Luke 24.12-35 (5th Matins Gospel)

12Dar Petru s-a sculat şi a dat fuga la mormânt. S-a plecat şi s-a uitat înăuntru, dar n-a văzut decât fâşiile de pânză care stăteau pe pământ; apoi a plecat acasă, mirat de cele întâmplate. 13În aceeaşi zi, iată, doi ucenici se duceau la un sat, numit Emaus, care era la o depărtare de şaizeci de stadii de Ierusalim; 14şi vorbeau între ei despre tot ce se întâmplase. 15Pe când vorbeau ei şi se întrebau, Isus S-a apropiat şi mergea pe drum împreună cu ei. 16Dar ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască. 17El le-a zis: „Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi pe drum?” Şi ei s-au oprit, uitându-se trişti. 18Drept răspuns, unul din ei, numit Cleopa, I-a zis: „Tu eşti singurul străin aici în Ierusalim, de nu ştii ce s-a întâmplat în el zilele acestea?” 19„Ce?”, le-a zis El. Şi ei I-au răspuns: „Ce s-a întâmplat cu Isus din Nazaret, care era un proroc puternic în fapte şi în cuvinte înaintea lui Dumnezeu şi înaintea întregului norod. 20Cum preoţii cei mai de seamă şi mai marii noştri L-au dat să fie osândit la moarte şi L-au răstignit? 21Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel; dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri. 22Ba încă nişte femei de ale noastre ne-au pus în uimire: ele s-au dus dis-de-dimineaţă la mormânt, 23nu I-au găsit trupul şi au venit şi au spus că ar fi văzut şi o vedenie de îngeri care ziceau că El este viu. 24Unii din cei ce erau cu noi s-au dus la mormânt şi au găsit aşa cum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut.” 25Atunci Isus le-a zis: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii! 26Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri şi să intre în slava Sa?” 27Şi a început de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El. 28Când s-au apropiat de satul la care mergeau, El S-a făcut că vrea să meargă mai departe. 29Dar ei au stăruit de El şi au zis: „Rămâi cu noi, căci este spre seară, şi ziua aproape a trecut.” Şi a intrat să rămână cu ei. 30Pe când şedea la masă cu ei, a luat pâinea; şi, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o şi le-a dat-o. 31Atunci li s-au deschis ochii şi L-au cunoscut; dar El S-a făcut nevăzut dinaintea lor. 32Şi au zis unul către altul: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne deschidea Scripturile?” 33S-au sculat chiar în ceasul acela, s-au întors în Ierusalim şi au găsit pe cei unsprezece şi pe cei ce erau cu ei, adunaţi la un loc 34şi zicând: „A înviat Domnul cu adevărat şi S-a arătat lui Simon.” 35Şi au istorisit ce li se întâmplase pe drum şi cum L-au cunoscut la frângerea pâinii.

2 Corinthians 6.1-10 (Epistle)

1Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceţi aşa ca să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu. 2Căci El zice: „La vremea potrivită, te-am ascultat; în ziua mântuirii, te-am ajutat. Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii.” 3Noi nu dăm nimănui niciun prilej de poticnire, pentru ca slujba noastră să nu fie defăimată. 4Ci, în toate privinţele, arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, 5în bătăi, în temniţe, în răscoale, în osteneli, în vegheri, în posturi; 6prin curăţie, prin înţelepciune, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfânt, printr-o dragoste neprefăcută, 7prin cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu, prin armele de lovire şi de apărare pe care le dă neprihănirea; 8în slavă şi în ocară, în vorbire de rău şi în vorbire de bine. Suntem priviţi ca nişte înşelători, măcar că spunem adevărul; 9ca nişte necunoscuţi, măcar că suntem bine cunoscuţi; ca unii care murim, şi iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, măcar că nu suntem omorâţi; 10ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli; ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţim pe mulţi; ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile.

Luke 5.1-11 (Gospel)

1Pe când Se afla lângă lacul Ghenezaret şi Îl îmbulzea norodul ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu, 2Isus a văzut două corăbii la marginea lacului; pescarii ieşiseră din ele să-şi spele mrejele. 3S-a suit într-una din aceste corăbii, care era a lui Simon: şi l-a rugat s-o depărteze puţin de la ţărm. Apoi a şezut jos şi învăţa pe noroade din corabie. 4Când a încetat să vorbească, a zis lui Simon: „Depărteaz-o la adânc şi aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire.” 5Drept răspuns, Simon I-a zis: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!” 6După ce le-au aruncat, au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejele. 7Au făcut semn tovarăşilor lor care erau în cealaltă corabie să vină să le ajute. Aceia au venit, şi au umplut amândouă corăbiile, aşa că au început să se afunde corăbiile. 8Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus şi I-a zis: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos.” 9Fiindcă îl apucase spaima, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, din pricina pescuirii pe care o făcuseră. 10Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zebedei, tovarăşii lui Simon. Atunci Isus i-a zis lui Simon: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni.” 11Ei au scos corăbiile la mal, au lăsat totul şi au mers după El.

