Scripture Readings
John 21.1-14
(10th Matins Gospel)
1După aceea Isus S-a mai arătat ucenicilor Săi la Marea Tiberiadei. Iată cum S-a arătat:
2Simon Petru, Toma, zis Geamăn, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedei şi alţi doi din ucenicii lui Isus erau împreună.
3Simon Petru le-a zis: „Mă duc să prind peşte.” „Mergem şi noi cu tine”, i-au zis ei. Au ieşit şi au intrat într-o corabie; şi n-au prins nimic în noaptea aceea.
4Dimineaţa, Isus stătea pe ţărm; dar ucenicii nu ştiau că este Isus.
5„Copii”, le-a zis Isus, „aveţi ceva de mâncare?” Ei I-au răspuns: „Nu”.
6El le-a zis: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi găsi.” Au aruncat-o deci şi n-o mai puteau trage de mulţimea peştilor.
7Atunci ucenicul pe care-l iubea Isus a zis lui Petru: „Este Domnul!” Când a auzit Simon Petru că este Domnul, şi-a pus haina pe el şi s-a încins, căci era dezbrăcat, şi s-a aruncat în mare.
8Ceilalţi ucenici au venit cu corăbioara, trăgând mreaja cu peşti, pentru că nu erau departe de ţărm decât cam la două sute de coţi.
9Când s-au coborât pe ţărm, au văzut acolo jăratic de cărbuni, peşte pus deasupra şi pâine.
10Isus le-a zis: „Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum.”
11Simon Petru s-a suit în corăbioară şi a tras mreaja la ţărm, plină cu o sută cincizeci şi trei de peşti mari; şi, măcar că erau atâţia, nu s-a rupt mreaja.
12„Veniţi de prânziţi”, le-a zis Isus. Şi niciunul din ucenici nu cuteza să-L întrebe: „Cine eşti?”, căci ştiau că este Domnul.
13Isus S-a apropiat, a luat pâinea şi le-a dat; tot aşa a făcut şi cu peştele.
14Aceasta era a treia oară când Se arăta Isus ucenicilor Săi, după ce înviase din morţi.
Hebrews 1.10-2.3 (Epistle)
10Şi iarăşi: „La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul; şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.
11Ele vor pieri, dar Tu rămâi; toate se vor învechi ca o haină;
12le vei face sul ca pe o manta, şi vor fi schimbate; dar Tu eşti acelaşi; şi anii Tăi nu se vor sfârşi.”
13Şi căruia din îngeri i-a zis El vreodată: „Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut al picioarelor Tale”?
14Nu sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea?
1De aceea, cu atât mai mult, trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele.
2Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire,
3cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o,
Hebrews 7.26-8.2
(Epistle, St Gregory)
26Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri,
27care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut o dată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine însuşi.
28În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvârşit pentru veşnicie.
1Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri,
2ca slujitor al Locului Preasfânt şi al adevăratului Cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul.
Mark 2.1-12 (Gospel)
1După câteva zile, Isus S-a întors în Capernaum. S-a auzit că este în casă
2şi s-au adunat îndată aşa de mulţi, că nu putea să-i mai încapă locul dinaintea uşii. El le vestea Cuvântul.
3Au venit la El nişte oameni care I-au adus un slăbănog, purtat de patru inşi.
4Fiindcă nu puteau să ajungă până la El, din pricina norodului, au desfăcut acoperişul casei unde era Isus şi, după ce l-au spart, au coborât pe acolo patul în care zăcea slăbănogul.
5Când le-a văzut Isus credinţa, a zis slăbănogului: „Fiule, păcatele îţi sunt iertate!”
6Unii din cărturari, care erau de faţă, se gândeau în inimile lor:
7„Cum vorbeşte Omul acesta astfel? Huleşte! Cine poate să ierte păcatele decât numai Dumnezeu?”
8Îndată, Isus a cunoscut, prin duhul Său, că ei gândeau astfel în ei şi le-a zis: „Pentru ce aveţi astfel de gânduri în inimile voastre?
9Ce este mai lesne: a zice slăbănogului: „Păcatele îţi sunt iertate”, ori a zice: „Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă”?
10Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele,
11„Ţie îţi poruncesc”, a zis El slăbănogului, „scoală-te, ridică-ţi patul şi du-te acasă.”
12Şi îndată, slăbănogul s-a sculat, şi-a ridicat patul şi a ieşit afară în faţa tuturor; aşa că toţi au rămas uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu şi ziceau: „Niciodată n-am văzut aşa ceva!”
John 10.9-16
(Gospel, St Gregory)
9Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune.
10Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.
11Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Îşi dă viaţa pentru oi.
12Dar cel plătit, care nu este păstor şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le împrăştie.
13Cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu-i pasă de oi.
14Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine,
15aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl şi cum cunosc Eu pe Tatăl; şi Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele.
16Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor.
Commemorations
Martyr Agapius and seven with him (303)
These holy Martyrs contested during the reign of Diocletian 284-305), in Palestinian Caesarea. All eight were very young; only Agapius was a baptized Christian. Urbanus, the governor of the region, observed a pagan festival by having some Christians publicly tortured and executed: some by fire, others on the gallows, some by being thrown to wild beasts in the arena. Six of the youths (Timolaus, Dionysius, Romulus, Plesius, and two named Alexander), seeing the patience and serenity with which the Christians endured their torments, were reached by the Holy Spirit and, tying their own hands, presented themselves to Urbanus saying ‘We too are Christians!’ They were immediately cast into prison. A few days later Agapius, a prominent Christian in that town, also presented himself along with a second Dionysius. All eight were beheaded together at Caesarea. Their martyrdom is recorded in Eusebius’ Ecclesiastical History.
Holy Martyr Alexander (270-275)
“He was from the town of Side in Pamphylia. The Emperor Aurelian’s governor asked him who he was, to which Alexander replied that he was a pastor of the flock of Christ. ‘And where is this flock of Christ’, further enquired the evil and suspicious governor. Alexander replied: ‘Over the whole world live the people whom Christ the Lord created, among whom those who believe in Him are His sheep, but those who have fallen away from their Creator, who are enslaved to creation and the work of men’s hands, to dead idols, such as you, are strangers to His flock, and at the Dreadful Judgement of God will be put to the left with the goats.’ The wicked judge first commanded that he be whipped with iron flails and then thrown into a burning furnace. But the fire could in no way harm him. Then he was flayed and after that thrown to the wild beasts. But the beasts would not touch him. At last the governor ordered that he be beheaded. But as soon as the judge pronounced the sentence, an evil spirit took hold of him and made him rabid. He was led howling to his gods, the idols, but on the way the evil spirit wrested his wicked soul from him. St Alexander suffered between 270 and 275.’ (Prologue)
He is commemorated March 14 on the Greek calendar.