Isaiah 45.11-17 (6th Hour)

11Aşa vorbeşte Domnul, Sfântul lui Israel şi Făcătorul său: „Vrea cineva să Mă întrebe asupra viitorului, să-Mi poruncească pentru copiii Mei şi pentru lucrarea mâinilor Mele? 12Eu am făcut pământul şi am făcut pe om pe el; Eu cu mâinile Mele am întins cerurile şi am aşezat toată oştirea lor. 13Eu am ridicat pe Cirus, în dreptatea Mea, şi voi netezi toate cărările lui. El Îmi va zidi iarăşi cetatea şi va da drumul prinşilor Mei de război, fără preţ de răscumpărare şi fără daruri, zice Domnul oştirilor.” 14Aşa vorbeşte Domnul: „Câştigurile Egiptului şi negoţul Etiopiei, şi ale sabeenilor, oameni de statură înaltă, vor trece la tine şi vor fi ale tale. Popoarele acestea vor merge după tine, vor trece înlănţuite, se vor închina înaintea ta şi-ţi vor zice rugându-te: „Numai la tine Se află Dumnezeu şi nu este alt Dumnezeu afară de El.” 15Dar Tu eşti un Dumnezeu care Te ascunzi, Tu, Dumnezeul lui Israel, Mântuitorule! 16Toţi sunt ruşinaţi şi uluiţi, toţi pleacă plini de ocară, făuritorii idolilor. 17Dar Israel va fi mântuit de Domnul, cu o mântuire veşnică. Voi nu veţi fi nici ruşinaţi, nici înfruntaţi, în veci.”

Genesis 22.1-18 (Vespers)

1După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam şi i-a zis: „Avraame!” „Iată-mă!”, a răspuns el. 2Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune.” 3Avraam s-a sculat dis-de-dimineaţă, a pus şaua pe măgar şi a luat cu el două slugi şi pe fiul său, Isaac. A tăiat lemne pentru arderea de tot şi a pornit spre locul pe care i-l spusese Dumnezeu. 4A treia zi, Avraam a ridicat ochii şi a văzut locul de departe. 5Şi Avraam a zis slugilor sale: „Rămâneţi aici cu măgarul; eu şi băiatul ne vom duce până acolo să ne închinăm, şi apoi ne vom întoarce la voi.” 6Avraam a luat lemnele pentru arderea de tot, le-a pus în spinarea fiului său, Isaac, şi a luat în mână focul şi cuţitul. Şi au mers astfel amândoi împreună. 7Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său, Avraam, a zis: „Tată!” „Ce este, fiule?”, i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: „Iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?” 8„Fiule”, a răspuns Avraam, „Dumnezeu însuşi va purta grijă de mielul pentru arderea de tot.” Şi au mers amândoi împreună înainte. 9Când au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar şi a aşezat lemnele pe el. A legat pe fiul său, Isaac şi l-a pus pe altar, deasupra lemnelor. 10Apoi Avraam a întins mâna şi a luat cuţitul ca să înjunghie pe fiul său. 11Atunci Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri şi a zis: „Avraame! Avraame!” „Iată-mă!”, a răspuns el. 12Îngerul a zis: „Să nu pui mâna pe băiat şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.” 13Avraam a ridicat ochii şi a văzut înapoia lui un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiş; şi Avraam s-a dus de a luat berbecul şi l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său. 14Avraam a pus locului aceluia numele: „Domnul va purta de grijă”. De aceea se zice şi azi: „La muntele unde Domnul va purta de grijă”. 15Îngerul Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam 16şi a zis: „Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul acesta şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, 17te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei. 18Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!”

