Numbers 11.16-17, 24-29 (Vespers)

16Domnul a zis lui Moise: „Adună la Mine şaptezeci de bărbaţi, dintre bătrânii lui Israel, din cei pe care-i cunoşti ca bătrâni ai poporului şi cu putere asupra lor; adu-i la Cortul întâlnirii şi să se înfăţişeze acolo împreună cu tine. 17Eu Mă voi coborî şi îţi voi vorbi acolo; voi lua din Duhul care este peste tine şi-L voi pune peste ei ca să poarte împreună cu tine sarcina poporului şi să n-o porţi tu singur. 24Moise a ieşit şi a spus poporului cuvintele Domnului. A adunat şaptezeci de bărbaţi din bătrânii poporului şi i-a pus în jurul Cortului. 25Domnul S-a coborât în nor şi a vorbit lui Moise; a luat din Duhul care era peste el şi L-a pus peste cei şaptezeci de bătrâni. Şi, de îndată ce Duhul S-a aşezat peste ei, au început să prorocească; dar după aceea n-au mai prorocit. 26Doi oameni, unul numit Eldad, şi altul Medad, rămăseseră în tabără, şi Duhul S-a aşezat şi peste ei; căci erau dintre cei scrişi, măcar că nu se duseseră la Cort. Şi au început să prorocească şi ei în tabără. 27Un tânăr a alergat şi a dat de ştire lui Moise, zicând: „Eldad şi Medad prorocesc în tabără.” 28Şi Iosua, fiul lui Nun, care slujea lui Moise din tinereţea lui, a luat cuvântul şi a zis: „Domnule Moise, opreşte-i.” 29Moise i-a răspuns: „Eşti gelos pentru mine? Să dea Dumnezeu ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din proroci, şi Domnul să-Şi pună Duhul Lui peste ei!”

Joel 2.23-32 (Vespers)

23Şi voi, copii ai Sionului, bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimite ploaie timpurie şi târzie, ca odinioară. 24Ariile se vor umple de grâu, vor geme tocitoarele şi teascurile de must şi de untdelemn, 25vă voi răsplăti astfel anii pe care i-au mâncat lăcustele Arbeh, Ielec, Hasil şi Gazam, oştirea Mea cea mare pe care am trimis-o împotriva voastră. 26Veţi mânca şi vă veţi sătura, şi veţi lăuda Numele Domnului Dumnezeului vostru care va face minuni cu voi, şi poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară! 27Şi veţi şti că Eu sunt în mijlocul lui Israel, că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, şi nu este altul afară de Mine. Şi poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară. 28După aceea voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor proroci, bătrânii voştri vor visa vise, şi tinerii voştri vor avea vedenii. 29Chiar şi peste robi şi peste roabe voi turna Duhul Meu în zilele acelea. 30Voi face să se vadă semne în ceruri şi pe pământ: sânge, foc şi stâlpi de fum; 31soarele se va preface în întuneric, şi luna, în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.

32Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. Căci mântuirea va fi pe muntele Sionului şi la Ierusalim, cum a făgăduit Domnul, şi între cei rămaşi pe care-i va chema Domnul.

Ezekiel 36.24-28 (Vespers)

24Căci vă voi scoate dintre neamuri, vă voi strânge din toate ţările şi vă voi aduce iarăşi în ţara voastră. 25Vă voi stropi cu apă curată, şi veţi fi curăţaţi; vă voi curăţa de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri. 26Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră şi vă voi da o inimă de carne. 27Voi pune Duhul Meu în voi şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele, şi să păziţi, şi să împliniţi legile Mele. 28Veţi locui în ţara pe care am dat-o părinţilor voştri; voi veţi fi poporul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul vostru.

John 20.19-23 (Matins Gospel)

19În seara aceleiaşi zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de frica iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” 20Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat când au văzut pe Domnul. 21Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” 22După aceste vorbe, a suflat peste ei şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt! 23Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute.”

Acts 2.1-11 (Epistle)

1În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. 2Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei. 3Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. 4Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească. 5Şi se aflau atunci în Ierusalim iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer. 6Când s-a auzit sunetul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas încremenită; pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui. 7Toţi se mirau, se minunau şi ziceau unii către alţii: „Toţi aceştia care vorbesc nu sunt galileeni? 8Cum, dar, îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut? 9Parţi, mezi, elamiţi, locuitori din Mesopotamia, Iudeea, Capadocia, Pont, Asia, 10Frigia, Pamfilia, Egipt, părţile Libiei dinspre Cirena, oaspeţi din Roma, iudei sau prozeliţi, 11cretani şi arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!”

