John 21.15-25 (11th Matins Gospel)

15După ce au prânzit, Isus a zis lui Simon Petru: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” „Da, Doamne”, I-a răspuns Petru, „ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paşte mieluşeii Mei.” 16I-a zis a doua oară: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” „Da, Doamne”, I-a răspuns Petru, „ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paşte oiţele Mele.” 17A treia oară i-a zis Isus: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: „Mă iubeşti?” şi I-a răspuns: „Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paşte oile Mele! 18Adevărat, adevărat îţi spun că atunci când erai mai tânăr, singur te încingeai şi te duceai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile, şi altul te va încinge şi te va duce unde nu vei voi.” 19A zis lucrul acesta ca să arate cu ce fel de moarte va proslăvi Petru pe Dumnezeu. Şi, după ce a vorbit astfel, i-a zis: „Vino după Mine.” 20Petru s-a întors şi a văzut venind după ei pe ucenicul pe care-l iubea Isus, acela care la Cină se rezemase pe pieptul lui Isus şi zisese: „Doamne, cine este cel ce Te vinde?” 21Petru s-a uitat la el şi a zis lui Isus: „Doamne, dar cu acesta ce va fi?” 22Isus i-a răspuns: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine!” 23Din pricina aceasta a ieşit zvonul printre fraţi că ucenicul acela nu va muri deloc. Însă Isus nu zisese lui Petru că nu va muri deloc, ci: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie?” 24Ucenicul acesta este cel ce adevereşte aceste lucruri şi care le-a scris. Şi ştim că mărturia lui este adevărată. 25Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărţile care s-ar fi scris. Amin.

Galatians 6.11-18 (Epistle)

11Uitaţi-vă cu ce slove mari v-am scris, cu însăşi mâna mea! 12Toţi cei ce umblă după plăcerea oamenilor vă silesc să primiţi tăierea împrejur, numai ca să nu sufere ei prigonire pentru crucea lui Hristos. 13Căci nici ei, care au primit tăierea împrejur, nu păzesc Legea; ci voiesc doar ca voi să primiţi tăierea împrejur, pentru ca să se laude ei cu trupul vostru. 14În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume! 15Căci, în Hristos Isus, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă. 16Şi peste toţi cei ce vor umbla după dreptarul acesta şi peste Israelul lui Dumnezeu să fie pace şi îndurare! 17De acum încolo nimeni să nu mă mai necăjească pentru că port semnele Domnului Isus pe trupul meu. 18Fraţilor, harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu duhul vostru! Amin.

Luke 8.5-15 (Gospel)

5„Semănătorul a ieşit să-şi semene sămânţa. Pe când semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum: a fost călcată în picioare şi au mâncat-o păsările cerului. 6O altă parte a căzut pe stâncă; şi, cum a răsărit, s-a uscat, pentru că n-avea umezeală. 7O altă parte a căzut în mijlocul spinilor: spinii au crescut împreună cu ea şi au înecat-o. 8O altă parte a căzut pe pământ bun şi a crescut şi a făcut rod însutit.” După ce a spus aceste lucruri, Isus a strigat: „Cine are urechi de auzit să audă.” 9Ucenicii Lui L-au întrebat ce înţeles are pilda aceasta. 10El le-a răspuns: „Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, dar celorlalţi li se vorbeşte în pilde, ca „măcar că văd, să nu vadă, şi măcar că aud, să nu înţeleagă.” 11Iată ce înţeles are pilda aceasta: Sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu. 12Cei închipuiţi în sămânţa căzută lângă drum sunt cei ce aud; apoi vine diavolul şi ia Cuvântul din inima lor, ca nu cumva să creadă şi să fie mântuiţi. 13Cei închipuiţi în sămânţa căzută pe stâncă sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc cu bucurie; dar n-au rădăcină, ci cred până la o vreme, iar când vine ispita, cad. 14Sămânţa care a căzut între spini închipuieşte pe aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îşi văd de drum şi-l lasă să fie înăbuşit de grijile, bogăţiile şi plăcerile vieţii acesteia şi n-aduc rod care să ajungă la coacere. 15Sămânţa care a căzut pe pământ bun sunt aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îl ţin într-o inimă bună şi curată şi fac rod în răbdare.

