1 John 3.10-20 (Epistle)

10Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său. 11Căci vestirea pe care aţi auzit-o de la început este aceasta: să ne iubim unii pe alţii; 12nu cum a fost Cain, care era de la cel rău şi a ucis pe fratele său. Şi pentru ce l-a ucis? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite. 13Nu vă miraţi, fraţilor, dacă vă urăşte lumea. 14Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi. Cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte. 15Oricine urăşte pe fratele său este un ucigaş; şi ştiţi că niciun ucigaş n-are viaţa veşnică rămânând în el. 16Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi; şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi. 17Dar cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu? 18Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul. 19Prin aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi ne vom linişti inimile înaintea Lui, 20în orice ne osândeşte inima noastră; căci Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi cunoaşte toate lucrurile.

Mark 14.10-42 (Gospel)

10Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, s-a dus la preoţii cei mai de seamă ca să le vândă pe Isus. 11Când au auzit ei lucrul acesta, s-au bucurat şi i-au făgăduit bani. Şi Iuda căuta un prilej nimerit ca să-L dea în mâinile lor. 12În ziua dintâi a praznicului Azimelor, când jertfeau paştile, ucenicii lui Isus I-au zis: „Unde voieşti să ne ducem să-Ţi pregătim ca să mănânci paştile?” 13El a trimis pe doi din ucenicii Săi şi le-a zis: „Duceţi-vă în cetate; acolo aveţi să întâlniţi un om ducând un ulcior cu apă: mergeţi după el. 14Unde va intra el, spuneţi stăpânului casei: „Învăţătorul zice: „Unde este odaia pentru oaspeţi, în care să mănânc paştile cu ucenicii Mei?” 15Şi are să vă arate o odaie mare de sus, aşternută gata: acolo să pregătiţi pentru noi.” 16Ucenicii au plecat, au ajuns în cetate şi au găsit aşa cum le spusese El; şi au pregătit paştile. 17Seara, Isus a venit cu cei doisprezece. 18Pe când şedeau la masă şi mâncau, Isus a zis: „Adevărat vă spun că unul din voi, care mănâncă cu Mine, Mă va vinde.” 19Ei au început să se întristeze şi să-I zică unul după altul: „Nu cumva sunt eu?” 20„Este unul din cei doisprezece”, le-a răspuns El, „şi anume, cel ce întinde mâna cu Mine în blid. 21Fiul omului, negreşit, Se duce după cum este scris despre El. Dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul omului! Mai bine ar fi fost pentru el să nu se fi născut.” 22Pe când mâncau, Isus a luat o pâine; şi, după ce a binecuvântat, a frânt-o şi le-a dat, zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu.” 23Apoi a luat un pahar şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, şi au băut toţi din el. 24Şi le-a zis: „Acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi. 25Adevărat vă spun că, de acum încolo, nu voi mai bea din rodul viţei, până în ziua când îl voi bea nou în Împărăţia lui Dumnezeu.” 26După ce au cântat cântările de laudă, au ieşit pe Muntele Măslinilor. 27Isus le-a zis: „În noaptea aceasta toţi veţi avea un prilej de poticnire; pentru că este scris: „Voi bate Păstorul, şi oile vor fi risipite.” 28Dar, după ce voi învia, voi merge înaintea voastră în Galileea.” 29Petru I-a zis: „Chiar dacă toţi ar avea un prilej de poticnire, eu nu voi avea.” 30Şi Isus i-a zis: „Adevărat îţi spun că astăzi, chiar în noaptea aceasta, înainte ca să cânte cocoşul de două ori, te vei lepăda de Mine de trei ori.” 31Dar Petru I-a zis cu şi mai multă tărie: „Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine.” Şi toţi ceilalţi au spus acelaşi lucru. 32S-au dus apoi într-un loc îngrădit, numit Ghetsimani. Şi Isus a zis ucenicilor Săi: „Şedeţi aici până Mă voi ruga.” 33A luat cu El pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan şi a început să Se înspăimânte şi să Se mâhnească foarte tare. 34El le-a zis: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi!” 35Apoi a mers puţin mai înainte, S-a aruncat la pământ şi Se ruga ca, dacă este cu putinţă, să treacă de la El ceasul acela. 36El zicea: „Ava – adică: Tată – Ţie toate lucrurile Îţi sunt cu putinţă; depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi, facă-se nu ce voiesc Eu, ci ce voieşti Tu.” 37Şi a venit la ucenici, pe care i-a găsit dormind. Şi a zis lui Petru: „Simone, tu dormi? Un ceas n-ai fost în stare să veghezi? 38Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul este plin de râvnă, dar trupul este neputincios.” 39S-a dus iarăşi şi S-a rugat, zicând aceleaşi cuvinte. 40Apoi S-a întors din nou şi i-a găsit dormind; pentru că li se îngreuiaseră ochii de somn. Ei nu ştiau ce să-I răspundă. 41În sfârşit, a venit a treia oară şi le-a zis: „Dormiţi de acum şi odihniţi-vă! Destul! A venit ceasul! Iată că Fiul omului este dat în mâinile păcătoşilor. 42Sculaţi-vă; haidem să mergem; iată că se apropie vânzătorul!”

