Hebrews 10.1-18 (Epistle)

1În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie. 2Altfel, n-ar fi încetat ele oare să fie aduse, dacă cei ce le aduceau, fiind curăţaţi o dată, n-ar mai fi trebuit să mai aibă cunoştinţă de păcate? 3Dar aducerea aminte a păcatelor este înnoită din an în an, tocmai prin aceste jertfe; 4căci este cu neputinţă ca sângele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele. 5De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup; 6n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat. 7Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” 8După ce a zis întâi: „Tu n-ai voit şi n-ai primit nici jertfe, nici prinosuri, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat” (lucruri aduse toate după Lege), 9apoi zice: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.” El desfiinţează astfel pe cele dintâi, ca să pună în loc pe a doua. 10Prin această „voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos o dată pentru totdeauna. 11Şi, pe când orice preot face slujba în fiecare zi şi aduce de multe ori aceleaşi jertfe, care niciodată nu pot şterge păcatele, 12El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu 13şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui. 14Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi. 15Lucrul acesta ni-l adevereşte şi Duhul Sfânt. Căci, după ce a zis: 16„Iată legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în mintea lor”, 17adaugă: „Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.” 18Dar acolo unde este iertare de păcate nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat.

Mark 11.22-26 (Gospel)

22Isus a luat cuvântul şi le-a zis: „Aveţi credinţă în Dumnezeu! 23Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut. 24De aceea vă spun că orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea. 25Şi, când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greşelile voastre. 26Dar, dacă nu iertaţi, nici Tatăl vostru care este în ceruri nu vă va ierta greşelile voastre.”

Holy Virgin and Martyr Anysia (298)

She was born to a pious, noble and very wealthy family in Thessalonica. When both her parents died while she was an adolescent, Anysia consecrated herself to Christ, the heavenly Bridegroom. She cast off all her jewels and fine clothing, dressing herself as a commoner. She freed all her many slaves, giving each of them a generous sum of money to establish themselves. She gave away all of her inheritance, which included large estates. Thenceforth she spent her days visiting the sick, helping widows and orphans, and, especially, aiding Christians suffering under persecution. She would visit those in prison, bringing them food and water and tending their wounds. All the time not devoted to aiding the poor or oppressed she spent in prayer in a small cell. One of her prayers was that she, like those that she helped, would be granted the crown of martyrdom.

One day, while she was walking to church, an imperial soldier accosted her and roughly questioned her. When she plainly declared herself a Christian, the soldier seized her and dragged her to a temple of the idols, where he commanded her to make sacrifice. In response, she only spat in his face. The enraged soldier drew his sword and thrust it into her side, slaying her. Some pious Christians took her body and buried it outside the city. When the persecutions had ended, a church was built in her honor at the place of her burial.

Our Holy Father Macarius, Metropolitan of Moscow and All Russia (1563)

He was born in Moscow in 1492. When his father died, his mother became a nun and he a monk, receiving the monastic name Macarius. He became an iconographer of rare talent. In 1523 he was ordained to the priesthood and made Abbot of the Monastery of Luchski; three years later he was consecrated Archbishop of Novgorod and Pskov, a see which had been vacant for many years. As Archbishop, he sent missionaries to the native peoples of the far north of Russia and, within his own diocese strove against the paganism still common among the people. He regularized life in the monasteries of his diocese, which had fallen into self-indulgence.

In 1542 he was elected Metropolitan of Moscow and head of the Russian Church. Five years later he crowned the first Tsar of Russia, Ivan Vassilievich. In 1551 he summoned the Council of the Hundred Chapters, which condemned various heresies prevalent at that time, laid down principles of Christian conduct and education, and established rules for iconography and Church art. Throughout his time as a hierarch, he continued to paint icons, and in 1553 he brought about the production of the first books to be printed in Russian. When the Khanate of Kazan fell, he immediately sent missionaries to convert the Tatars.

When the Tsar, who revered Saint Macarius, asked him for a spiritual book, he was surprised and displeased to be given a copy of the funeral service; but the Saint told him that anyone who read this book carefully and applied its words would never sin.

Saint Macarius reposed in peace in Moscow in 1563, and his popular veneration began immediately. In 1988 he was officially glorified by the Church of Russia.