Mark 16.9-20 (3rd Matins Gospel)

9(Isus, după ce a înviat, în dimineaţa zilei dintâi a săptămânii, S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte draci. 10Ea s-a dus şi a dat de ştire celor ce fuseseră împreună cu El, care plângeau şi se tânguiau. 11Când au auzit ei că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut-o. 12După aceea S-a arătat, în alt chip, la doi dintre ei, pe drum, când se duceau la ţară. 13Aceştia s-au dus de au spus lucrul acesta celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut. 14În sfârşit, S-a arătat celor unsprezece, când şedeau la masă; şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat. 15Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. 16Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit. 17Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; 18vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” 19Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu. 20Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei şi întărea Cuvântul prin semnele care-l însoţeau. Amin.)

Acts 6.1-7 (Epistle)

1În zilele acelea, când s-a înmulţit numărul ucenicilor, evreii care vorbeau greceşte cârteau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărţirea ajutoarelor de toate zilele. 2Cei doisprezece au adunat mulţimea ucenicilor şi au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese. 3De aceea, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta. 4Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului.” 5Vorbirea aceasta a plăcut întregii adunări. Au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae, un prozelit din Antiohia. 6I-au adus înaintea apostolilor, care, după ce s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei. 7Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulţea mult în Ierusalim, şi o mare mulţime de preoţi veneau la credinţă.

Mark 15.43-16.8 (Gospel)

43a venit Iosif din Arimateea, un sfetnic cu vază al soborului, care şi el aştepta Împărăţia lui Dumnezeu. El a îndrăznit să se ducă la Pilat ca să ceară trupul lui Isus. 44Pilat s-a mirat că murise aşa de curând; a chemat pe sutaş şi l-a întrebat dacă a murit de mult. 45După ce s-a încredinţat de la sutaş că a murit, a dăruit lui Iosif trupul. 46Şi Iosif a cumpărat o pânză subţire de in, a dat jos pe Isus de pe cruce, L-a înfăşurat în pânza de in şi L-a pus într-un mormânt săpat în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră la uşa mormântului.

47Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iose, se uitau unde-L puneau. 1După ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salome au cumpărat miresme ca să se ducă să ungă trupul lui Isus. 2În ziua dintâi a săptămânii, s-au dus la mormânt dis-de-dimineaţă, pe când răsărea soarele. 3Femeile ziceau una către alta: „Cine ne va prăvăli piatra de la uşa mormântului?” 4Şi, când şi-au ridicat ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese prăvălită. 5Au intrat în mormânt, au văzut pe un tinerel şezând la dreapta, îmbrăcat într-un veşmânt alb, şi s-au înspăimântat. 6El le-a zis: „Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Isus din Nazaret care a fost răstignit: a înviat, nu este aici; iată locul unde Îl puseseră. 7Dar duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru, că merge înaintea voastră în Galileea: acolo Îl veţi vedea, cum v-a spus.” 8Ele au ieşit afară din mormânt şi au luat-o la fugă, pentru că erau cuprinse de cutremur şi de spaimă. Şi n-au spus nimănui nimic, căci se temeau.

Hieromartyr Artemon, presbyter of Laodicea in Syria (303)

At the time of Diocletian’s persecutions, he was a very old man, having served as a reader for sixteen years, then a deacon for twenty-eight years, and finally as a priest for thirty years, for a total of seventy-four years. The pagan judge put him in the Temple of Aesculapius, where large snakes were kept and worshiped as gods. Though the judge meant for Artemon to be attacked by the snakes, the holy priest immobilized them with the sign of the Cross, brought them out of the temple and, in front of the pagan priests, breathed on the snakes, which died instantly. The chief priest, Vitalis, fell to his knees and cried ‘Great is the Christian God!’ Artemon baptised him along with several of his friends.

The unrepentant judge then condemned Artemon to be thrown into burning pitch, but the judge himself was thrown off his horse into the pitch and died. After this, Artemon went free for a time and spent his time teaching the Faith to his people (“accompanied always by two tame deer,” says St Nikolia Velimirovic!). But he was arrested again and beheaded in the year 303.

St Martin the Confessor, pope of Rome (655)

“Martin became Pope on July 5th, 649, at the time of a furious quarrel between the Orthodox and the Monothelite heretics. Constans the Second, Heraclius’ grandson, was on the throne at the time, and Paul was Patriarch of Constantinople. To restore peace in the Church, the Emperor himself wrote a dogmatic decree, the Typos, which leaned heavily towards heresy. Pope Martin summoned a Council of 105 bishops, at which the Emperor’s statement was condemned. At the same time, the Pope wrote a letter to Patriarch Paul, begging him to uphold the purity of the Orthodox faith and to counsel the Emperor to reject the theories of the heretics. This letter infuriated both the Patriarch and the Emperor. The Emperor sent one of his generals, Olympius, to take the Pope to Constantinople in bonds. The general did not dare to bind the Pope with his own hands, but instructed one of his soldiers to kill him with the sword in church. But, when the soldier entered the church with his sword concealed, he was instantly blinded. So, by the providence of God, Martin escaped death. At that time, the Saracens fell upon Sicily, and Olympius went off there, where he died. Then, by the intrigues of the heretic Patriarch Paul, the Emperor sent a second general, Theodore, to bind and take the Pope on the charge that he, the Pope, was in collusion with the Saracens and that he did not reverence the most holy Mother of God. [!!] When the general arrived in Rome and read the accusation against the Pope, he replied that it was a libel; that he had no contact of any sort with the Saracens, the opponents of Christianity, ‘and whoever does not confess the most holy Mother of God and do her reverence, let him be damned in this age and in that which is to come.’ But this did not affect the general’s decision. The Pope was bound and taken to Constantinople, where he lay long in prison in great sickness, tortured by both anxiety and hunger, until he was finally sentenced to exile in Cherson, where he lived for two years before his death. He gave his soul into the hands of the Lord, for whom he had suffered so greatly, in 655. The evil Patriarch, Paul,died two years before him and, when the Emperor visited him on his deathbed, he smote his head against the wall, confessing with tears that he had greatly sinned against Pope Martin and asking the Emperor to set Martin free.’ (Prologue)

In some menaia he is commemorated on April 14.