Orthodox Calendar

2 Iunie 2028
Friday of the 7th Sunday of Pascha

Fast — Wine and Oil are Allowed

Feasts

  • Leavetaking of Ascension

Commemorations

  • St Nikephoros the Confessor, patriarch of Constantinople (829)
  • Holy New Martyr Constantine (1819)
  • Hieromartyr Erazmo of Ochrid (303)

Scripture Readings

Acts 27.1-44 (Epistle)

1După ce s-a hotărât să plecăm cu corabia în Italia, pe Pavel şi pe alţi câţiva întemniţaţi i-au dat pe mâna unui sutaş al cetei de ostaşi Augusta, numit Iuliu. 2Ne-am suit într-o corabie de la Adramit, care avea să meargă pe coasta Asiei, şi am pornit. Aveam cu noi pe Aristarh macedoneanul din Tesalonic. 3A doua zi, am ajuns la Sidon; şi Iuliu, care se purta omenos cu Pavel, i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi şi să fie îngrijit de ei. 4După ce am plecat de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau potrivnice. 5După ce am trecut marea care scaldă Cilicia şi Pamfilia, am ajuns la Mira în Licia. 6Acolo sutaşul a găsit o corabie din Alexandria, care mergea în Italia, şi ne-a suit în ea. 7Timp de mai multe zile, am mers încet cu corabia, şi nu fără greutate am atins înălţimea Cnid, unde nu ne-a lăsat vântul să ne oprim. Am trecut pe la capătul Cretei, alături de Salmona. 8De abia am mers cu corabia pe marginea insulei şi am ajuns la un loc numit „Limanuri bune”, de care era aproape cetatea Lasea. 9Trecuse destul de multă vreme, şi călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentru că trecuse chiar şi vremea „postului”. De aceea Pavel a înştiinţat pe ceilalţi 10şi le-a zis: „Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie şi fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar chiar şi pentru vieţile noastre.” 11Sutaşul a ascultat mai mult de cârmaci şi de stăpânul corăbiei decât de vorbele lui Pavel. 12Şi, fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulţi au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, aşezat spre miazăzi-apus şi spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo. 13Începuse să sufle un vânt uşor de miazăzi; şi, ca unii care se credeau stăpâni pe ţintă, au ridicat ancorele şi au pornit cu corabia pe marginea Cretei. 14Dar nu după multă vreme, s-a dezlănţuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon. 15Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta împotriva vântului, şi ne-am lăsat duşi în voia lui. 16Am trecut repede pe la partea de jos a unui ostrov, numit Clauda, şi abia am putut să punem mâna pe luntre. 17După ce au ridicat-o în sus, au întrebuinţat mijloace de ajutor, au încins corabia cu frânghii; şi, de teamă să nu cadă peste Sirta, au lăsat pânzele în jos. Astfel s-au lăsat mânaţi de vânt. 18Fiindcă eram bătuţi foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce în mare încărcătura din corabie, 19şi a treia zi, noi, cu mâinile noastre, am lepădat uneltele corăbiei. 20Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare. 21Oamenii nu mâncaseră de multă vreme. Atunci Pavel s-a sculat în mijlocul lor şi a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultaţi şi să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie şi de această pagubă. 22Acum vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună; pentru că niciunul din voi nu va pieri; şi nu va fi altă pierdere decât a corăbiei. 23Un înger al Dumnezeului, al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc, mi s-a arătat azi-noapte 24şi mi-a zis: „Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.” 25De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus. 26Dar trebuie să dăm peste un ostrov.” 27În noaptea a paisprezecea, pe când eram împinşi încoace şi încolo cu corabia pe marea Adriatică, pe la miezul nopţii, marinarii au bănuit că se apropie de pământ. 28Au măsurat adâncimea apei şi au găsit douăzeci de stânjeni; au mers puţin mai departe, au măsurat-o din nou şi au găsit cincisprezece stânjeni. 29De teamă să nu se lovească de stânci, au aruncat patru ancore înspre cârma corăbiei şi doreau să se facă ziuă. 30Dar, deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie şi slobozeau luntrea în mare, sub cuvânt că ar vrea să arunce ancorele înspre partea dinainte a corăbiei, 31Pavel a zis sutaşului şi ostaşilor: „Dacă oamenii aceştia nu vor rămâne în corabie, nu puteţi fi scăpaţi.” 32Atunci ostaşii au tăiat funiile luntrei şi au lăsat-o să cadă jos. 33Înainte de ziuă, Pavel a rugat pe toţi să mănânce şi a zis: „Astăzi sunt paisprezece zile de când staţi mereu de veghe şi n-aţi luat nimic de mâncare în gură. 34De aceea vă rog să mâncaţi, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră; şi nu vi se va pierde niciun păr din cap.” 35După ce a spus aceste vorbe, a luat pâine, a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o şi a început să mănânce. 36Toţi s-au îmbărbătat atunci şi au luat şi ei de au mâncat. 37În corabie eram de toţi două sute şaptezeci şi şase de suflete. 38După ce s-au săturat, au uşurat corabia, aruncând grâul în mare. 39Când s-a făcut ziuă, n-au cunoscut pământul; dar au văzut de departe un golf care avea maluri nisipoase şi au hotărât să împingă corabia într-acolo, dacă va fi cu putinţă. 40Au tăiat ancorele, ca să le sloboadă în mare, şi au slăbit în acelaşi timp funiile cârmelor; apoi au ridicat ventrila cea mică după suflarea vântului şi s-au îndreptat spre mal. 41Dar au dat peste o limbă de pământ, unde s-a înfipt corabia; şi partea dinainte a corăbiei s-a împlântat şi stătea neclintită, pe când partea dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor. 42Ostaşii au fost de părere să omoare pe cei întemniţaţi, ca să nu scape vreunul prin înot. 43Sutaşul însă, care voia să scape pe Pavel, i-a oprit de la gândul acesta. A poruncit ca cei ce pot înota să se arunce de pe corabie în apă şi să iasă cei dintâi la pământ;

