Ephesians 4.17-25 (Epistle)

17Iată, dar, ce vă spun şi mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiţi cum trăiesc păgânii în deşertăciunea gândurilor lor, 18având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor. 19Ei şi-au pierdut orice pic de simţire, s-au dedat la desfrânare şi săvârşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie. 20Dar voi n-aţi învăţat aşa pe Hristos; 21dacă, cel puţin, L-aţi ascultat şi dacă, potrivit adevărului care este în Isus, aţi fost învăţaţi 22cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare; 23şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, 24şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul. 25De aceea, lăsaţi-vă de minciună: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul”, pentru că suntem mădulare unii altora.

Philippians 2.5-11 (Epistle, Theotokos)

5Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus: 6El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, 7ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. 8La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. 9De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; 10pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, 11şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.

Mark 12.1-12 (Gospel)

1Isus a început pe urmă să le vorbească în pilde. „Un om a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi a zidit un turn; apoi a arendat-o unor vieri şi a plecat din ţară. 2La vremea roadelor, a trimis la vieri un rob, ca să ia de la ei din roadele viei. 3Vierii au pus mâna pe el, l-au bătut şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale. 4A trimis iarăşi la ei un alt rob; ei l-au rănit la cap şi l-au batjocorit. 5A mai trimis un altul pe care l-au omorât; apoi a trimis mulţi alţii, dintre care, pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorât. 6Mai avea un singur fiu preaiubit; la urmă, l-a trimis şi pe el la ei. „Vor primi cu cinste pe fiul meu!”, zicea el. 7Dar vierii aceia au zis între ei: „Iată moştenitorul; veniţi să-l omorâm, şi moştenirea va fi a noastră.” 8Şi au pus mâna pe el, l-au omorât şi i-au aruncat trupul afară din vie. 9Acum, ce va face stăpânul viei? Va veni, va nimici pe vierii aceia, şi via o va da altora. 10Oare n-aţi citit locul acesta din Scriptură: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului; 11Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri”?” 12Ei căutau să-L prindă, dar se temeau de norod. Pricepuseră că împotriva lor spusese Isus pilda aceasta. Şi L-au lăsat şi au plecat.

Luke 10.38-42, 11.27-28 (Gospel, Theotokos)

38Pe când era pe drum, cu ucenicii Săi, Isus a intrat într-un sat. Şi o femeie, numită Marta, L-a primit în casa ei. 39Ea avea o soră numită Maria, care s-a aşezat jos la picioarele Domnului şi asculta cuvintele Lui. 40Marta era împărţită cu multă slujire, a venit repede la El şi I-a zis: „Doamne, nu-Ţi pasă că sora mea m-a lăsat să slujesc singură? Zi-i, dar, să-mi ajute.” 41Drept răspuns, Isus i-a zis: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu,

42dar un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.” 27Pe când spunea Isus aceste vorbe, o femeie din norod şi-a ridicat glasul şi a zis: „Ferice de pântecele care Te-a purtat şi de ţâţele pe care le-ai supt!” 28Şi El a răspuns: „Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc!”

Hieromartyr Autonomus, bishop of Italy (313)

He fled from Italy to Bithynia during Diocletian’s persecutions. In Bithynia he converted so many pagans to faith in Christ that those whose hearts remained hard rose up against him and, while he was celebrating the Divine Liturgy in the Church of the Archangel Michael, slew him at the altar, killing many other worshipers with him. Two hundred years after his death, he appeared to a soldier named John, who unearthed his relics and found them to be completely incorrupt.

Our Holy Father Athanasius the Elder of Vysotsk (early 15th c.), and his disciple Athanasius the Younger (1395)

He was reared in piety by his father, a priest in Novgorod. One day, hearing the words of the Gospel, If any man will come after me, let him deny himself and take up his cross and follow me, he renounced the world and entered the Monastery of St Sergius of Radonezh. He became St Sergius’ disciple and, after a few years, became known for his virtue and his knowledge of Scripture. In 1374, with the blessing of his spiritual father, he founded the Monastery of Vysotsk, becoming its first abbot. After heading the monastery for fourteen years, he traveled to Kiev and then, in 1401, to the Monastery of the Stoudion in Constantinople. There he devoted himself to translating books from Greek to Slavonic, sending his translations back to his monastery in Russia. It was he who translated the Jerusalem Typikon and several collections of the writings of the Fathers of the Church, immeasurably enriching the life of the Church in Russia. He reposed in peace in Constantinople.

His disciple Athanasius the Younger was made Abbot of Vysotsk on the elder’s departure for Constantinople, and served as Abbot for eight years, reposing in peace in 1395. He was called ‘perfect in fasting, strong in self-restraint, zealous in prayer, patient in privations and tribulations.’ The Synaxarion says that “He taught his monks to keep careful watch on every movement of the heart so as to drive away every thought displeasing to God.”