John 7.37-52, 8.12 (Gospel)

37În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. 38Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” 39Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit. 40Unii din norod, când au auzit aceste cuvinte, ziceau: „Acesta este cu adevărat Prorocul.” 41Alţii ziceau: „Acesta este Hristosul.” Şi alţii ziceau: „Cum, din Galileea are să vină Hristosul? 42Nu zice Scriptura că Hristosul are să vină din sămânţa lui David şi din satul Betleem, unde era David?” 43S-a făcut deci dezbinare în norod din pricina Lui. 44Unii din ei voiau să-L prindă; dar nimeni n-a pus mâna pe El. 45Aprozii s-au întors deci la preoţii cei mai de seamă şi la farisei. Şi aceştia le-au zis: „De ce nu L-aţi adus?” 46Aprozii au răspuns: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul acesta.” 47Fariseii le-au răspuns: „Doar n-aţi fi fost duşi şi voi în rătăcire? 48A crezut în El vreunul din mai marii noştri sau din farisei? 49Dar norodul acesta, care nu ştie Legea, este blestemat!” 50Nicodim, cel care venise la Isus noaptea şi care era unul din ei, le-a zis: 51„Legea noastră osândeşte ea pe un om înainte ca să-l asculte şi să ştie ce face?” 52Drept răspuns, ei i-au zis: „Şi tu eşti din Galileea? Cercetează bine, şi vei vedea că din Galileea nu s-a ridicat niciun proroc.” 12Isus le-a vorbit din nou şi a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”

Holy Apostle Carpus of the Seventy

He was one of the Seventy and a companion of St Paul, who mentions him in 2 Timothy 4:13. He became a Bishop in Thrace (the Great Horologion says in Berea, the Prologue in Varna), where he suffered martyrdom. St Dionysius the Areopagite met and wrote about him, stating that Carpus never began the Liturgy without first receiving a heavenly vision.

From the Prologue: “We must not desire the death of a sinner, but his repentance. Nothing so saddens the Lord who suffered on the Cross for sinners as when we pray to Him for the death of a sinner and his removal from our path. It once happened that the Apostle Carpus lost patience and began to pray God to send death upon two sinful men, the one pagan and the other an apostate from the Faith. The Lord appeared to him and said: ‘Behold, here I am; ready to be crucified again for the salvation of men.’ St Carpus related this event to St Dionysius the Areopagite, who wrote it down as a lesson for all in the Church that we must pray for the salvation of sinners and not for their destruction. For the Lord ‘is not willing that any should perish, but that all should come to repentance’ (II Peter 3:9).”

Saint Augustine of Canterbury, evangelizer of England (ca. 605)

He is the founder of the Church in southern England, which at that time was almost entirely pagan, though Christianity thrived in the Celtic lands of Ireland, Wales and parts of Scotland. Augustine, a monk at the monastery of St Andrew in Rome, was chosen by Pope Gregory I to lead a mission to England. He and a party of about forty monks landed in England in 597; they were received warmly by King Aethelbert, who was baptised by Augustine and thus became the first Christian king of the Anglo-Saxon people. In 601 Pope Gregory made Augustine Archbishop of Britain, and he established his cathedral at Canterbury, where he also established a monastery. Saint Augustine worked unsuccessfully to unite his churches with those of the Irish monks and hierarchs, who followed different liturgical practices, kept a different date of Pascha, and disapproved of the less severe Roman monastic practices introduced by the Archbishop. He reposed in peace.

Holy New Martyr Alexander of Thessalonica (1794)

He was born in Thessalonica and, though baptised a Christian, he accepted Islam as a young man, eventually becoming a Sufi (one of a mystical sect among the Muslims). But in time he began to repent, and concluded that martyrdom was the only way for him to cleanse himself from the stain of his denial of Christ. Having repented, he presented himself to the Turks dressed as a Christian. He was thrown into prison and tortured, but in response to every enticement, threat or torment, he would only say ‘I was born a Christian, and as a Christian I shall die.’ Finally he was sentenced to death, which Alexander joyfully accepted as a sign of God’s forgiveness. He was slain by the sword in Smyrna in 1794.