1 Corinthians 14.26-40 (Epistle)

26Ce este de făcut atunci, fraţilor? Când vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul, o învăţătură, altul, o descoperire, altul, o vorbă în altă limbă, altul, o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească. 27Dacă sunt unii care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei, fiecare la rând; şi unul să tălmăcească. 28Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în biserică şi să-şi vorbească numai lui însuşi şi lui Dumnezeu. 29Cât despre proroci, să vorbească doi sau trei, şi ceilalţi să judece. 30Şi, dacă este făcută o descoperire unuia care şade jos, cel dintâi să tacă. 31Fiindcă puteţi să prorociţi toţi, dar unul după altul, pentru ca toţi să capete învăţătură şi toţi să fie îmbărbătaţi. 32Duhurile prorocilor sunt supuse prorocilor; 33căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate bisericile sfinţilor. 34Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea. 35Dacă voiesc să capete învăţătură asupra unui lucru, să întrebe pe bărbaţii lor acasă; căci este ruşine pentru o femeie să vorbească în biserică. 36Ce? De la voi a pornit Cuvântul lui Dumnezeu? Sau numai până la voi a ajuns el? 37Dacă crede cineva că este proroc sau insuflat de Dumnezeu, să înţeleagă că ce vă scriu eu este o poruncă a Domnului. 38Şi, dacă cineva nu înţelege, să nu înţeleagă! 39Astfel deci fraţilor, râvniţi după prorocire, fără să împiedicaţi vorbirea în alte limbi.

40Dar toate să se facă în chip cuviincios şi cu rânduială.

Matthew 21.12-14, 17-20 (Gospel)

12Isus a intrat în Templul lui Dumnezeu. A dat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei 13şi le-a zis: „Este scris: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.” Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.” 14Nişte orbi şi şchiopi au venit la El în Templu, şi El i-a vindecat. 17Şi, lăsându-i, a ieşit afară din cetate şi S-a îndreptat spre Betania şi a mas acolo. 18Dimineaţa, pe când Se întorcea în cetate, I-a fost foame. 19A văzut un smochin lângă drum şi S-a apropiat de el; dar n-a găsit decât frunze, şi i-a zis: „De acum încolo, în veac să nu mai dea rod din tine!” Şi îndată smochinul s-a uscat. 20Ucenicii, când au văzut acest lucru, s-au mirat şi au zis: „Cum de s-a uscat smochinul acesta într-o clipă?”

Martyr Dometius of Persia (363) and two disciples

“Born a pagan in Persia in the time of the Emperor Constantine, he came to know the Christian faith as a young man, forsook his paganism and received baptism. He was so enchanted with the true Faith that he left all worldly things and became a monk in a monastery near the town of Nisibis. He lived among the brethren for some time, then withdrew into silence, going to Archimandrite Urbel […]. Urbel made him a deacon, but, when he wanted to make him a priest, Dometius fled to a distant mountain and settled in a cave there. He attained such perfection through fasting, prayer, vigils and meditation that he was able to heal the sick. When Julian the Apostate came to that place, he heard of Dometius and sent men to wall him up alive in the cave, with two of his disciples. Thus died this saint of God, in 363, and went to the Kingdom of God.” (Prologue). The Great Horologion says that Dometius and his disciples were stoned to death.

Holy Martyrs Marinus the Soldier and Asterius the Senator (260)

Marinus was a soldier in the Roman army, serving in Caesarea in Palestine. During a persecution under the Emperor Gallienus, he was arrested and beheaded for his Christian faith. The senator Asterius, also a Christian, was present at his execution. Asterius took off his senatorial toga, wrapped the martyr’s body in it, and carried the holy body away to bury it. For this he too was beheaded.

Our Holy Father Or (Horus) of the Thebaid (390)

He was a native of Egypt; his name is that of one of the Egyptian gods. He fled to the desert to live as a hermit, but after many years he became a well-known spiritual guide and founded several monastic communities. A first-hand account of him, by Rufinus, says ‘In appearance he is like an angel of God; an old man of ninety with a long snow-white beard. The impression left by his presence is delightful. His gaze is imbued with more-than-human radiance.’ He received communion every day. So detached was he from the world that his disciples once had to remind him that Pascha had come. Hearing this, he went outside, raised his hands to heaven and prayed without ceasing for three days. When he had done he said to his disciples ‘This is the monk’s celebration of Pascha: the lifting up of the mind to unity with God.’ He reposed in peace at a great age.

Our Holy Father Pimen the Much-Ailing (1110)

“He was sickly from his youth, and from his youth desired monasticism. Brought to the Monastery of the Caves for healing, he remained there till his death. He prayed more for sickness than for health. One night, angels appeared to him and tonsured him as a monk, telling him at the same time that he would be sick until his death, and would be healed at that moment. And so it was; he lay sick for twenty years, working wonders even during his lifetime and being possessed of a rare gift of discernment. At the time of his death, he got up from his bed completely healed, immediately prepared his grave and entered into rest in the Lord, in the year 1110.” (Prologue)