Acts 17.1-15 (Epistle)

1Pavel şi Sila au trecut prin Amfipoli şi Apolonia şi au venit în Tesalonic, unde era o sinagogă a iudeilor. 2Pavel, după obiceiul său, a intrat în sinagogă. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi, 3dovedind şi lămurind că Hristosul trebuia să pătimească şi să învie din morţi. „Şi acest Isus pe care vi-L vestesc eu”, zicea el, „este Hristosul.” 4Unii din ei şi o mare mulţime de greci temători de Dumnezeu şi multe femei de frunte au crezut şi au trecut de partea lui Pavel şi a lui Sila. 5Dar iudeii care nu crezuseră, de pizmă, au luat cu ei nişte oameni fără căpătâi din mulţime, au făcut gloată şi au întărâtat cetatea. S-au năpustit asupra casei lui Iason şi căutau pe Pavel şi pe Sila, ca să-i aducă afară la norod. 6Fiindcă nu i-au găsit, au târât pe Iason şi pe vreo câţiva fraţi înaintea dregătorilor cetăţii şi strigau: „Oamenii aceştia, care au răscolit lumea, au venit şi aici, 7şi Iason i-a găzduit. Ei toţi lucrează împotriva poruncilor cezarului şi spun că este un alt Împărat: Isus.” 8Prin aceste vorbe, iudeii au tulburat norodul şi pe dregătorii cetăţii, 9care au dat drumul lui Iason şi celorlalţi, numai după ce au căpătat de la ei un zălog. 10Fraţii au trimis îndată, noaptea, pe Pavel şi pe Sila la Bereea. Când au sosit, au intrat în sinagoga iudeilor. 11Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa. 12Mulţi dintre ei şi din femeile cu vază ale grecilor şi mulţi bărbaţi au crezut. 13Dar iudeii din Tesalonic, când au aflat că Pavel vestea Cuvântul lui Dumnezeu şi în Bereea, au venit acolo, ca să tulbure şi să aţâţe noroadele. 14Atunci fraţii au pornit îndată pe Pavel spre mare; Sila şi Timotei au rămas în Bereea. 15Cei ce însoţeau pe Pavel l-au dus până la Atena. Apoi s-au întors, cu însărcinarea să ducă lui Sila şi lui Timotei porunca să vină cât mai curând la el.

John 11.47-57 (Gospel)

47Atunci preoţii cei mai de seamă şi fariseii au adunat soborul şi au zis: „Ce vom face? Omul acesta face multe minuni. 48Dacă-L lăsăm aşa, toţi vor crede în El, şi vor veni romanii şi ne vor nimici şi locul nostru şi neamul.” 49Unul din ei, Caiafa, care era mare preot în anul acela, le-a zis: „Voi nu ştiţi nimic; 50oare nu vă gândiţi că este în folosul vostru să moară un singur om pentru norod, şi să nu piară tot neamul?” 51Dar lucrul acesta nu l-a spus de la el; ci, fiindcă era mare preot în anul acela, a prorocit că Isus avea să moară pentru neam. 52Şi nu numai pentru neamul acela, ci şi ca să adune într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi. 53Din ziua aceea, au hotărât să-L omoare. 54De aceea Isus nu mai umbla pe faţă printre iudei; ci a plecat de acolo în ţinutul de lângă pustiu, într-o cetate numită Efraim; şi a rămas acolo împreună cu ucenicii Săi. 55Paştile iudeilor era aproape. Şi mulţi oameni din ţinutul acela s-au suit la Ierusalim, înainte de Paşti, ca să se cureţe. 56Ei căutau pe Isus şi vorbeau unii cu alţii în Templu: „Ce credeţi? N-are să vină la praznic?”

57Iar preoţii cei mai de seamă şi fariseii porunciseră că, dacă va şti cineva unde este, să le dea de ştire ca să-L prindă.

Holy Virgin-martyr Glykeria at Heraclea (141).

At a pagan festival in Thrace, when the Governor of the region was offering sacrifice to the idols, St Glyceria entered the temple and declared herself to be a handmaid of Christ. When the governor commanded her to make sacrifice to the gods, she overturned the statue of Zeus, smashing it to pieces. For this, and for her continued refusal to deny her faith, she was seized and subjected to many tortures. First, the governor had her sealed in a prison cell with the intention of starving her to death; but an angel appeared to Glykeria and gave her heavenly food. When enough time had passed that the governor was certain that Glykeria had perished, he opened her cell, and all present were astonished to see her alive, healthy and full of joy. At this her jailer, Laodicius, confessed Christ and was beheaded. Glykeria was then thrown into a fire, but stood in it unharmed, praising God like the Three Children in Babylon. Finally she was cast to wild beasts, where she gave up her soul to God. A healing myrrh flowed from her relics.

Holy Martyr Alexander of Rome (298)

He was an eighteen-year-old soldier in the army of the Emperor Maximian. When a public sacrifice was made to the Roman idols, Alexander refused to take part, for which he was brought before the Captain Tiberian, who told him he must either deny Christ or die. When he stood fast for Christ, he was arrested and taken through Macedonia to Byzantium, being cruelly tortured at every stop along the way. But everywhere he went, the Christians flocked to him, encouraging him and asking his blessing. His mother, Pimenia, travelled with him for the entire journey. In all his sufferings, Alexander was visited many times by an angel of God, who relieved his pain and encouraged him. As his Lord had commanded, Alexander loved and prayed for his enemies: At a place called Carasura, when the soldiers guarding him were suffering from thirst, he prayed, and a spring of cold water burst out of a dry place.

Finally, on the bank of the river Ergina, Tiberian ordered that Alexander be beheaded. As the executioner raised his sword, he saw radiant angels of God all around the holy Martyr, and was afraid to strike. Alexander asked the executioner why he had stayed his hand and, hearing the answer, prayed to God that he might send the angels away so that the executioner would not be afraid. The angels vanished, and Alexander received his crown of martyrdom. Pimenia, his mother, buried her son’s body, and many miracles of healing were worked at his grave. Some time later, Alexander appeared to his mother and told her of her approaching death, which occurred not long afterward.