1 Corinthians 1.26-29 (Epistle, Saturday after Elevation)

26De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. 27Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. 28Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt; 29pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.

1 Corinthians 4.17-5.5 (Epistle)

17Pentru aceasta v-am trimis pe Timotei, care este copilul meu preaiubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte de felul meu de purtare în Hristos şi de felul cum învăţ eu pe oameni pretutindeni în toate bisericile. 18Unii s-au îngâmfat şi şi-au închipuit că n-am să mai vin la voi. 19Dar dacă va voi Domnul, voi veni în curând la voi, şi atunci voi vedea nu vorbele, ci puterea celor ce s-au îngâmfat. 20Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere.

21Ce voiţi? Să vin la voi cu nuiaua sau cu dragoste şi cu duhul blândeţii? 1Din toate părţile se spune că între voi este curvie; şi încă o curvie de aceea care nici chiar la păgâni nu se pomeneşte; până acolo că unul din voi trăieşte cu nevasta tatălui său. 2Şi voi v-aţi fălit! Şi nu v-aţi mâhnit mai degrabă, pentru ca cel ce a săvârşit fapta aceasta să fi fost dat afară din mijlocul vostru! 3Cât despre mine, măcar că n-am fost la voi cu trupul, dar fiind de faţă cu duhul, am şi judecat, ca şi când aş fi fost de faţă, pe cel ce a făcut o astfel de faptă. 4În Numele Domnului Isus, voi şi duhul meu, fiind adunaţi laolaltă, prin puterea Domnului nostru Isus, 5am hotărât ca un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus.

John 8.21-30 (Gospel, Saturday after Elevation)

21Isus le-a mai spus: „Eu Mă duc, şi Mă veţi căuta şi veţi muri în păcatul vostru; acolo unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni.” 22Atunci iudeii au zis: „Doar n-o avea de gând să Se omoare, de zice: „Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni”!” 23„Voi sunteţi de jos”, le-a zis El, „Eu sunt de sus: voi sunteţi din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta. 24De aceea v-am spus că veţi muri în păcatele voastre; căci, dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre.” 25„Cine eşti Tu?”, I-au zis ei. Isus le-a răspuns: „Ceea ce de la început vă spun că sunt. 26Am multe de zis despre voi şi de osândit în voi; dar Cel ce M-a trimis este adevărat; şi Eu, ce am auzit de la El, aceea spun lumii.” 27Ei n-au înţeles că le vorbea despre Tatăl. 28Isus deci le-a zis: „Când veţi înălţa pe Fiul omului, atunci veţi cunoaşte că Eu sunt şi că nu fac nimic de la Mine însumi, ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl Meu. 29Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut.” 30Pe când vorbea Isus astfel, mulţi au crezut în El.

Matthew 24.1-13 (Gospel)

1La ieşirea din Templu, pe când mergea Isus, ucenicii Lui s-au apropiat de El ca să-I arate clădirile Templului. 2Dar Isus le-a zis: „Vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată.” 3El a şezut jos pe Muntele Măslinilor. Şi ucenicii Lui au venit la El la o parte şi I-au zis: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?” 4Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. 5Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: „Eu sunt Hristosul!” Şi vor înşela pe mulţi. 6Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci. 7Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciume. 8Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor. 9Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu. 10Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii. 11Se vor scula mulţi proroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi. 12Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. 13Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.

Martyrs Trophimus, Sabbatius, and Dorymedon of Synnada (278)

Saints Trophimus and Sabbatius came to Antioch during a great festival of Apollo and Daphne. Sorrowing for the blindness of the people they presented themselves to Atticus, the governor, and announced that they were Christians. Sabbatius was tortured so cruelly that he died in his sufferings; Trophimus was sent to Synnada, where he in turn was tortured, then imprisoned barely alive. An official of that city, Dorymedon, was moved to pity and came to the prison to care for Trophimus. (The Great Horologion says that he was still a pagan at the time, the Prologue that he was a secret Christian). When a pagan festival came, Dorymedon refused to worship the idols and proclaimed himself a Christian. He and Trophimus together were tortured, thrown to wild beasts (who would not touch them), and finally beheaded.

Holy Martyr Zosimas the Hermit of Cilicia (4th c.)

Dometian, a prince and a fierce persecutor of Christians, was hunting in the mountains when he came upon an old man surrounded by wild beasts, who were as gentle and tame as lambs in his presence. When asked who he was, the old man answered that he was Zosimas, a Christian who had left the persecutors in the city to live among the beasts instead. Dometian, hearing that Zosimas was a Christian, ordered him seized and bound, and subjected him to many tortures. When the holy man was wounded and beaten all over, the prince tied a rock around his neck and hanged him from a tree, mocking him with the words ‘Command a wild beast to come, then we will all believe!’ Zosimas prayed, and at once a large lion appeared, came up to Zosimas, and took the weight of the rock on its head to ease the martyr’s sufferings. The terrified prince freed Zosimas, who died of his wounds not long afterward.