Wisdom of Solomon 5.15-6.3 (Vespers)

Wisdom of Solomon 3.1-9 (Vespers)

Wisdom of Solomon 4.7-15 (Vespers)

Luke 6.17-23 (Matins Gospel)

17S-a coborât împreună cu ei şi S-a oprit într-un podiş unde se aflau mulţi ucenici de ai Lui şi o mare mulţime de oameni, care veniseră din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe lângă marea Tirului şi a Sidonului ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor. 18Cei chinuiţi de duhuri necurate erau vindecaţi. 19Şi tot norodul căuta să se atingă de El, pentru că din El ieşea o putere care-i vindeca pe toţi. 20Atunci Isus Şi-a ridicat ochii spre ucenicii Săi şi a zis: „Ferice de voi care sunteţi săraci, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a voastră! 21Ferice de voi care sunteţi flămânzi acum, pentru că voi veţi fi săturaţi! Ferice de voi care plângeţi acum, pentru că voi veţi râde! 22Ferice de voi, când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî şi vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului! 23Bucuraţi-vă în ziua aceea şi săltaţi de veselie; pentru că răsplata voastră este mare în cer; căci tot aşa făceau părinţii lor cu prorocii.

Acts 10.44-11.10 (Epistle)

44Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a coborât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul. 45Toţi credincioşii tăiaţi împrejur care veniseră cu Petru au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste Neamuri. 46Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu. Atunci Petru a zis: 47„Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?”

48Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Atunci l-au rugat să mai rămână câteva zile la ei. 1Apostolii şi fraţii care erau în Iudeea, au auzit că şi Neamurile au primit Cuvântul lui Dumnezeu. 2Şi, când s-a suit Petru la Ierusalim, îl mustrau cei tăiaţi împrejur 3şi ziceau: „Ai intrat în casă la nişte oameni netăiaţi împrejur şi ai mâncat cu ei.” 4Petru a început să le spună pe rând cele întâmplate. El a zis: 5„Eram în cetatea Iope; şi, pe când mă rugam, am căzut într-o răpire sufletească şi am avut o vedenie: un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, se cobora din cer şi a venit până la mine. 6Când m-am uitat în ea, am văzut dobitoacele cu patru picioare de pe pământ, fiarele, târâtoarele şi păsările cerului. 7Şi am auzit un glas care mi-a zis: „Petre, scoală-te, taie şi mănâncă.” 8Dar eu am răspuns: „Nicidecum, Doamne, căci nimic spurcat sau necurat n-a intrat vreodată în gura mea.” 9Şi glasul mi-a zis a doua oară din cer: „Ce a curăţat Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.” 10Lucrul acesta s-a făcut de trei ori; apoi toate au fost ridicate iarăşi în cer.

Hebrews 13.7-16 (Epistle, St Theodosius)

7Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa! 8Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci! 9Să nu vă lăsaţi amăgiţi de orice fel de învăţături străine; căci este bine ca inima să fie întărită prin har, nu prin mâncări, care n-au slujit la nimic celor ce le-au păzit. 10Noi avem un altar din care n-au drept să mănânce cei ce fac slujbă în Cort. 11În adevăr, trupurile dobitoacelor al căror sânge este adus de marele preot în Locul Preasfânt, pentru păcat, „sunt arse de tot afară din tabără.” 12De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă. 13Să ieşim, dar, afară din tabără la El şi să suferim ocara Lui. 14Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare. 15Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui. 16Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.

John 8.21-30 (Gospel)

21Isus le-a mai spus: „Eu Mă duc, şi Mă veţi căuta şi veţi muri în păcatul vostru; acolo unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni.” 22Atunci iudeii au zis: „Doar n-o avea de gând să Se omoare, de zice: „Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni”!” 23„Voi sunteţi de jos”, le-a zis El, „Eu sunt de sus: voi sunteţi din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta. 24De aceea v-am spus că veţi muri în păcatele voastre; căci, dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre.” 25„Cine eşti Tu?”, I-au zis ei. Isus le-a răspuns: „Ceea ce de la început vă spun că sunt. 26Am multe de zis despre voi şi de osândit în voi; dar Cel ce M-a trimis este adevărat; şi Eu, ce am auzit de la El, aceea spun lumii.” 27Ei n-au înţeles că le vorbea despre Tatăl. 28Isus deci le-a zis: „Când veţi înălţa pe Fiul omului, atunci veţi cunoaşte că Eu sunt şi că nu fac nimic de la Mine însumi, ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl Meu. 29Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut.” 30Pe când vorbea Isus astfel, mulţi au crezut în El.

Matthew 11.27-30 (Gospel, St Theodosius)

27„Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere. 28Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. 29Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.

30Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.”

Martyrs Timothy the Reader and his wife Maura of Antinoe in Egypt (286)

These holy martyrs were husband and wife. During the persecutions of Diocletian, the governor Arian demanded that Timothy hand over his sacred books (these were rare at that time, and as a Reader he was entrusted with their care). Timothy refused, saying that he would no more do so than a father would hand over his own children to death. He was brutally tortured and, when he refused to yield, the governor summoned Timothy’s wife Maura, thinking that she would urge her husband to bow to the idols, but instead she confessed herself to be a Christian too. She in turn was subjected to many tortures, and finally the couple were crucified facing one another, where they hung for nine days, encouraging one another in the Faith, before they met their blessed end. They had been married for less than a month when they received their crowns.

St Theodosius, abbot of the Kiev Caves Monastery and founder of cenobitic monasticism in Russia (1074).

“Our righteous Father Theodosius was born in 1009, not far from Kiev, and brought up in Kursk. From early childhood he showed the wisdom of an elder, avoiding childish games and refusing to wear anything but the poorest of clothing. When he was about thirteen years old, and his father died, he began to humble himself even more, going out to work with the serfs in the field. His mother went so far as to beat him in her attempts to make him behave more respectably. Hearing of the labours of Saint Anthony of Kiev, he fled to him secretly and was accepted by him as his disciple. He was tonsured at the age of twenty-four by Saint Anthony’s disciple Nicon, and was elected Abbot of the Caves Monastery in 1057, since Saint Anthony refused this out of humility, and lived his whole life as a hermit. It was Saint Theodosius who introduced in Russia the cenobitic rule of the Monastery of Studium in Constantinople, and under his guidance many monks attained to great holiness, and the monastic life spread. When Prince Svyatoslav drove out his elder brother the pious Prince Isyaslav, and ascended to the throne of Chernigov in his place, Saint Theodosius courageously rebuked him, and continued reproving him even when threatened with exile. At the request of Prince Shimon, the son of a Varangian (Viking) prince, the Saint wrote a prayer for the nobleman’s forgiveness of sins, and, at his behest, had it placed in his coffin, whence arose this custom in Rusia. He reposed on May 3, 1074, being sixty-five years of age.” (Great Horologion)