Orthodox Calendar

28 August 2026
Friday of the 13th week after Pentecost

Fast — Fish, Wine and Oil are Allowed

Feasts

  • Dormition of the Most-Holy Theotokos

Commemorations

  • The Dormition of Our Most Holy Lady the Theotokos and Ever-Virgin Mary.

Scripture Readings

Genesis 28.10-17 (Vespers)

10Iacov a plecat din Beer-Şeba şi şi-a luat drumul spre Haran. 11A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfinţise soarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o căpătâi şi s-a culcat în locul acela. 12Şi a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se coborau pe scara aceea. 13Şi Domnul stătea deasupra ei şi zicea: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tatălui tău, Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac.” Pământul pe care eşti culcat ţi-l voi da ţie şi seminţei tale. 14Sămânţa ta va fi ca pulberea pământului; te vei întinde la apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la miazăzi; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine şi în sămânţa ta. 15Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta; căci nu te voi părăsi, până nu voi împlini ce-ţi spun.” 16Iacov s-a trezit din somn şi a zis: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, şi eu n-am ştiut.” 17I-a fost frică şi a zis: „Cât de înfricoşat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!”

Ezekiel 43.27-44.4 (Vespers)

27După ce se vor împlini aceste zile, de la ziua a opta înainte, preoţii să aducă pe altar arderile voastre de tot şi jertfele voastre de mulţumire. Şi vă voi fi binevoitor, zice Domnul Dumnezeu.” 1M-a adus înapoi la poarta de afară a Sfântului Locaş, dinspre răsărit. Dar era închisă. 2Şi Domnul mi-a zis: „Poarta aceasta va sta închisă, nu se va deschide şi nimeni nu va trece pe ea; căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va rămâne închisă! 3În ce priveşte pe voievod, voievodul va putea să şadă sub ea, ca să mănânce pâinea de jertfă înaintea Domnului. El va intra pe drumul care dă în tinda porţii şi va ieşi pe acelaşi drum.” 4M-a dus apoi la poarta de miazănoapte, înaintea casei Templului. M-am uitat şi iată că slava Domnului umplea Casa Domnului! Şi am căzut cu faţa la pământ.

Proverbs 9.1-11 (Vespers)

1Înţelepciunea şi-a zidit casa, şi-a tăiat cei şapte stâlpi. 2Şi-a înjunghiat vitele, şi-a amestecat vinul, şi-a pus masa. 3Şi-a trimis slujnicele şi strigă, de pe vârful înălţimilor cetăţii: 4„Cine este prost, să vină încoace!” Celor lipsiţi de pricepere le zice: 5„Veniţi de mâncaţi din pâinea mea şi beţi din vinul pe care l-am amestecat! 6Lăsaţi prostia şi veţi trăi, şi umblaţi pe calea priceperii!” 7Cel ce mustră pe un batjocoritor îşi trage dispreţ şi cel ce caută să îndrepte pe cel rău se alege cu ocară. 8Nu mustra pe cel batjocoritor, ca să nu te urască; mustră pe cel înţelept, şi el te va iubi! 9Dă înţeleptului, şi se va face şi mai înţelept; învaţă pe cel neprihănit, şi va învăţa şi mai mult! 10Începutul înţelepciunii este frica de Domnul; şi ştiinţa sfinţilor este priceperea. 11Prin mine ţi se vor înmulţi zilele şi ţi se vor mări anii vieţii tale.

Luke 1.39-49, 56 (Matins Gospel)

39Maria s-a sculat chiar în zilele acelea şi a plecat în grabă spre munţi, într-o cetate a lui Iuda. 40A intrat în casa lui Zaharia şi a urat de bine Elisabetei. 41Cum a auzit Elisabeta urarea Mariei, i-a săltat pruncul în pântece, şi Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt. 42Ea a strigat cu glas tare: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. 43Cum mi-a fost dat mie să vină la mine maica Domnului meu? 44Fiindcă iată, cum mi-a ajuns la urechi glasul urării tale, mi-a săltat pruncul în pântece de bucurie. 45Ferice de aceea care a crezut; pentru că lucrurile care i-au fost spuse din partea Domnului se vor împlini.” 46Şi Maria a zis: „Sufletul meu măreşte pe Domnul 47şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu, 48pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că de acum încolo, toate neamurile îmi vor zice fericită, 49pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este sfânt, 56Maria a rămas împreună cu Elisabeta cam trei luni. Apoi s-a întors acasă.

Philippians 2.5-11 (Epistle, Dormition)

5Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus: 6El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, 7ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. 8La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. 9De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; 10pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, 11şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.