Proverbs 17.17-18.5 (Vespers)

17Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate. – 18Omul fără minte dă chezăşie, se pune chezaş pentru aproapele său. – 19Cine iubeşte certurile iubeşte păcatul, şi cine-şi zideşte poarta prea înaltă, îşi caută pieirea. – 20Cel cu inimă prefăcută nu găseşte fericirea, şi cel cu limba stricată cade în nenorocire. – 21Cine dă naştere unui nebun va avea întristare, şi tatăl unui nebun nu poate să se bucure. – 22O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele. – 23Cel rău primeşte daruri pe ascuns ca să sucească şi căile dreptăţii. – 24Înţelepciunea este în faţa omului priceput, dar ochii nebunului o caută la capătul pământului. – 25Un fiu nebun aduce necaz tatălui său şi amărăciune celei ce l-a născut. – 26Nu este bine să osândeşti pe cel neprihănit la o gloabă, nici să loveşti pe cei de neam ales din pricina neprihănirii lor. – 27Cine îşi înfrânează vorbele, cunoaşte ştiinţa, şi cine are duhul potolit este un om priceput. –

28Chiar şi un prost ar trece de înţelept dacă ar tăcea, şi de priceput dacă şi-ar ţine gura. – 1Cel ursuz caută ce-i place lui, se supără de orice lucru bun. – 2Nebunului nu-i este de învăţătură, ci vrea să arate ce ştie el. – 3Când vine cel rău, vine şi dispreţul; şi odată cu ruşinea, vine şi ocara. – 4Cuvintele gurii unui om sunt ca nişte ape adânci; izvorul înţelepciunii este ca un şuvoi care curge întruna. – 5Nu este bine să ai încredere în faţa celui rău, ca să nedreptăţeşti pe cel neprihănit la judecată. –

Our Holy Father Nicetas the Confessor (824)

He was born in Caesarea of Bithynia. His widowed father became a monk, leaving Nicetas to the care of his grandmother. Nicetas himself, when he was grown, entered a monastery in Midikion, on the Sea of Marmara. After seven years of monastic life he was ordained hieromonk by Patriarch Tarasios. When Nikephoros, the abbot of the monastery, died, the brethren chose Nicetas as their new abbot.

When Leo the Armenian became Emperor, he revived the iconoclast heresy, even though it had been put down under the Empress Irene and condemned by an Ecumenical Council. The Emperor deposed and exiled the holy Patriarch Nicephoros, putting a heretic in his place. Nicetas, because he was known for his holiness and steadfast reverence for the holy icons, was imprisoned and tortured, but did not waver in his defense of Orthodoxy. Nicetas was taken from prison to prison, torture to torture, and exiled twice, until at last Leo the Armenian died and the Orthodox Emperor Michael came to the throne and freed all those imprisoned for Orthodoxy.

Once freed, Nicetas retired to a secluded hermitage near Constantinople, where he passed the remainder of his life in prayer and thanksgiving. When he died, his body was taken back to his monastery; during the journey, many of the sick who touched his holy body were healed.

Saint Joseph the Hymnographer (886)

“Saint Joseph was from Sicily, the son of Plotinus and Agatha. Because Sicily had been subjugated by the Moslems, he departed thence and, passing from place to place, came with Saint Gregory of Decapolis (see Nov. 20) to Constantinople, where he endured bitter afflictions because of his pious zeal. Travelling to Rome, he was captured by Arab pirates and taken to Crete, whence he later returned to Constantinople. He became an excellent hymnographer and reposed in holiness shortly after 886 (according to some, it was in 883). The melismatic canons of the Menaion are primarily the work of this Joseph; they bear his name in the acrostic of the Ninth Ode. He also composed most of the sacred book known as the Paracletike, which complements the Octoechos. For this reason, Joseph is called par excellence the Hymnographer.” (Great Horologion)

The “bitter afflictions” which St Joseph suffered were probably due (judging from his dates) to his veneration of the holy icons.

Note: In the Slavic calendar he is commemorated on April 4.

Saint Seraphim of Vyritsa (1949) (March 21 OC)

Born in 1866, he married and had three children. In 1920, at the age of 54, he and his wife quietly separated and each entered monastic life. Eventually he became the spiritual father of the St. Alexander Nevsky Lavra in St. Petersburg, where, as a clairvoyant staretz, he also confessed thousands of laity. He said, “I am the storage room where people’s afflictions gather.” In imitation of his patron saint, he prayed for a thousand nights on a rock before an icon of St. Seraphim of Sarov. He reposed in the Lord in 1949 and the Church of Russia glorified him in August of 2000. Thus his whole life as a monk was spent under Communist persecution.