Luke 24.1-12 (4th Matins Gospel)

1În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea, şi altele împreună cu ele, au venit la mormânt dis-de-dimineaţă şi au adus miresmele pe care le pregătiseră. 2Au găsit piatra răsturnată de pe mormânt, 3au intrat înăuntru, şi n-au găsit trupul Domnului Isus. 4Fiindcă nu ştiau ce să creadă, iată că li s-au arătat doi bărbaţi, îmbrăcaţi în haine strălucitoare. 5Îngrozite, femeile şi-au plecat feţele la pământ. Dar ei le-au zis: „Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu? 6Nu este aici, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galileea, 7când zicea că: „Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoşilor, să fie răstignit, şi a treia zi să învie.” 8Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele lui Isus. 9La întoarcerea lor de la mormânt, au povestit toate aceste lucruri celor unsprezece şi tuturor celorlalţi. 10Cele ce au spus aceste lucruri apostolilor erau: Maria Magdalena, Ioana, Maria, mama lui Iacov, şi celelalte care erau împreună cu ele. 11Cuvintele acestea li se păreau apostolilor basme şi nu le credeau. 12Dar Petru s-a sculat şi a dat fuga la mormânt. S-a plecat şi s-a uitat înăuntru, dar n-a văzut decât fâşiile de pânză care stăteau pe pământ; apoi a plecat acasă, mirat de cele întâmplate.

2 Corinthians 4.6-15 (Epistle)

6Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos. 7Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi. 8Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtorare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; 9prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi. 10Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru. 11Căci noi, cei vii, totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor. 12Astfel că, în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa. 13Însă, fiindcă avem acelaşi duh de credinţă, potrivit cu ceea ce este scris: „Am crezut, de aceea am vorbit!”, şi noi credem, şi de aceea vorbim. 14Şi ştim că Cel ce a înviat pe Domnul Isus ne va învia şi pe noi împreună cu Isus şi ne va face să ne înfăţişăm împreună cu voi. 15Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentru ca harul mare, căpătat prin mulţi, să facă să sporească mulţumirile spre slava lui Dumnezeu.

Matthew 22.35-46 (Gospel)

35Şi unul din ei, un învăţător al Legii, ca să-L ispitească, I-a pus întrebarea următoare: 36„Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” 37Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.” 38Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. 39Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” 40În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Prorocii.” 41Pe când erau strânşi la un loc fariseii, Isus i-a întrebat: 42„Ce credeţi voi despre Hristos? Al cui fiu este?” „Al lui David”, I-au răspuns ei. 43Şi Isus le-a zis: „Cum atunci David, fiind insuflat de Duhul, Îl numeşte Domn, când zice: 44„Domnul a zis Domnului Meu: „Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale”? 45Deci dacă David Îl numeşte Domn, cum este El fiul lui?”

46Nimeni nu I-a putut răspunde un cuvânt. Şi, din ziua aceea, n-a îndrăznit nimeni să-I mai pună întrebări.

The Placing of the Sash of the Most Holy Theotokos (395-408? 886- 912?)

At the Dormition of the Most Holy Theotokos, her sash came into the possession of the Apostle Thomas and after various transfers came to Cappadocia. It was later taken from there to Constantinople, where it was kept in a sealed casket in the Church of the Theotokos at Blachernae, at the time of the Emperor Arcadius (395-408). The casket was not opened until the reign of the Emperor Leo the Wise (886-912), when the Empress Zoe, who was ill, had a vision in which she was told to have the sash placed upon her. The Emperor obtained the blessing of the Patriarch, the sash was placed upon the Empress, and she was immediately healed. Some accounts say that today’s feast celebrates the bringing of the sash to Constantinople; others that it commemorates the miraculous healing of the Empress.

Hieromartyr Cyprian, bishop of Carthage (258)

He was born around 190 to pagan parents in North Africa. Before baptism he was distinguished in Carthage as a teacher of philosophy and rhetoric. He came to faith in Christ and was baptized at a young age; as soon as he became a Christian he abandoned his prestigious teacher’s position, sold his many possessions and gave all his wealth to the poor. He was ordained presbyter in 247, Bishop of Carthage in 248. He was known for his gentleness and paternal care for his flock, combined with firm opposition to heretics. His extensive writings still guide the Church today.

For his confession of Christ, he was beheaded under the Emperor Valerian on September 14; since that is the date of the Exaltation of the Cross, his feast is kept today. At the time of his execution he left twenty-five gold pieces (a huge sum) for the executioner who beheaded him.

St Gennadius, Patriarch of Constantinople (471)

He was known for his gentleness and his ascetical way of life. He would not ordain any man who did not know the Psalter by heart. He presided at a local council in which simony in the Church was anathematized. In his own lifetime he worked miracles, and he was told the time of his death in a vision. The famous monastery of Studion was built in his time, with his blessing. He reposed in peace.

Saint Aidan of Lindisfarne (651)

Around AD 635, Saint Oswald (5 August), King of Northumbria, appealed to the monks of the Monastery of Iona to send missionaries to his mostly-pagan kingdom. (An earlier mission had ended with the death of St Edwin in 633.) The fathers of the monastery chose St Aidan and consecrated him bishop. He founded a monastery (and his episcopal seat) on the island of Lindisfarne, and undertook missionary journeys, always on foot, throughout the kingdom, with King Oswald often accompanying him and serving as his interpreter. He lived in great poverty, using all the gifts he received as alms for the poor or to buy back captives and slaves. He was the spiritual father of St Hilda (17 Nov.), and founded the first women’s monasteries in Northumbria. He reposed in peace in 651, and was buried at Lindisfarne.

Note: Northumbria was an Anglo-Saxon kingdom in what is now northeastern England and southern Scotland.