Our Holy Father Ephraim the Syrian (373)

He is often called “The Harp of the Holy Spirit” for the sublimity of his writings. He was born in Nisibis of Mesopotamia about the year 306. He embraced the Christian faith while young and for this was driven from his home by his father, a pagan priest. He came under the care of St James of Nisibis (January 13), who was one of the bishops at the Council of Nicaea. He took up a strictly ascetical life, renouncing all possessions and denying himself all comforts. It is said that his eyes constantly flowed with tears: tears of compunction for his own sins, or tears of joy as he contemplated the wonders of God’s grace.

He was baptized at the age of twenty and withdrew to the desert, then settled in Edessa. Once, as he was walking to the city, a harlot approached him. Pretending to accept her proposition, he took her to the city’s public square and suggested that they lie together there, in plain view. Horrified, the woman rebuked him, saying ‘Have you no shame?’ The Saint answered, ‘Poor woman, you are afraid of being watched by other people; but why are you not afraid of being seen by God, who sees everything and, on the last day, will judge all our actions and most secret thoughts?’ The woman repented and, with the Saint’s help, embarked upon a new life.

The Saint returned to the desert for a time, then to Nisibis to aid the Persian Christians, persecuted because they were seen as allies of the Romans. When Nisibis finally fell under Persian rule, St Ephraim and his spiritual father St James both settled in Edessa. At that time Edessa was troubled by the gnostic heretic Bardaisan, one of whose devices was to compose attractive hymns, which became popular and enticed many away from the truth. Taking up Bardaisan’s own weapons, St Ephraim composed a number of hymns, beautiful in word and melody, which poetically set forth the true Faith.

Hearing of the sanctity of St Basil the Great, St Ephraim traveled to Cappadocia to meet him. It is recorded that at their first meeting, St Basil greeted him: ‘Art thou the Ephraim who hath beautifully bended his neck and taken upon himself the yoke of the saving Word?’; to which St Ephraim replied, ‘I am Ephraim who hinder myself from traveling the way to heaven.’ After discoursing with the Syrian Saint for some time, St Basil cried out ‘O, if only I had thy sins!’ Basil then ordained St Ephraim to the diaconate. He would have ordained him a priest but St Ephraim, feeling unworthy, refused to be ordained, then and for the rest of his life.

The Saint returned to a life of solitude; but when a famine broke out in Edessa in 372, he came forth to rebuke the wealthy for failing to share their wealth with the poor. Some replied that they knew no one whom they could trust with their goods, so St Ephraim persuaded them to give their alms to him for distribution to the poor. A true deacon, he cared for the sick with his own hands. The following year, he reposed in peace.

St Ephraim was the first to use hymnody and song to express the teaching of the Church, and so might be called the Church’s first hymnographer. His works were probably an inspiration to St Romanos the Melodist, also a Syrian. He is said to have written more than three million lines of verse in Syriac, in addition to many homilies and treatises. Only a fraction of his work has been translated.

A beautiful selection of St Ephraim’s writings can be found in A Spiritual Psalter, a collection edited by St Theophan the Recluse, available in English.

Our Holy Father Isaac the Syrian, bishop of Nineveh (7th c.)

He was born early in the seventh century in the East. His birthplace is unclear: the Great Horologion says that he was born in eastern Arabia (present-day Qatar); the Synaxarion that he was born in Kurdistan. While still young he entered the Lavra of St Matthew with his brother, but after a few years of monastic life, having advanced far in obedience and the practice of prayer, he withdrew into the desert. His reputation for holiness reached the city of Nineveh, where the people prevailed on the hierarchy to consecrate him as their bishop in 670. Reluctantly but obediently, St Isaac took up the duties of shepherd of his flock in Nineveh. After a few months, he was called on to settle a dispute between two of the faithful, but they rejected his counsel and said ‘Leave your Gospel out of this matter!’ The holy bishop said, ‘If they are not prepared to obey Our Lord’s commandments, what need have they of me?’, and retired to live as a hermit in the mountains of Kurdistan. Later, he settled in the monastery of Raban Shapur, where he wrote his Ascetical Homilies and other jewel-like works on the spiritual life. There he reposed in peace.

The fame of St Isaac’ Homilies spread, and about one hundred years after their writing they were translated from Syriac into Greek by two monks in Palestine. In this form they spread throughout the monastic world, becoming a treasured guide to those who seek the fullness of the life of prayer. The Synaxarion says, “The book of Saint Isaac is, with the Ladder of Saint John Climacus, the indispensible guide for every Orthdox soul to journey safely toward God. Hence, not many years ago, a holy spiritual father, Jerome of Egina (d. 1966), recommended begging, if necessary, in order to be able to purchase a copy.” We are blessed to have a good translation of the Ascetical Homilies available in English.

Saint Isaac is a very unusual case of an Orthodox Saint who lived outside the canonical boundaries of the Church: he was a bishop of the “Nestorian” communion, now sometimes called the “Oriental Orthodox.” The purity of his own Orthodox faith is so clearly evident in his writings that the Church has nonetheless recognized his sanctity.