Jude 11-25 (Epistle)

11Vai de ei! Căci au urmat pe calea lui Cain! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorinţa de câştig! Au pierit într-o răscoală ca a lui Core! 12Sunt nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi şi se îndoapă de-a binelea; nişte nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, dezrădăcinaţi; 13nişte valuri înfuriate ale mării, care îşi spumegă ruşinile lor; nişte stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunericului pentru vecie. 14Şi pentru ei a prorocit Enoh, al şaptelea patriarh de la Adam, când a zis: „Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, 15ca să facă o judecată împotriva tuturor şi să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi de toate faptele nelegiuite pe care le-au făcut în chip nelegiuit şi de toate cuvintele de ocară pe care le-au rostit împotriva Lui aceşti păcătoşi nelegiuiţi.” 16Ei sunt nişte cârtitori, nemulţumiţi cu soarta lor; trăiesc după poftele lor; gura le este plină de vorbe trufaşe şi slăvesc pe oameni pentru câştig. 17Dar voi, preaiubiţilor, aduceţi-vă aminte de vorbele vestite mai dinainte de apostolii Domnului nostru Isus Hristos. 18Cum vă spuneau că în vremurile din urmă vor fi batjocoritori, care vor trăi după poftele lor nelegiuite. 19Ei sunt aceia care dau naştere la dezbinări, oameni supuşi poftelor firii, care n-au Duhul. 20Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră preasfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt, 21ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viaţa veşnică. 22Mustraţi pe cei ce se despart de voi; 23căutaţi să mântuiţi pe unii, smulgându-i din foc; de alţii iarăşi fie-vă milă cu frică, urând până şi cămaşa mânjită de carne. 24Iar a Aceluia care poate să vă păzească de orice cădere şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale, 25singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii, şi acum şi în veci. Amin.

Luke 23.2-34, 44-56 (Gospel)

