Philippians 1.20-27 (Epistle)

20Mă aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine cu nimic; ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea. 21Căci pentru mine a trăi este Hristos, şi a muri este un câştig. 22Dar, dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc; şi nu ştiu ce trebuie să aleg. 23Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine; 24dar, pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup. 25Şi sunt încredinţat şi ştiu că voi rămâne şi voi trăi cu voi toţi, pentru înaintarea şi bucuria credinţei voastre; 26pentru ca, prin întoarcerea mea la voi, să aveţi în mine o mare pricină de laudă în Isus Hristos. 27Numai, purtaţi-vă într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, pentru ca, fie că voi veni să vă văd, fie că voi rămâne departe de voi, să aud despre voi că rămâneţi tari în acelaşi duh şi că luptaţi cu un suflet pentru credinţa Evangheliei,

Luke 7.17-30 (Gospel)

17Vestea aceasta despre Isus s-a răspândit în toată Iudeea şi prin toate împrejurimile. 18Ucenicii lui Ioan au dat de ştire învăţătorului lor despre toate aceste lucruri. 19Ioan a chemat pe doi dintre ucenicii săi şi i-a trimis la Isus să-L întrebe: „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?” 20Aceştia, când s-au înfăţişat înaintea lui Isus, I-au zis: „Ioan Botezătorul ne-a trimis la Tine să Te întrebăm: „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?” 21Chiar în clipa aceea, Isus a vindecat pe mulţi de boli, de chinuri, de duhuri rele, şi multor orbi le-a dăruit vederea. 22Şi, drept răspuns, le-a zis: „Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce aţi văzut şi auzit: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi, surzii aud, morţii învie, şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia. 23Ferice de acela pentru care nu voi fi un prilej de poticnire.” 24După ce au plecat trimişii lui Ioan, Isus a început să spună noroadelor despre Ioan: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustiu? O trestie clătinată de vânt? 25Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei ce poartă haine moi şi cei ce trăiesc în desfătări sunt în casele împăraţilor. 26Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un proroc? Da, vă spun, şi mai mult decât un proroc. 27El este acela despre care este scris: „Iată, trimit pe solul Meu înaintea feţei Tale, care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.” 28Vă spun că dintre cei născuţi din femei, nu este niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuşi, cel mai mic în Împărăţia lui Dumnezeu, este mai mare decât el. 29Şi tot norodul care l-a auzit, şi chiar vameşii au dat dreptate lui Dumnezeu, primind botezul lui Ioan; 30dar fariseii şi învăţătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui.

Hieromartyr Dionysius the Areopagite (96)

He is mentioned in Acts 17:19-34. He was a learned Athenian, a member of the Athenian court on Mars Hill (Areos Pagos in Greek, from which the title ‘Areopagite’ comes). At the time of Christ’s crucifixion, he was studying in Egypt and saw the sky darkened there for three hours when Christ breathed His last. He later married and had several children. When St Paul preached in Athens, Dionysius was among the first to believe, and became either the first (according to some) Bishop of Athens, or the second, succeeding St Hierotheos (commemorated tomorrow, October 4). With St Hierotheos he was present at the Dormition of the Mother of God. He received a martyr’s end in his old age, possibly in Athens. Several famous works of mystical theology, including On the Divine Names, are attributed to him.

Holy Hieromartyr Dionysius, Bishop of Alexandria, and his disciples (258)

He was a disciple of Origen and became a priest in Alexandria. He became Bishop of Alexandria in 247, serving not only his own see but the whole Church with fervor and compassion. He traveled to Rome to fight the Novatian schisms that disturbed the Body of Christ at that time, and mediated in the dispute between St Cyprian (September 16) and the Pope.

During the reign of Valerian, the new Governor of Alexandra, Emilianus, summoned St Dionysius, along with a group of his clergy, and demanded that they renounce Christ. When all stood firm in the Faith, he exiled them to the remote village of Kephro. But Christians flocked to the village to seek out the holy Bishop, and many pagans in the region were converted by him — so that soon the town was more nearly a Christian mission than a place of exile. When Emilianus learned of this, he exiled the Bishop and his disciples far into the wilderness, where they lived amidst terrible sufferings and hardships for more than twelve years. Saint Dionysius and his deacons Gaius and Faustus all died there; Eusebius the deacon and Maximus the priest eventually escaped. Eusebius became Bishop of Laodicea; Maximus, like his spiritual father, became Bishop of Alexandria.

St John the Chozebite, Bishop of Caesarea in Palestine (532)

He came from a prominent family in Egypt, and was brought up among the Monophysites. He became a monk in his youth, and went on pilgrimage to Jerusalem. When he attempted to enter the Church of the Resurrection to venerate the Precious Cross, an unseen power prevented him from entering. The next night he heard a voice telling him in his sleep that those who do not embrace the Orthodox faith are unworthy to worship the holy Cross of the Savior. John awoke and hurried to the church where, in tears, he accepted and confessed the entire Orthodox Faith. After returning to Egypt he settled in Palestine, living alone in a cave in the isolated region called Chozeba. There he lived in solitude until one day a couple brought their son, possessed by an evil spirit. They had been sent to John by Ananias, a well-known ascetic of Palestine. John considered himself unworthy to pray for the casting out of demons, so he prayed in the name of Ananias, and the boy was healed. Thenceforth, John’s wonderworking powers became known, and many made the difficult journey to his cave for the healing of spiritual and bodily ailments. Later John, much against his will, was consecrated Bishop of Caesarea; but he was unable to tolerate the cares of episcopal life and fled again to the desert, where he spent the rest of his life. The faithful continued to visit him in great numbers, and many signs and wonders were worked through his prayers. He reposed in peace at a great age.