2 Corinthians 11.5-21 (Epistle)

5Dar socotesc că nici eu nu sunt cu nimic mai prejos de apostolii aceştia „nespus de aleşi!” 6Chiar dacă sunt un necioplit în vorbire, nu sunt însă şi în cunoştinţă; şi am arătat lucrul acesta printre voi, în tot felul şi în toate privinţele. 7Sau am făcut un păcat, când m-am smerit pe mine însumi, ca să fiţi înălţaţi voi, şi v-am vestit fără plată Evanghelia lui Dumnezeu? 8Am despuiat alte biserici, primind de la ele o plată, ca să vă pot sluji vouă. 9Şi când eram la voi şi m-am găsit în nevoie, n-am fost sarcină nimănui; căci de nevoile mele au îngrijit fraţii, când veniseră din Macedonia. În toate m-am ferit şi mă voi feri să vă îngreuiez cu ceva. 10Pe adevărul lui Hristos care este în mine, nimeni nu-mi va răpi această pricină de laudă în ţinuturile Ahaiei! 11Pentru ce?… Pentru că nu vă iubesc?… Ştie Dumnezeu! 12Dar lucrez şi voi lucra astfel, pentru ca să tai orice prilej celor ce caută un prilej, ca să poată fi găsiţi deopotrivă cu mine în lucrurile cu care se laudă. 13Oamenii aceştia sunt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, care se prefac în apostoli ai lui Hristos. 14Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. 15Nu este mare lucru, dar, dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârşitul lor va fi după faptele lor. 16Iarăşi spun: să nu mă creadă nimeni nebun. Sau altminteri, suferiţi-mă măcar ca nebun, ca să mă laud şi eu puţintel. 17Ce spun în această îndrăzneală, ca să mă laud, nu spun după Domnul, ci ca şi cum aş spune din nebunie. 18De vreme ce mulţi se laudă după firea pământească, mă voi lăuda şi eu. 19Doar voi suferiţi cu plăcere pe nebuni, voi, care sunteţi înţelepţi! 20Dacă vă robeşte cineva, dacă vă mănâncă cineva, dacă pune cineva mâna pe voi, dacă vă priveşte cineva de sus, dacă vă bate cineva peste obraz, suferiţi! 21Spre ruşinea mea o spun, că am fost slabi! Totuşi, orice poate să pună înainte cineva – vorbesc în nebunie – pot pune şi eu înainte.

Luke 10.38-42, 11.27-28 (Gospel, Dormition)

38Pe când era pe drum, cu ucenicii Săi, Isus a intrat într-un sat. Şi o femeie, numită Marta, L-a primit în casa ei. 39Ea avea o soră numită Maria, care s-a aşezat jos la picioarele Domnului şi asculta cuvintele Lui. 40Marta era împărţită cu multă slujire, a venit repede la El şi I-a zis: „Doamne, nu-Ţi pasă că sora mea m-a lăsat să slujesc singură? Zi-i, dar, să-mi ajute.” 41Drept răspuns, Isus i-a zis: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu,

42dar un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.” 27Pe când spunea Isus aceste vorbe, o femeie din norod şi-a ridicat glasul şi a zis: „Ferice de pântecele care Te-a purtat şi de ţâţele pe care le-ai supt!” 28Şi El a răspuns: „Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc!”

Mark 4.1-9 (Gospel)

1Isus a început iarăşi să înveţe pe norod lângă mare. Fiindcă se adunase foarte mult norod la El, S-a suit şi a şezut într-o corabie, pe mare; iar tot norodul stătea pe ţărm lângă mare. 2Apoi a început să-i înveţe multe lucruri în pilde; şi, în învăţătura pe care le-o dădea, le spunea: 3„Ascultaţi! Iată, semănătorul a ieşit să semene. 4Pe când semăna, o parte din sămânţă a căzut lângă drum: au venit păsările şi au mâncat-o. 5O altă parte a căzut pe un loc stâncos, unde n-avea mult pământ: a răsărit îndată, pentru că n-a dat de un pământ adânc; 6dar, când a răsărit soarele, s-a pălit; şi, pentru că n-avea rădăcină, s-a uscat. 7O altă parte a căzut între spini; spinii au crescut, au înecat-o şi n-a dat rod. 8O altă parte a căzut în pământ bun: a dat rod, care se înălţa şi creştea; şi a adus: una treizeci, alta şaizeci, şi alta o sută.” 9Apoi a zis: „Cine are urechi de auzit să audă.”

Commemorations

The Dormition of Our Most Holy Lady the Theotokos and Ever-Virgin Mary.

On the Cross, the Lord charged the Apostle John to care for His holy Mother. The Apostle settled her in a house in Jerusalem, where she lived for the rest of her days on earth, praying and offering counsel and encouragement to the Apostles. In her old age, the Archangel Gabriel appeared to her and told her that in three days’ time she would enter into her rest. Giving thanks to God, she hastened to the Mount of Olives where she prayed continually, preparing herself to meet the Lord. Meanwhile, the Apostles, scattered in various parts of the earth, were caught up in clouds and miraculously brought by the holy Angels to Jerusalem, so that they might all be with the Theotokos at her repose. After she had blessed them, she gave up her soul to God. The Apostles buried her with all honor, solemnity and joy at Gethsemane. The Apostle Thomas, who was delayed (again!) by God’s providence, arrived on the third day and went to her tomb, intending to honor her. But when the Apostles opened her grave, they found her holy body gone and only the winding-sheet remaining. That evening the Theotokos appeared to them surrounded by angels, and said to them, ‘Rejoice: I will be with you always!’. Thus they learned that she had been bodily translated to heaven, anticipating the general resurrection of all. Her age at her repose is not known, but many say that she was about sixty years old.