Mark 16.1-8 (2nd Matins Gospel)

1După ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salome au cumpărat miresme ca să se ducă să ungă trupul lui Isus. 2În ziua dintâi a săptămânii, s-au dus la mormânt dis-de-dimineaţă, pe când răsărea soarele. 3Femeile ziceau una către alta: „Cine ne va prăvăli piatra de la uşa mormântului?” 4Şi, când şi-au ridicat ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese prăvălită. 5Au intrat în mormânt, au văzut pe un tinerel şezând la dreapta, îmbrăcat într-un veşmânt alb, şi s-au înspăimântat. 6El le-a zis: „Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Isus din Nazaret care a fost răstignit: a înviat, nu este aici; iată locul unde Îl puseseră. 7Dar duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru, că merge înaintea voastră în Galileea: acolo Îl veţi vedea, cum v-a spus.” 8Ele au ieşit afară din mormânt şi au luat-o la fugă, pentru că erau cuprinse de cutremur şi de spaimă. Şi n-au spus nimănui nimic, căci se temeau.

1 Corinthians 6.12-20 (Epistle)

12Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine. 13Mâncările sunt pentru pântece, şi pântecele este pentru mâncări. Şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Dar trupul nu este pentru curvie; el este pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup. 14Şi Dumnezeu, care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi cu puterea Sa. 15Nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Voi lua eu mădularele lui Hristos, şi voi face din ele mădulare ale unei curve? Nicidecum! 16Nu ştiţi că cine se lipeşte de o curvă este un singur trup cu ea? Căci este zis: „Cei doi se vor face un singur trup”. 17Dar cine se lipeşte de Domnul este un singur duh cu El. 18Fugiţi de curvie! Orice alt păcat, pe care-l face omul, este un păcat săvârşit afară din trup; dar cine curveşte păcătuieşte împotriva trupului său. 19Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri?

20Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.

Luke 15.11-32 (Gospel)

11El a mai zis: „Un om avea doi fii. 12Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: „Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.” Şi tatăl le-a împărţit averea. 13Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea ducând o viaţă destrăbălată. 14După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. 15Atunci s-a dus şi s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii. 16Mult ar fi dorit el să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni. 17Şi-a venit în fire şi a zis: „Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici! 18Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta 19şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.” 20Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult. 21Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.” 22Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare. 23Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne înveselim; 24căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit.” Şi au început să se înveselească. 25Fiul cel mai mare era la ogor. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri. 26A chemat pe unul din robi şi a început să-l întrebe ce este. 27Robul acela i-a răspuns: „Fratele tău a venit înapoi, şi tatăl tău a tăiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a găsit iarăşi sănătos şi bine.” 28El s-a întărâtat de mânie şi nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieşit afară şi l-a rugat să intre. 29Dar el, drept răspuns, a zis tatălui său: „Iată, eu îţi slujesc ca un rob de atâţia ani, şi niciodată nu ţi-am călcat porunca; şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă înveselesc cu prietenii mei; 30iar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat.” 31„Fiule”, i-a zis tatăl, „tu întotdeauna eşti cu mine şi tot ce am eu este al tău.

32Dar trebuia să ne înveselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, şi a înviat, era pierdut, şi a fost găsit.”

Our Holy Father Xenophon, his wife Mary and their sons Arcadius and John (6th c.)

Xenophon was a wealthy senator in Constantinople during the reign of Justinian. He and his wife Mary had two sons, Arcadius and John, to whom they gave every advantage of education. When they were of age, Xenophon sent them both to study law in Berytus (Beirut). But the ship on which they set out was wrecked in a storm, and the two brothers were cast ashore, alive but separated, neither knowing whether the other had survived.

Both brothers gave thanks to God for their salvation and, newly conscious of the vanity of earthly things, both became monks: John in Tyre and Arcadius in Jerusalem. Two years later, having heard no news from his sons, Xenophon made inquiries and found that they had never arrived at Beirut, and that they had seemingly perished in a shipwreck. Giving thanks to God, who gives and takes away, both Xenophon and his wife Mary put on coarse garments and went on pilgrimage to the Holy Land. In Jerusalem, they met the spiritual father of Arcadius, who told them that both their sons were alive and that they would soon see them.

By God’s providence, John and Arcadius met one another at Golgotha and, joyfully reunited, spent some time serving Arcadius’ holy Elder. Two days later Xenophon and Mary, visiting the Elder, spent time with their two sons but did not recognize them until the Elder revealed their identity. The parents wept for joy and decided immediately to take up the monastic life themselves. Giving away their considerable wealth, the two entered monasteries in the Holy Land. Both parents and sons went far in the life of prayer, being granted the power to work miracles and foreknow future events.

St Ammonas of Egypt, disciple of St Anthony the Great (350)

“Saint Ammonas was a disciple of Saint Antony the Great and became his successor at the head of the hermits of the outer mountain of Pispir, after having spent fourteen years at Scetis in ceaseless prayer to the Lord to be granted victory over anger. He was afterwards consecrated bishop, probably by Saint Athanasius the Great. He possessed impassibility to the extent of being as though ignorant of the existence of evil, and incapable of passing judgment on anyone.

“One day some people came to ask him to settle a difference among them. The Saint responded by pretending to be insane, and answered a woman who treated him as a madman: ‘You don’t realize how much trouble I’ve given myself in the desert to acquire this madness and I have lost it today because of you!’ On another occasion when he was taken to visit a brother with a bad reputation, he sat on the barrel where [the erring brother’s] concubine was hiding while his accusers searched his cell in vain. Then, taking his leave of the unfortunate man, he simply said: ‘Brother, have a care for yourself!’

“When he was asked which deeds of ascesis are most pleasing to God, he replied: ‘Just sit in your cell and eat a little every day, always keeping the prayer of the Publican in your heart (Luke 18:13), and you can be saved.’ He also said that the fear of God begets moans and tears and these cause joy to arise in the soul, filling it with divine strength to do what is pleasing to God, and that this power from on high establishes us in the company of the Angels. Raised thus from height to height as we humbly pray to be delivered from sin, we shall (he said) receive as if of itself, revelation of the mysteries of God.” (Synaxarion)

Our Holy Mother Paula of Rome (404)

She was born in 347 to a noble family in Rome, and at age sixteen married Toxotius, a prominent nobleman. Though her husband was a pagan, he was devoted to her and gave her freedom to keep a Christian home and rear her children as Christians. They were blessed with five children. When she was thirty-two her husband died suddenly, and Paula resolved to turn her large house in Rome into a monastery. Later she traveled to the Holy Land with her spiritual father St Jerome (June 15). In Bethlehem she established two monasteries, one for women (where she dwelt) and one for St Jerome and his companions. Every day the nuns chanted the entire Psalter, which they were required to learn by heart. Paula was exceptionally austere in her fasting and lavish in her almsgiving, often giving away to the poor even the goods needed by her community for subsistence. She aided her spiritual father and brother Jerome in his controversies with Origen’s followers: St Jerome himself was hot-tempered, and St Paula often exhorted him to confront his enemies with patience and humility.

When she was fifty-six years old, she felt her death approaching, and heard Christ say to her ‘Rise up, my love, my fair one, and come away; for lo, the winter is past, the rain is over and gone’ (Song of Songs 2:10-11). To this she replied ‘The time of harvest has come. I shall truly see the good things of the Lord in the land of the living,’ and gave up her soul joyfully. Her funeral was attended by throngs of monks, nuns and poor people, all of whom revered her as their mother and benefactress.