Hebrews 11.17-23, 27-31 (Epistle)

17Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare: el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu! 18El căruia i se spusese: „În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele!” 19Căci se gândea că Dumnezeu poate să învie chiar şi din morţi; şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi. 20Prin credinţă a dat Isaac lui Iacov şi Esau o binecuvântare care avea în vedere lucrurile viitoare. 21Prin credinţă Iacov, când a murit, a binecuvântat pe fiecare din fiii lui Iosif şi „s-a închinat, rezemat pe vârful toiagului său.” 22Prin credinţă a pomenit Iosif, când i s-a apropiat sfârşitul, de ieşirea fiilor lui Israel din Egipt şi a dat porunci cu privire la oasele sale. 23Prin credinţă a fost ascuns Moise trei luni de părinţii lui când s-a născut: pentru că vedeau că era frumos copilul şi nu s-au lăsat înspăimântaţi de porunca împăratului. 27Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mânia împăratului; pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut. 28Prin credinţă a prăznuit el Paştile şi a făcut stropirea sângelui, pentru ca nimicitorul celor întâi născuţi să nu se atingă de ei. 29Prin credinţă au trecut ei Marea Roşie ca pe uscat, pe când egiptenii, care au încercat s-o treacă, au fost înghiţiţi. 30Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost ocolite şapte zile. 31Prin credinţă n-a pierit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiţi, pentru că găzduise iscoadele cu bunăvoinţă.

Mark 10.46-52 (Gospel)

46Au ajuns la Ierihon. Şi pe când ieşea Isus din Ierihon cu ucenicii Săi şi cu o mare mulţime de oameni, fiul lui Timeu, Bartimeu, un cerşetor orb, şedea jos lângă drum şi cerea de milă. 47El a auzit că trece Isus din Nazaret şi a început să strige: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” 48Mulţi îl certau să tacă; dar el şi mai tare striga: „Fiul lui David, ai milă de mine!” 49Isus S-a oprit şi a zis: „Chemaţi-l!” Au chemat pe orb şi i-au zis: „Îndrăzneşte, scoală-te, căci te cheamă.” 50Orbul şi-a aruncat haina; a sărit şi a venit la Isus. 51Isus a luat cuvântul şi i-a zis: „Ce vrei să-ţi fac?” „Rabuni”, I-a răspuns orbul, „să capăt vederea.”

52Şi Isus i-a zis: „Du-te, credinţa ta te-a mântuit.” Îndată orbul şi-a căpătat vederea şi a mers pe drum după Isus.

The Ten Holy Martyrs of Crete (250)

All ten suffered for Christ together on Crete during the reign of the Emperor Decius. They were tormented and humiliated for thirty days, but bore their trials with such serenity that the Governor feared that others would be converted to the Faith, so had all of them beheaded.

Our Venerable Father Paul, Archbishop of Neocaesarea (4th c.)

This holy bishop was so revered that he was summoned by the Emperor Licinius himself, who attempted to turn him from the Faith. When this failed, the Emperor ordered that molten metal be poured on the bishop’s hands, which left them paralyzed and horribly disfigured. Years went by, Christianity was legalized by Constantine the Great and, when the Council of Nicaea was summoned, St Paul was among those bishops who were called to attend. Many of the bishops who attended bore in their bodies the marks of the Lord Jesus (Gal. 6:17): noses, ears or eyes lost, scars and burns from their trials for Christ. At the Council, the Emperor Constantine knelt before St Paul and kissed his hands as holy relics, saying ‘I will never tire of kissing these hands which have lost their life for the sake of my Christ.’ After the Council, the holy bishop served in Neocaesarea for several more years, then reposed in peace.

Our Holy Father Nahum of Ochrid, Wonderworker and Enlightener of the Slavs (ca. 900)

He was a disciple of Saints Cyril and Methodius (May 11), and traveled with them on their missionary journey to the Slavs. With them and their other companions, he endured many trials, including several imprisonments at the hands of the Latin Franks, who were seeking to seize control of the region of Moravia in order to impose the Latin language and to spread the heresy of the filioque. For a time their troubles were relieved by Pope Hadrian II, who supported the mission and made St Methodius Archbishop of Pannonia, with jurisdiction over the Eastern European Slav lands. But when St Methodius died, St Nahum and his companions were imprisoned once more, then sent into exile, where they finally found shelter in the Orthodox Kingdom of Bulgaria. There they were able to continue their work of evangelization in the Slavonic language. Saint Nahum founded the Monastery that bears his name on the shore of Lake Ochrid. After his repose his relics were brought there for burial, and are venerated there today.