2Şi au început să-L pârască şi să zică: „Pe Omul acesta L-am găsit aţâţând neamul nostru la răscoală, oprind a plăti bir cezarului şi zicând că El este Hristosul, Împăratul.” 3Pilat L-a întrebat: „Eşti Tu Împăratul iudeilor?” „Da”, i-a răspuns Isus, „sunt.” 4Pilat a zis preoţilor celor mai de seamă şi noroadelor: „Eu nu găsesc nicio vină în Omul acesta.” 5Dar ei stăruiau şi mai mult şi ziceau: „Întărâtă norodul şi învaţă pe oameni prin toată Iudeea, din Galileea, unde a început, până aici.” 6Când a auzit Pilat de Galileea, a întrebat dacă Omul acesta este galileean. 7Şi când a aflat că este de sub stăpânirea lui Irod, L-a trimis la Irod, care se afla şi el în Ierusalim în zilele acelea. 8Irod, când a văzut pe Isus, s-a bucurat foarte mult; căci de mult dorea să-L vadă, din pricina celor auzite despre El; şi nădăjduia să-L vadă făcând vreo minune. 9I-a pus multe întrebări; dar Isus nu i-a răspuns nimic. 10Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii stăteau acolo şi-L pârau cu înfierbântare. 11Irod, cu ostaşii lui de pază, se purtau cu El cu dispreţ; şi, după ce şi-a bătut joc de El şi L-a îmbrăcat cu o haină strălucitoare, L-a trimis înapoi la Pilat. 12În ziua aceea, Irod şi Pilat s-au împrietenit unul cu altul, căci erau învrăjbiţi între ei mai înainte. 13Pilat a strâns pe preoţii cei mai de seamă, pe fruntaşi şi pe norod 14şi le-a zis: „Mi-aţi adus înainte pe Omul acesta ca pe unul care aţâţă norodul la răscoală. Şi iată că, după ce L-am cercetat cu de-amănuntul înaintea voastră, nu L-am găsit vinovat de niciunul din lucrurile de care-L pârâţi. 15Nici Irod nu I-a găsit nicio vină, căci ni L-a trimis înapoi; şi iată că Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte. 16Eu deci, după ce voi pune să-L bată, Îi voi da drumul.” 17La fiecare praznic al Paştilor, Pilat trebuia să le sloboadă un întemniţat. 18Ei au strigat cu toţii într-un glas: „La moarte cu Omul acesta şi sloboade-ne pe Baraba!” 19Baraba fusese aruncat în temniţă pentru o răscoală care avusese loc în cetate şi pentru un omor. 20Pilat le-a vorbit din nou, cu gând să dea drumul lui Isus. 21Dar ei au strigat: „Răstigneşte-L, răstigneşte-L!” 22Pilat le-a zis pentru a treia oară: „Dar ce rău a făcut? Eu n-am găsit nicio vină de moarte în El. Aşa că, după ce voi pune să-L bată, Îi voi da drumul.” 23Dar ei strigau în gura mare şi cereau de zor să fie răstignit. Şi strigătele lor şi ale preoţilor celor mai de seamă au biruit. 24Pilat a hotărât să li se împlinească cererea. 25Le-a slobozit pe cel ce fusese aruncat în temniţă pentru răscoală şi omor şi pe care-l cereau ei; iar pe Isus L-a dat în mâinile lor, ca să-şi facă voia cu El. 26Pe când Îl duceau să-L răstignească, au pus mâna pe un anume Simon din Cirena, care se întorcea de la câmp; şi i-au pus crucea în spinare, ca s-o ducă după Isus. 27În urma lui Isus mergea o mare mulţime de norod şi femei care se boceau, îşi băteau pieptul şi se tânguiau după El. 28Isus S-a întors spre ele şi a zis: „Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine; ci plângeţi-vă pe voi însevă şi pe copiii voştri. 29Căci iată vor veni zile, când se va zice: „Ferice de cele sterpe, ferice de pântecele care n-au născut şi de ţâţele care n-au alăptat!” 30Atunci vor începe să zică munţilor: „Cădeţi peste noi!”, şi dealurilor: „Acoperiţi-ne!” 31Căci dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat?” 32Împreună cu El duceau şi pe doi făcători de rele care trebuiau omorâţi împreună cu Isus. 33Când au ajuns la locul numit „Căpăţâna”, L-au răstignit acolo, pe El şi pe făcătorii de rele: unul la dreapta, şi altul la stânga. 34Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” Ei şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgând la sorţi. 44Era cam pe la ceasul al şaselea. Şi s-a făcut întuneric peste toată ţara, până la ceasul al nouălea. 45Soarele s-a întunecat, şi perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt prin mijloc. 46Isus a strigat cu glas tare: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!” Şi, când a zis aceste vorbe, Şi-a dat duhul. 47Sutaşul, când a văzut ce se întâmplase, a slăvit pe Dumnezeu şi a zis: „Cu adevărat, Omul acesta era neprihănit!” 48Şi tot norodul care venise la priveliştea aceea, când a văzut cele întâmplate, s-a întors bătându-se în piept. 49Toţi cunoscuţii lui Isus şi femeile care-L însoţiseră din Galileea stăteau departe şi se uitau la cele ce se petreceau. 50Era un sfetnic al soborului, numit Iosif, om bun şi evlavios, 51care nu luase parte la sfatul şi hotărârea celorlalţi. El era din Arimateea, o cetate a iudeilor, şi aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu. 52Omul acesta s-a dus la Pilat şi a cerut trupul lui Isus. 53L-a dat jos de pe cruce, L-a înfăşurat într-o pânză de in şi L-a pus într-un mormânt nou, săpat în piatră, în care nu mai fusese pus nimeni. 54Era ziua Pregătirii şi începea ziua Sabatului. 55Femeile care veniseră cu Isus din Galileea au însoţit pe Iosif; au văzut mormântul şi felul cum a fost pus trupul lui Isus în el,

56s-au întors şi au pregătit miresme şi miruri. Apoi, în ziua Sabatului, s-au odihnit, după Lege.