Holy Martyr Callistratus and the Forty-nine Martyrs with Him (288/304)

Callistratus was born in Carthage to Christian parents. In time, he joined the army, where he was the only Christian in his regiment. One of his fellow-soldiers saw Callistratus rise during the night to pray, and reported him to their commander. Callistratus was interrogated, then, when he refused to deny his faith or make sacrifice to the idols, was harshly beaten, then tied in a sack and thrown in the sea. But the sack burst open and Callistratus emerged from the sea unharmed. Seeing this, forty-nine of his fellow-soldiers confessed Christ, and were beaten and thrown into prison with Callistratus. In prison, Callistratus instructed the newly-enlightened Christians in the faith. Finally, all of them were beheaded, according to some sources in 288, according to others in 304.

Holy Apostles Mark, Aristarchus and Zenas of the Seventy

St Mark was also called John; according to Acts 12:12, the apostles gathered for prayer in Jerusalem at his mother Mary’s house, and was later bishop in Byblos. St Aristarchus accompanied St Paul in his travels (Acts 16:29) and was later bishop in Syrian Apamea. St Zenas is mentioned as a lawyer in Titus 3:13, and was bishop in Lydda in Palestine.

Our Venerable Father Sabbatius, Founder of the Monastery of Solovki (1435)

He lived for many years as a monk at the Monastery of St Cyril of White Lake, where his ascetic struggles won him the respect of his brethren. To flee from the admiration of men he moved further north to Valaam Monastery. But he still attracted the good opinion of his community, so he secretly headed still further north, planning to reach the uninhabited Solovki Island in the White Sea (a large bay of the Arctic Ocean). When he reached the coast, everyone who might take him tried to dissuade him from living in such a harsh place. He answered ‘My children, I have a Master who has the power to renew the strength of the old and to enfeeble the young if He so wills. He makes the poor rich, clothes the naked, provides for the destitute and satisfies the starving with a measure of food as he fed five thousand men in the desert.’

While waiting for seasonable sailing weather he met St Germanus (July 30) who lived nearby as a hermit. Together they found a fishing boat and, casting all their trust on the Lord, made the dangerous two-day voyage and set up a hermitage on the island. It became known as a holy place, and thenceforth those living in the world knew not to settle on Solovki, or even to set foot there without good reason. After six years, St Germanus departed, and Sabbatius was left alone.

When he was old, he began to fear that he would die without receiving the life-giving Mysteries, of which he had not partaken since he left Valaam. So he returned to the mainland where he met an abbot Nathanael just as he was taking Holy Communion to a sick man. Sabbatius persuaded the abbot to hear his confession and grant him the priceless gift of Holy Communion. He then settled in a nearby chapel and made ready for his departure from this life. A wealthy merchant from Novgorod visited him to ask for his blessing. The Saint said to him, ‘Spend the night here and you will see the grace of God.’ The next morning the merchant came to Sabbatius’ cell and found that he had reposed during the night; his cell was suffused with a beautiful scent.

The following year, St Germanus, along with St Zosimas (April 17), returned to Solovki island and founded a monastery there, which proved to be the nurturing ground of many Saints.

Holy New Martyr Aquilina (1764)

She lived in the village of Zangliverion near Thessalonika. When she was still an infant, her father killed a Turkish neighbor in an argument and, to save his life, denied his Christian faith. To compound his apostasy he promised that when his daughter came of age she too would convert. Aquilina’s mother, however, held fast to her faith in Christ, and brought up her daughter to love her Savior fervently. When Aquilina reached the age of eighteen, her father told her that the time had come to formally embrace Islam; he was dismayed when she replied that she would rather suffer any torment than deny Christ. Fearing for his own life, her father handed her over to the Turkish authorities. When the usual threats and promises had no effect, she was viciously beaten three times. Some pious Christians returned her, dying, to her mother, to whom she said ‘I have done as you told me, and kept the confession of our faith. Surely you didn’t think I would do anything else?’ With this, the holy Martyr died. The Synaxarion relates, ‘As her body was taken to be buried, every place that it passed was filled with a delightful scent, and a brilliant light came forth from her grave during the night.’