea din inima omului îl doboară, dar o vorbă bună îl înveseleşte. – 26Cel neprihănit arată prietenului său calea cea bună, dar calea celor răi îi duce în rătăcire. – 27Leneşul nu-şi frige vânatul, dar comoara de preţ a unui om este munca. –

28Pe cărarea neprihănirii este viaţa, şi pe drumul însemnat de ea nu este moarte. – 1Un fiu înţelept ascultă învăţătura tatălui său, dar batjocoritorul n-ascultă mustrarea. – 2Prin rodul gurii ai parte de bine, dar cei stricaţi au parte de silnicie. – 3Cine-şi păzeşte gura, îşi păzeşte sufletul; cine-şi deschide buzele mari aleargă spre pieirea lui. – 4Leneşul doreşte mult, şi totuşi, n-are nimic, dar cei harnici se satură. – 5Cel neprihănit urăşte cuvintele mincinoase, dar cel rău se face urât şi se acoperă de ruşine. – 6Neprihănirea păzeşte pe cel nevinovat, dar răutatea aduce pierzarea păcătosului. – 7Unul face pe bogatul, şi n-are nimic, altul face pe săracul, şi are totuşi mari avuţii. – 8Omul cu bogăţia lui îşi răscumpără viaţa, dar săracul n-ascultă mustrarea. – 9Lumina celor neprihăniţi arde voioasă, dar candela celor răi se stinge. –

Hebrews 12.1-10 (Epistle, Martyrs)

1Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. 2Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. 3Uitaţi-vă, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre. 4Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului. 5Şi aţi uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El. 6Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.” 7Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl? 8Dar, dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii. 9Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor, şi să trăim? 10Căci ei în adevăr ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui.

Matthew 20.1-16 (Gospel, Martyrs)

1Fiindcă Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un gospodar care a ieşit dis-de-dimineaţă să-şi tocmească lucrători la vie. 2S-a învoit cu lucrătorii cu câte un leu pe zi şi i-a trimis la vie. 3A ieşit pe la ceasul al treilea şi a văzut pe alţii stând în piaţă fără lucru. 4„Duceţi-vă şi voi în via mea”, le-a zis el, „şi vă voi da ce va fi cu dreptul.” Şi s-au dus. 5A ieşit iarăşi pe la ceasul al şaselea şi al nouălea şi a făcut la fel. 6Când a ieşit pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alţii stând în piaţă şi le-a zis: „De ce staţi aici toată ziua fără lucru?” 7Ei i-au răspuns: „Pentru că nu ne-a tocmit nimeni.” „Duceţi-vă şi voi în via mea”, le-a zis el, „şi veţi primi ce va fi cu dreptul.” 8Seara, stăpânul viei a zis ispravnicului său: „Cheamă pe lucrători şi dă-le plata, începând de la cei de pe urmă, până la cei dintâi.” 9Cei din ceasul al unsprezecelea au venit şi au luat fiecare câte un leu. 10Când au venit cei dintâi, socoteau că vor primi mai mult; dar au primit şi ei tot câte un leu de fiecare. 11După ce au primit banii, cârteau împotriva gospodarului 12şi ziceau: „Aceştia de pe urmă n-au lucrat decât un ceas, şi la plată i-ai făcut deopotrivă cu noi, care am suferit greul şi zăduful zilei.” 13Drept răspuns, el a zis unuia dintre ei: „Prietene, ţie nu-ţi fac nicio nedreptate; nu te-ai tocmit cu mine cu un leu? 14Ia-ţi ce ţi se cuvine şi pleacă. Eu vreau să plătesc şi acestuia din urmă ca şi ţie. 15Nu pot să fac ce vreau cu ce-i al meu? Ori este ochiul tău rău, fiindcă eu sunt bun?” 16Tot aşa, cei din urmă vor fi cei dintâi, şi cei dintâi vor fi cei din urmă; pentru că mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.”

The Holy Forty Martyrs of Sebastia (Sebaste) (320)

They were all soldiers under one general, taken captive in the time of Licinius for their faith in Christ. They were stripped naked and cast onto a frozen lake at Sebastia in Pontus. They endured the entire night, encouraging each other to be patient. Some accounts say that their persecutors placed warm baths in their sight on the shore to entice them to renounce Christ. Finally one of their number, broken by his sufferings, apostatized and left the company. One of the guards, named Aglaius, saw in a vision thirty-nine wreaths descending from heaven onto the heads of the faithful sufferers, and was moved to declare himself a Christian. He was immediately sent to join the martyrs on the frozen lake, keeping the number of forty complete. In the morning all of them, almost dead, were cast into fire, and their remains thrown in the lake. On the third day the martyrs appeared to Peter, the local bishop, and told him to search for them in the lake. The bishop went to the lake on a dark night with his clergy, and one account says that the bones of the martyrs rose to the surface and burned there like a candle. The relics were gathered and given honorable burial.

This is the most common account. The Prologue gives a somewhat different version, in which the martyrs were made to stand, not on the frozen lake, but in the freezing waters.

St Caesarius (369)

He was the brother of St Gregory the Theologian and, like his brother, was a theological writer. In his works he gave an answer to the question: How long did Adam and Eve spend in Paradise before the Fall? Various writers had given estimates ranging from six hours to three days. Saint Caesarius wrote that our first parents’ time in Paradise was forty days; and that for this reason Christ fasted for forty days in the wilderness, being tempted by the Devil. “For, while the old Adam was not able to withstand the devil’s temptation in the abundance of Paradise, the New Adam withstood him as a true knight in hunger and thirst in the wilderness.” (Prologue)