2 Corinthians 10.7-18 (Epistle)

7La înfăţişare vă uitaţi? Dacă cineva crede că „este al lui Hristos”, să aibă în vedere că, după cum el este al lui Hristos, tot aşa suntem şi noi. 8Şi, chiar dacă m-aş lăuda ceva mai mult cu stăpânirea pe care mi-a dat-o Domnul pentru zidirea voastră, iar nu pentru dărâmarea voastră, tot nu mi-ar fi ruşine. 9Zic aşa, ca să nu se pară că vreau să vă înfricoşez prin epistolele mele. 10„De fapt”, zic ei, „epistolele lui sunt cu greutate şi pline de putere; dar, când este de faţă el însuşi, este moale, şi cuvântul lui n-are nicio greutate.” 11Cine judecă aşa să fie încredinţat că, aşa cum suntem în vorbă, în epistolele noastre, când nu suntem de faţă, tot aşa vom fi şi în faptă, când vom fi de faţă! 12Negreşit, n-avem îndrăzneala să ne punem alături sau în rândul unora din aceia care se laudă singuri. Dar ei, prin faptul că se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături ei cu ei înşişi, sunt fără pricepere. 13Noi însă nu ne lăudăm dincolo de măsura noastră, ci în măsura marginilor pe care le-a însemnat Dumnezeu câmpului nostru ca să ajungem până la voi. 14Nu ne întindem prea mult, ca şi când n-am fi ajuns până la voi, căci, în adevăr, până la voi am ajuns în Evanghelia lui Hristos. 15Nu ne lăudăm peste măsura noastră, adică, nu ne lăudăm cu ostenelile altuia; ci avem nădejdea că, dacă credinţa voastră creşte, va creşte şi câmpul nostru de lucru între voi, nespus de mult, după măsura noastră. 16Aşa că vom putea propovădui Evanghelia şi în ţinuturile care sunt dincolo de al vostru, fără să intrăm în câmpul de lucru al altuia, ca să ne lăudăm cu lucrări făcute de-a gata. 17Ci „oricine se laudă să se laude în Domnul.”

18Pentru că nu cine se laudă singur va fi primit, ci acela pe care Domnul îl laudă.

Mark 3.28-35 (Gospel)

28Adevărat vă spun că toate păcatele şi toate hulele pe care le vor rosti oamenii li se vor ierta; 29dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va căpăta iertare în veac: ci este vinovat de un păcat veşnic.” 30Aceasta pentru că ei ziceau: „Are un duh necurat.” 31Atunci au venit mama şi fraţii Lui şi, stând afară, au trimis să-L cheme. 32Mulţimea şedea în jurul Lui, când I-au spus: „Iată că mama Ta şi fraţii Tăi sunt afară şi Te caută.” 33El a răspuns: „Cine este mama Mea şi fraţii Mei?” 34Apoi, aruncându-Şi privirile peste cei ce şedeau împrejurul Lui: „Iată”, a zis El, „mama Mea şi fraţii Mei!

35Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră şi mamă.”

The Placing of the Sash of the Most Holy Theotokos (395-408? 886- 912?)

At the Dormition of the Most Holy Theotokos, her sash came into the possession of the Apostle Thomas and after various transfers came to Cappadocia. It was later taken from there to Constantinople, where it was kept in a sealed casket in the Church of the Theotokos at Blachernae, at the time of the Emperor Arcadius (395-408). The casket was not opened until the reign of the Emperor Leo the Wise (886-912), when the Empress Zoe, who was ill, had a vision in which she was told to have the sash placed upon her. The Emperor obtained the blessing of the Patriarch, the sash was placed upon the Empress, and she was immediately healed. Some accounts say that today’s feast celebrates the bringing of the sash to Constantinople; others that it commemorates the miraculous healing of the Empress.

Hieromartyr Cyprian, bishop of Carthage (258)

He was born around 190 to pagan parents in North Africa. Before baptism he was distinguished in Carthage as a teacher of philosophy and rhetoric. He came to faith in Christ and was baptized at a young age; as soon as he became a Christian he abandoned his prestigious teacher’s position, sold his many possessions and gave all his wealth to the poor. He was ordained presbyter in 247, Bishop of Carthage in 248. He was known for his gentleness and paternal care for his flock, combined with firm opposition to heretics. His extensive writings still guide the Church today.

For his confession of Christ, he was beheaded under the Emperor Valerian on September 14; since that is the date of the Exaltation of the Cross, his feast is kept today. At the time of his execution he left twenty-five gold pieces (a huge sum) for the executioner who beheaded him.

St Gennadius, Patriarch of Constantinople (471)

He was known for his gentleness and his ascetical way of life. He would not ordain any man who did not know the Psalter by heart. He presided at a local council in which simony in the Church was anathematized. In his own lifetime he worked miracles, and he was told the time of his death in a vision. The famous monastery of Studion was built in his time, with his blessing. He reposed in peace.

Saint Aidan of Lindisfarne (651)

Around AD 635, Saint Oswald (5 August), King of Northumbria, appealed to the monks of the Monastery of Iona to send missionaries to his mostly-pagan kingdom. (An earlier mission had ended with the death of St Edwin in 633.) The fathers of the monastery chose St Aidan and consecrated him bishop. He founded a monastery (and his episcopal seat) on the island of Lindisfarne, and undertook missionary journeys, always on foot, throughout the kingdom, with King Oswald often accompanying him and serving as his interpreter. He lived in great poverty, using all the gifts he received as alms for the poor or to buy back captives and slaves. He was the spiritual father of St Hilda (17 Nov.), and founded the first women’s monasteries in Northumbria. He reposed in peace in 651, and was buried at Lindisfarne.

Note: Northumbria was an Anglo-Saxon kingdom in what is now northeastern England and southern Scotland.