Orthodox Calendar

15 Noiembrie 2027
Monday of the 22nd week after Pentecost

No Fast

Commemorations

  • Holy Martyrs Acindynus, Pegasius, Aphthonius, Elpidophorus and Anempodistus of Persia (376)

Scripture Readings

Colossians 2.13-20 (Epistle)

13Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile. 14A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce. 15A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce. 16Nimeni, dar, să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat, 17care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos. 18Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcându-şi voia lui însuşi, printr-o smerenie şi închinare la îngeri, amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mândrie deşartă, prin gândurile firii lui pământeşti, 19şi nu se ţine strâns de Capul din care tot trupul, hrănit şi bine închegat, cu ajutorul încheieturilor şi legăturilor, îşi primeşte creşterea pe care i-o dă Dumnezeu. 20Dacă aţi murit împreună cu Hristos faţă de învăţăturile începătoare ale lumii, de ce, ca şi cum aţi trăi încă în lume, vă supuneţi la porunci ca acestea:

Luke 11.29-33 (Gospel)

29Pe când noroadele se strângeau cu grămada, El a început să spună: „Neamul acesta este un neam viclean; el cere un semn; dar nu i se va da alt semn decât semnul prorocului Iona. 30Căci după cum Iona a fost un semn pentru niniveni, tot aşa şi Fiul omului va fi un semn pentru neamul acesta. 31Împărăteasa de la miazăzi se va scula, în ziua judecăţii, alături de bărbaţii acestui neam şi-i va osândi; pentru că ea a venit de la capătul pământului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decât Solomon. 32Bărbaţii din Ninive se vor scula, în ziua judecăţii, alături de neamul acesta şi-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decât Iona. 33Nimeni n-aprinde o lumină, ca s-o pună într-un loc ascuns sau sub baniţă; ci o pune într-un sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina.

Commemorations

Holy Martyrs Acindynus, Pegasius, Aphthonius, Elpidophorus and Anempodistus of Persia (376)

Acindynus, Pegasius and Anempodistus were courtiers to King Shapur II of Persia. When the king began a fierce persecution of Christians, the three withdrew from court to a private house and, fearless of their own safety, openly exhorted their fellow-Christians to stand firm in their faith. For this they were arrested and brought before their former lord, who subjected them to many cruel tortures, from which they emerged miraculously unscathed. Seeing this, one of the king’s soldiers, named Aphthonius, embraced the Faith and was immediately beheaded. The former courtiers were then put to further tortures, but their only effect was to convince Elpidophorus, a distinguished nobleman, and seven thousand other Persians to faith in Christ. All were beheaded, but not before receiving holy Baptism. The trials of the three continued, but once again they were preserved, and even the king’s mother was led to the true faith. Finally they were killed (the account does not say how), receiving the crown of martyrdom along with the king’s mother and twenty-eight others.