St Photios, patriarch of Constantinople (891)

St Photios, along with St Mark of Ephesus and St Gregory Palamas, is counted as one of the Three Pillars of Orthodoxy, who stood against Latinizing influences on the Orthodox Church.

He was born in Constantinople in 810, son of pious parents belonging to one of the prominent families of the City. Both his parents were martyred during the Iconoclast persecution, leaving their son an example of adherence to the True Faith even unto death. He received a superb education, and was widely considered the single most learned person of his time. He was elevated to the Patriarchal throne in 858, after being raised through all the degrees of the priesthood in six days.

Throughout his Patriarchal reign he was troubled by the usual political battles and intrigues and, more importantly, by various threats to the Faith in the form of Manicheans and Iconoclasts.

Photios showed a special concern for the spread of the Gospel of Jesus Christ throughout the world: it was he who commissioned Sts Cyril and Methodius to embark on their mission to the Slavs.

Most memorably, it was the Patriarch’s lot to stand against the arrogant, uncanonical and heretical claims of Pope Nicholas I of Rome, who openly asserted for the first time the Pope’s pretensions to universal jurisdiction over the Church. When the Patriarch opposed these claims, Pope Nicholas summoned a council of western bishops, which “deposed” Photios and excommunicated all clergy whom he had ordained. In 867 the Emperor Michael III was assassinated, and his successor Basil I deposed Photios, had him imprisoned, and reinstated his predecessor Ignatius. To gain legitimacy for this widely-opposed move, he submitted it to the Pope for approval. Delighted, the Pope ratified the Emperor’s decision and used it to advance the claims of the Papacy. When the eastern bishops realized what was happening they prevailed on the Emperor to release Photios from his three-year imprisonment; and when Ignatius died, the Church unanimously returned Photios to the Patriarchal throne. A Council in Constantinople in 879-880, at which Photios presided, restored communion between the Eastern and Western Churches but at the same time anathematized the heretical addition of the filioque to the Creed, which the Papacy had been promoting.

When Leo VI succeeded Basil I as Emperor, the Patriarch was once again deposed, and was imprisoned in the Monastery of the Armenians for five years. During this time he wrote the Mystagogy of the Holy Spirit, a learned and eloquent refutation of the filioque heresy. The Saint, still imprisoned, reposed in peace in 893.

Sts Barsanuphius and John the Prophet, monks of Palestine (6th c.)

‘Saint Barsanuphius the Great, who was from Egypt, and his disciple, Saint John the Prophet, struggled in very strict reclusion during the sixth century at the monastery of Abba Seridus at Gaza of Palestine, and were endowed with amazing gifts of prophecy and spiritual discernment. They are mentioned by Saint Dorotheus of Gaza, their disciple, in his writings. Many of the counsels they sent to Christians who wrote to them are preserved in the book which bears their names. Once certain of the Fathers besought Saint Barsanuphius to pray that God stay His wrath and spare the world. Saint Barsanuphius wrote back that there were “three men perfect before God,” whose prayers met at the throne of God and protected the whole world; to them it had been revealed that the wrath of God would not last long. These three, he said, were “John of Rome, Elias of Corinth, and another in the diocese of Jerusalem,” concealing the name of the last, since it was himself.’ (Great Horologion)

Saint Barsanuphius lived in such reclusion that only Abbot Seridus ever saw him: once a week the Abbot would bring him three loaves and some water, and would write down the Saint’s counsels. Some of the brethren came to suspect that Barsanuphius was an invention of the Abbot, and to relieve their minds he came out of his cell for the only time, greeted them, washed their feet, and withdrew again.

It is unknown when St Barsanuphius reposed. When it was suspected that he had died in his cell, the Patriarch of Jerusalem ordered that it be opened, but fire blasted forth from the door, preventing any from entering.