Luke 24.36-53 (6th Matins Gospel)

36Pe când vorbeau ei astfel, însuşi Isus a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” 37Plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh. 38Dar El le-a zis: „Pentru ce sunteţi tulburaţi? Şi de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă? 39Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.” 40(Şi, după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale.) 41Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau şi se mirau, El le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?” 42I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagure de miere. 43El le-a luat şi a mâncat înaintea lor. 44Apoi le-a zis: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci şi în Psalmi.” 45Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile. 46Şi le-a zis: „Aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învie a treia zi dintre cei morţi. 47Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim. 48Voi sunteţi martori ai acestor lucruri. 49Şi iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.” 50El i-a dus afară până spre Betania. Şi-a ridicat mâinile şi i-a binecuvântat. 51Pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi a fost înălţat la cer. 52După ce I s-au închinat, ei s-au întors în Ierusalim cu o mare bucurie. 53Şi tot timpul stăteau în Templu şi lăudau şi binecuvântau pe Dumnezeu. Amin.

2 Corinthians 6.16-7.1 (Epistle)

16Cum se împacă templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem templul Dumnezeului celui Viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.” 17De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi.

18Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul cel Atotputernic.” 1Deci fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţăm de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.

Luke 5.1-11 (Gospel)

1Pe când Se afla lângă lacul Ghenezaret şi Îl îmbulzea norodul ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu, 2Isus a văzut două corăbii la marginea lacului; pescarii ieşiseră din ele să-şi spele mrejele. 3S-a suit într-una din aceste corăbii, care era a lui Simon: şi l-a rugat s-o depărteze puţin de la ţărm. Apoi a şezut jos şi învăţa pe noroade din corabie. 4Când a încetat să vorbească, a zis lui Simon: „Depărteaz-o la adânc şi aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire.” 5Drept răspuns, Simon I-a zis: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!” 6După ce le-au aruncat, au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejele. 7Au făcut semn tovarăşilor lor care erau în cealaltă corabie să vină să le ajute. Aceia au venit, şi au umplut amândouă corăbiile, aşa că au început să se afunde corăbiile. 8Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus şi I-a zis: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos.” 9Fiindcă îl apucase spaima, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, din pricina pescuirii pe care o făcuseră. 10Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zebedei, tovarăşii lui Simon. Atunci Isus i-a zis lui Simon: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni.” 11Ei au scos corăbiile la mal, au lăsat totul şi au mers după El.

Hieromartyr Phocas, Bishop of Sinope (102)

He was a zealous, wise and wonder-working bishop in his birthplace, Sinope, which lies on the southern shore of the Black Sea. For bringing many idolators to faith in Christ, he was hated by the pagans. He was arrested by the governor Africanus, subjected to various tortures,and finally scalded to death in a bath-house. He contested for the Faith during the reign of the Emperor Trajan.

Venerable Cosmas, desert-dweller of Zographou, Mt Athos (1323)

“Saint Cosmas came from Bulgaria where his devout parents provided him with a good education in Slavonic and Greek. They wanted him to marry but he was drawn by the love of Christ and, unknown to them, made his way to the Holy Mountain of Athos to become a monk at the Bulgarian monastery of Zographou. On the feast of the Annunciation at the Monastery of Vatopedi, he saw a woman among those serving in the Church and in the refectory, and he was grieved at first to observe this breach of the monastic rule, but overjoyed when he realized that it was the Mother of God who had appeared to him in this way.

“He was clothed in the holy angelic Habit and, after some time, was ordained priest. One day, as he was praying before the icon of the Mother of God, asking her with tears how to achieve his salvation, he heard a voice saying, ‘Let my servant withdraw to the desert outside the monastery.’ He was obedient to the will of God and, with the blessing of his Abbot, lived in silence from then on. Some years later, he was found worthy of the grace of discernment of thoughts and of beholding things happening elsewhere, as well as of other spiritual gifts. In the course of many years, he was the spiritual helper of a great number of monks. At the end of his life, Christ appeared to him saying that he would shortly have a great trial to endure from the Devil. Indeed, the prince of demons made his appearance next day with a host of his servants bewailing and bemoaning their inability to annihilate their great enemy Cosmas, who had held them in check for so long and gained possession, by his virtue, of the throne in Heaven that had once been Lucifer’s. Taking a heavy stick, the demon beat the Saint so violently that he left him half-dead. As God allowed, Saint Cosmas died in peace two days later, on 22 September 1323. When the fathers came from the monastery to bury him, the wild animals gathered round. They kept silent until the end of the service, but howled unusually loud as his body was covered with earth. Then having paid their respects, they made off into the wilderness. Forty days later, the monks came to take up the body of Saint Cosmas and translate it to the monastery, but it was no longer in the grave. Where it now is God alone knows.” (Synaxarion)