Titus 1.15-2.10 (Epistle)
15Totul este curat pentru cei curaţi; dar pentru cei necuraţi şi necredincioşi, nimic nu este curat: până şi mintea şi cugetul le sunt spurcate.
16Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o scârbă: nesupuşi şi netrebnici pentru orice faptă bună.
1Tu însă vorbeşte lucruri care se potrivesc cu învăţătura sănătoasă.
2Spune că cei bătrâni trebuie să fie treji, vrednici de cinste, cumpătaţi, sănătoşi în credinţă, în dragoste, în răbdare.
3Spune că femeile în vârstă trebuie să aibă o purtare cuviincioasă, să nu fie nici clevetitoare, nici dedate la vin; să înveţe pe alţii ce este bine,
4ca să înveţe pe femeile mai tinere să-şi iubească bărbaţii şi copiii;
5să fie cumpătate, cu viaţa curată, să-şi vadă de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaţilor lor, pentru ca să nu se vorbească de rău Cuvântul lui Dumnezeu.
6Sfătuieşte, de asemenea, pe tineri să fie cumpătaţi
7şi dă-te pe tine însuţi pildă de fapte bune, în toate privinţele. Iar în învăţătură, dă dovadă de curăţie, de vrednicie,
8de vorbire sănătoasă şi fără cusur, ca potrivnicul să rămână de ruşine şi să nu poată să spună nimic rău de noi.
9Sfătuieşte pe robi să fie supuşi stăpânilor lor, să le fie pe plac în toate lucrurile, să nu le întoarcă vorba,
10să nu fure nimic, ci totdeauna să dea dovadă de o desăvârşită credincioşie, ca să facă în totul cinste învăţăturii lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru.
Mark 10.23-32 (Gospel)
23Isus S-a uitat împrejurul Lui şi a zis ucenicilor Săi: „Cât de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii!”
24Ucenicii au rămas uimiţi de cuvintele Lui. Isus a luat din nou cuvântul şi le-a zis: „Fiilor, cât de anevoie este pentru cei ce se încred în bogăţii să intre în Împărăţia lui Dumnezeu!
25Mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea unui ac, decât să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu!”
26Ucenicii au rămas şi mai uimiţi şi au zis unii către alţii: „Cine poate atunci să fie mântuit?”
27Isus S-a uitat ţintă la ei şi le-a zis: „Lucrul acesta este cu neputinţă la oameni, dar nu la Dumnezeu; pentru că toate lucrurile sunt cu putinţă la Dumnezeu.”
28Petru a început să-I zică: „Iată că noi am lăsat totul şi Te-am urmat.”
29Isus a răspuns: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să fi lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii, sau holde pentru Mine şi pentru Evanghelie
30şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri; iar în veacul viitor, viaţa veşnică.
31Mulţi din cei dintâi vor fi cei de pe urmă, şi mulţi din cei de pe urmă vor fi cei dintâi.”
32Ei erau pe drum şi se suiau la Ierusalim; şi Isus mergea înaintea lor. Ucenicii erau tulburaţi şi mergeau îngroziţi după El. Isus a luat iarăşi la El pe cei doisprezece şi a început să le vorbească despre lucrurile care aveau să I se întâmple.