Scripture Readings
Isaiah 2.3-11
(6th Hour)
3Popoarele se vor duce cu grămada la el şi vor zice: „Veniţi să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui.” Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim, cuvântul Domnului.
4El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare; niciun popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul. –
5Veniţi, casă a lui Iacov, să umblăm în lumina Domnului! –
6Căci ai părăsit pe poporul Tău, pe casa lui Iacov, pentru că sunt plini de idolii răsăritului şi dedaţi la vrăjitorie ca filistenii, şi se unesc cu fiii străinilor.
7Ţara lor este plină de argint şi de aur, şi comorile lor n-au sfârşit; ţara este plină de cai, şi carele lor sunt fără număr.
8Dar ţara lor este plină şi de idoli, căci se închină înaintea lucrării mâinilor lor, înaintea lucrurilor făcute de degetele lor.
9De aceea, cei mici vor fi coborâţi, şi cei mari vor fi smeriţi: nu-i vei ierta. –
10Intră în stânci şi ascunde-te în ţărână, de frica Domnului şi de strălucirea măreţiei Lui! –
11Omul va trebui să-şi plece în jos privirea semeaţă, şi îngâmfarea lui va fi smerită: numai Domnul va fi înălţat în ziua aceea.
Genesis 1.24-2.3 (Vespers)
24Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vieţuitoare după soiul lor, vite, târâtoare şi fiare pământeşti, după soiul lor.” Şi aşa a fost.
25Dumnezeu a făcut fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor şi toate târâtoarele pământului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune.
26Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”
27Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.
28Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”
29Şi Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ şi orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră.
30Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pământ, care au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.” Şi aşa a fost.
31Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea.
1Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul şi toată oştirea lor.
2În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse.
3Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse.
Proverbs 2.1-22 (Vespers)
1Fiule, dacă vei primi cuvintele mele, dacă vei păstra cu tine învăţăturile mele,
2dacă vei lua aminte la înţelepciune şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere;
3dacă vei cere înţelepciune şi dacă te vei ruga pentru pricepere,
4dacă o vei căuta ca argintul şi vei umbla după ea ca după o comoară,
5atunci vei înţelege frica de Domnul şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu.
6Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere.
7El dă izbândă celor fără prihană, dă un scut celor ce umblă în nevinovăţie.
8Ocroteşte cărările neprihănirii, şi păzeşte calea credincioşilor Lui.
9Atunci vei înţelege dreptatea, judecata, nepărtinirea, toate căile care duc la bine.
10Căci înţelepciunea va veni în inima ta, şi cunoştinţa va fi desfătarea sufletului tău;
11chibzuinţa va veghea asupra ta, priceperea te va păzi,
12ca să te scape de calea cea rea, de omul care ţine cuvântări stricate;
13de cei ce părăsesc cărările adevărate ca să umble pe drumuri întunecoase;
14care se bucură să facă răul şi îşi pun plăcerea în răutate,
15care umblă pe cărări strâmbe şi apucă pe drumuri sucite;
16ca să te scape şi de nevasta altuia, de străina care întrebuinţează vorbe ademenitoare,
17care părăseşte pe bărbatul tinereţii ei şi uită legământul Dumnezeului ei.
18Căci casa ei coboară la moarte, şi drumul ei duce la cei morţi:
19niciunul care se duce la ea nu se mai întoarce şi nu mai găseşte cărările vieţii.
20De aceea, tu să umbli pe calea oamenilor de bine şi să ţii cărările celor neprihăniţi!
21Căci oamenii fără prihană vor locui ţara, şi oamenii neîntinaţi vor rămâne în ea;
22dar cei răi vor fi nimiciţi din ţară, şi cei necredincioşi vor fi smulşi din ea.
Commemorations
St Meletios, archbishop of Antioch (381)
Our holy father Meletios, an Armenian by birth, became archbishop of Antioch at the height of the Arian controversy. Though he was appointed by influential Arians who thought that he shared their views, as soon as he was raised to the throne he began to preach the consubstantiality of the Son with the Father. “At this, the archdeacon, an Arian, put his hand over the bishop’s mouth; Meletios then extended three fingers towards the people, closed them, and extended one only, showing by signs the equality and unity of the Trinity. The embarrassed archdeacon then seized his hand, but released his mouth, and Meletios spoke out even more forcibly in defense of the Council of Nicea” (Great Horologion). It was St Meletios who ordained St John Chrysostom reader and deacon in Antioch. He presided at the Second Ecumenical Council in 381. At his repose, St Gregory of Nyssa gave his funeral oration, lamenting: “Our Elijah has been caught up, and no Elisha is left behind in his place.”
St Alexis, metropolitan of Moscow and wonder-worker of all Russia (1378)
He was born early in the 14th century to a family of court dignitaries in Moscow. Despite a fine education, he was not drawn to worldly success and became a monk at the age of twenty. In time Alexis was consecrated Bishop of Vladimir, then Metropolitan of Moscow, at that time the highest rank in the Russian church (which was still under the Patriarchate of Constantinople). Russia was then under the cruel domination of the Tatars. Saint Alexis traveled twice to the Golden Horde, where the Tatar Khan kept court. On his first visit (1359), he healed the Khan’s wife of a blindness which had afflicted her for three years — a miracle that did much to soften the Tatars’ treatment of their Russian vassals, and to preserve the liberty of the Church.
His ceaseless labors in the world did not deprive the Saint of his love for monasticism: he conferred with holy monks at every opportunity, and founded many new monasteries. As he neared the end of his life he tried without success to persuade his friend St Sergius of Radonezh (September 25) to succeed him. He reposed in peace in 1378. His incorrupt relics are venerated in the Cathedral of the Theophany in Moscow.