Ephesians 2.19-3.7 (Epistle)

19Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, 20fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. 21În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul.

22Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul. 1Iată de ce eu, Pavel, întemniţatul lui Isus Hristos pentru voi, Neamurilor… 2(Dacă cel puţin aţi auzit de isprăvnicia harului lui Dumnezeu care mi-a fost dată faţă de voi. 3Prin descoperire dumnezeiască am luat cunoştinţă de taina aceasta despre care v-am scris în puţine cuvinte. 4Citindu-le, vă puteţi închipui priceperea pe care o am eu despre taina lui Hristos, 5care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinţilor apostoli şi proroci ai lui Hristos, prin Duhul. 6Că, adică, Neamurile sunt împreună moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeaşi făgăduinţă în Hristos Isus, prin Evanghelia aceea, 7al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu dat mie prin lucrarea puterii Lui.

Mark 11.11-23 (Gospel)

11Isus a intrat în Ierusalim şi S-a dus în Templu. După ce S-a uitat la toate lucrurile de jur împrejur, fiindcă era pe înserate, a plecat la Betania cu cei doisprezece. 12A doua zi, după ce au ieşit din Betania, Isus a flămânzit. 13A zărit de departe un smochin care avea frunze şi a venit să vadă poate va găsi ceva în el. S-a apropiat de smochin, dar n-a găsit decât frunze, căci nu era încă vremea smochinelor. 14Atunci a luat cuvântul şi a zis smochinului: „În veac să nu mai mănânce nimeni rod din tine!” Şi ucenicii au auzit aceste vorbe. 15Au ajuns în Ierusalim; şi Isus a intrat în Templu. A început să scoată afară pe cei ce vindeau şi cumpărau în Templu; a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei. 16Şi nu lăsa pe nimeni să poarte vreun vas prin Templu. 17Şi-i învăţa şi zicea: „Oare nu este scris: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune pentru toate neamurile”? Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.” 18Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, când au auzit cuvintele acestea, căutau cum să-L omoare; căci se temeau de El, pentru că tot norodul era uimit de învăţătura Lui. 19Ori de câte ori se însera, Isus ieşea afară din cetate. 20Dimineaţa, când treceau pe lângă smochin, ucenicii l-au văzut uscat din rădăcini. 21Petru şi-a adus aminte de cele petrecute şi a zis lui Isus: „Învăţătorule, uite că smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat.” 22Isus a luat cuvântul şi le-a zis: „Aveţi credinţă în Dumnezeu! 23Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.

Holy Ancestors of God Joachim and Anna

St Joachim was of the tribe of Judah and a descendant of King David. St Anna was of the tribe of Levi, the daughter of a priest named Matthan. Matthan’s three daughters were Mary, Zoia and Anna. Mary became the mother of Salome the Myrrhbearer; Zoia bore Elizabeth, mother of St John the Baptist; and Anna married Joachim in Nazareth. Joachim and Anna, to their great sorrow, were barren for fifty years. They lived prayerfully and kept only a third of their income for themselves, giving a third to the poor and a third to the Temple. Once when they had come to Jerusalem to offer sacrifice at the Temple, Joachim was publicly scorned by the High Priest Issachar for his childlessness. Joachim and Anna, greatly grieved, prayed fervently that God would grant them the miracle that he had wrought for Abraham and Sarah, and give them a child in their old age. Once, as each was praying separately in a secluded place, angels appeared to each of them and revealed to them that they would be given a blessed daughter, `by whom all nations will be blessed, and through whom will come the salvation of the world.’ They both rushed home to tell one another the joyous news, and embraced when they met. (This is the moment depicted in their icon.) Anna conceived and gave birth to the Most Holy Theotokos. Both reposed in peace, not long after they had sent her to live in the Temple.

Commemoration of the Third Ecumenical Council (431)

The Council, called by the Emperor Theodosius the Younger, met in Ephesus. The two hundred fathers gathered there condemned the teaching of Nestorius, Patriarch of Constantinople, who would not call the holy Virgin Mary Theotokos (God-bearer) but only Christotokos (Christ-bearer). The holy fathers of the Council clearly affirmed that the Virgin Mary is, and is to be called, Mother of God. They also confirmed the teaching of the first two Councils and decreed that the Nicene Creed may not be altered (as it later was by the Western church).

Holy Martyr Severian of Sebaste (320)

He was a prominent citizen of Sebaste during the reign of Licinius. When the Forty Martyrs of Sebaste (March 9) were in prison, he encouraged and comforted them. For this, and for his Christian example which had converted many pagans in the region, the Provincial Governor Lysias ordered his arrest. But before the soldiers could find him, he presented himself before the Governor and openly proclaimed his faith. For this he was subjected to many days of horrible tortures, during which he constantly exhorted the believers who followed him to stand firm in their confession of Christ. After astonishing endurance of his torments, he gave up his spirit to God.

At the Saint’s burial, the husband of one of his servants was miraculously raised from the dead, living for another fifteen years. The Christians could not decide where to bury Severian, so they wove a crown of flowers and laid it on his body to await a sign from heaven. An eagle took up the crown and dropped it in a nearby forest. The Christians buried the Martyr where the crown fell; his tomb became a fount of miracles, and the man who had been raised from the dead tended it for the rest of his life.

Our Holy Father Ciaran of Clonmacnoise (549)

Born to the family of a cartwright in Ireland, he entered monastic life when he was very young at the Monastery of Clonard, where he became a disciple of St Finnian (December 12). He became one of the ‘Twelve Apostles of Ireland’, all of them disciples of St Finnian. Ciaran founded the great monastery of Clonmacnoise (pronounced clon-mac-neesh) on the Shannon River, which became one of Ireland’s great monasteries. Once, during a great famine, He distributed all of the monastery’s food to the people, entrusting his monks’ survival, and his own, to providence. Saint Ciaran reposed in peace, aged only thirty-three, in 549.