1 Corinthians 13.4-14.5 (Epistle)
4Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
5nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,
6nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
7acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.
8Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.
9Căci cunoaştem în parte şi prorocim în parte;
10dar, când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi.
11Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.
12Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.
13Acum, dar, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.
1Urmăriţi dragostea. Umblaţi şi după darurile duhovniceşti, dar mai ales să prorociţi.
2În adevăr, cine vorbeşte în altă limbă nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu; căci nimeni nu-l înţelege şi, cu duhul, el spune taine.
3Cine proroceşte, dimpotrivă, vorbeşte oamenilor, spre zidire, sfătuire şi mângâiere.
4Cine vorbeşte în altă limbă se zideşte pe sine însuşi; dar cine proroceşte zideşte sufleteşte Biserica.
5Aş dori ca toţi să vorbiţi în alte limbi, dar mai ales să prorociţi. Cine proroceşte este mai mare decât cine vorbeşte în alte limbi; afară numai dacă tălmăceşte aceste limbi, pentru ca să capete Biserica zidire sufletească.
Matthew 20.1-16 (Gospel)
1Fiindcă Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un gospodar care a ieşit dis-de-dimineaţă să-şi tocmească lucrători la vie.
2S-a învoit cu lucrătorii cu câte un leu pe zi şi i-a trimis la vie.
3A ieşit pe la ceasul al treilea şi a văzut pe alţii stând în piaţă fără lucru.
4„Duceţi-vă şi voi în via mea”, le-a zis el, „şi vă voi da ce va fi cu dreptul.” Şi s-au dus.
5A ieşit iarăşi pe la ceasul al şaselea şi al nouălea şi a făcut la fel.
6Când a ieşit pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alţii stând în piaţă şi le-a zis: „De ce staţi aici toată ziua fără lucru?”
7Ei i-au răspuns: „Pentru că nu ne-a tocmit nimeni.” „Duceţi-vă şi voi în via mea”, le-a zis el, „şi veţi primi ce va fi cu dreptul.”
8Seara, stăpânul viei a zis ispravnicului său: „Cheamă pe lucrători şi dă-le plata, începând de la cei de pe urmă, până la cei dintâi.”
9Cei din ceasul al unsprezecelea au venit şi au luat fiecare câte un leu.
10Când au venit cei dintâi, socoteau că vor primi mai mult; dar au primit şi ei tot câte un leu de fiecare.
11După ce au primit banii, cârteau împotriva gospodarului
12şi ziceau: „Aceştia de pe urmă n-au lucrat decât un ceas, şi la plată i-ai făcut deopotrivă cu noi, care am suferit greul şi zăduful zilei.”
13Drept răspuns, el a zis unuia dintre ei: „Prietene, ţie nu-ţi fac nicio nedreptate; nu te-ai tocmit cu mine cu un leu?
14Ia-ţi ce ţi se cuvine şi pleacă. Eu vreau să plătesc şi acestuia din urmă ca şi ţie.
15Nu pot să fac ce vreau cu ce-i al meu? Ori este ochiul tău rău, fiindcă eu sunt bun?”
16Tot aşa, cei din urmă vor fi cei dintâi, şi cei dintâi vor fi cei din urmă; pentru că mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.”