Righteous John, Wonderworker of Kronstadt (1908).

“Saint John of Kronstadt was a married priest, who lived with his wife in virginity. Through his untiring labours in his priestly duties and love for the poor and sinners, he was granted by our Lord great gifts of clairvoyance and miracle-working, to such a degree that in the last years of his life miracles of healings — both of body and of soul — were performed countless times each day through his prayers, often for people who had only written to him asking his help. During his lifetime he was known throughout Russia, as well as in the Western world. He has left us his diary My Life in Christ as a spiritual treasure for Christians of every age; simple in language, it expounds the deepest mysteries of our Faith with that wisdom which is given only to a heart purified by the grace of the Holy Spirit. Foreseeing as a true prophet the Revolution of 1917, he unsparingly rebuked the growing apostasy among the people; he foretold that the very name of Russia would be changed. As the darkness of unbelief grew thicker, he shone forth as a beacon of unquenchable piety, comforting the faithful through the many miracles that he worked and the fatherly love and simplicity with which he received all. Saint John reposed in peace in 1908.” (Great Horologion)

Holy Prophet Joel (8th c. BC)

His name means “The Lord is God.” He is counted second among the “minor Prophets.” The Old Testament book of his prophecies, which bears his name, includes his prophecy of the coming of the Holy Spirit at Pentecost (Joel 2:28), which was quoted by the Apostle Peter (Acts 2:17).

Holy Martyr Varus and those with him (304)

“He was a Roman officer in Egypt and a secret Christian. When seven Christian teachers were thrown into prison, Varus kept visiting them there, supplying their needs and serving them with great devotion. He marvelled at the martyrs, and grieved that fear would not let him stand up as a martyr for Christ. These men of God gave him courage, and Varus made up his mind to go and be tortured with them. One of these godly men died in prison, and, when the wicked governor had the martyrs brought before him and saw that there were only six of them, he asked where the seventh was. ‘I am the seventh!’, cried Varus. The furious governor had him tortured first. He ordered that he be flogged with dry thongs, then that he be tied to a tree and hacked to pieces bit by bit with knives until he gave his holy soul to God. His body was then thrown onto a dung-heap. A woman of Palestinian birth, Cleopatra, the widow of an officer, was there with her son John. She secretly took the relics of the holy martyr off the dung-heap and buried them in her house. She then asked the governor’s permission to take the body of her dead husband back from Egypt to Palestine. As she was an officer’s widow, the governor at once gave her permission. This blessed Christian woman, Cleopatra, however, took the body, not of her husband but of the holy martyr Varus, taking it to her village of Edra, near Tabor, and burying it there. She then built a church dedicated to St Varus, and he appeared to her often from the other world, resplendent as an angel of God.” (Prologue)

Holy Hieromartyr Sadoth (Shahdost) and his 128 companions (342)

During the fierce persecution of Christians by the Persian King Shapur II, Saint Sadoth succeeded the Martyr Symeon (April 17) as Bishop of Seleucia. His name in Persian, Shah-dost, means ‘Friend of the King’; but the earthly Shah saw him as no friend, and the holy bishop knew that his days on earth were numbered. One night in a dream, Sadoth saw a ladder reaching from earth to heaven. At the top stood Bishop Symeon, who called joyfully to him: ‘Climb up, Sadoth, and do not be afraid! I climbed up yesterday; you will climb up today.’ Waking, Sadoth knew that he would soon be called to martyrdom. He immediately set out to encourage his flock and to exhort them to stand firm for Christ in the coming day of persecution.

A few days later the persecutors came in the King’s name to arrest the holy Bishop; with him they seized 128 priests, deacons, monks and simple believers. All were held in prison for five months, being brought forth repeatedly and tortured in ways too cruel to describe; but not a single one could be brought to worship the sun. Finally, all were condemned to die by the sword. The 128 martyrs, chained together, sang joyous hymns as they went to the place of execution. They did not cease to sing until the death of the last Martyr. Sadoth himself, however, was taken in chains to the city of Beit Lapat, where he was beheaded a few days later.