44iar ceilalţi să se aşeze unii pe scânduri, iar alţii pe frânturi de corabie, şi aşa s-a făcut că au ajuns toţi teferi la uscat.

John 17.18-26 (Gospel)

18Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume. 19Şi Eu însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr. 20Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. 21Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. 22Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una – 23Eu în ei, şi Tu în Mine – pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine. 24Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii. 25Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut; dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis.

26Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău şi li-l voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei, şi Eu să fiu în ei.”

Commemorations

St Nikephoros the Confessor, patriarch of Constantinople (829)

He was born in Constantinople around 758, of pious parents: his father had been exiled under Constantine Copronymus for his steadfast veneration of the holy icons. Nikephoros served in the imperial palace as a secretary, but later renounced worldly success to struggle in monastic life near Constantinople. He built and administered a monastery which soon became filled with monks; but he himself never took the monastic habit, feeling himself unworthy. Though a layman, he took part in the Seventh Ecumenical Council at the request of the Emperor and Patriarch because of his remarkable knowledge of Holy Scripture. Much against his will, he was made Patriarch of Constantinople at the death of Patriarch Tarasios. He was made a monk, then elevated through all the priestly orders in a few days, then enthroned at St Sophia in 806.

A few years later, the Emperor Leo the Armenian took the throne. Patriarch Nikephoros, as was customary, sent him a Confession of the Orthodox Faith to sign. Leo put off signing the document until his coronation, then revealed himself to be an Iconoclast heretic. The Patriarch tried quietly to bring him back to the Orthodox faith, but to no avail. When the Emperor, in his turn, tried to make the holy Nikephoros bow to iconoclasm, the Patriarch clearly and publicly upheld the veneration of the holy Icons. For this he was deposed and driven into exile at the Monastery of St Theodore, which he himself had founded. Here he reposed, having served for nine years as Patriarch, and thirteen years in exile and privation.

Holy New Martyr Constantine (1819)

He was born a Muslim on the island of Lesbos (Mitylene), but became convinced of the truth of Christ after he was healed of a serious illness by the aid of holy water in a church. He traveled to the Holy Mountain and was baptised at the monastery of Kapsokalyvia. Later, he was seized by the Turks, who first tortured him viciously and, when he would not deny the Faith, hanged him in Constantinople.

Hieromartyr Erazmo of Ochrid (303)

“This saint was born in Antioch and lived in the reigns of Diocletian and Maximian. He lived in strict asceticism on Mount Lebanon, and was endowed by God with great wonderworking gifts. As a bishop, he set out to preach the Gospel. Arriving at the city of Ochrid, he restored the son of a man called Anastasius to life by his prayers, and baptised him. At this time, Erazmo baptised many other pagans and tore down the idolatrous altar in Ochrid. For this he was denounced to the Emperor Maximian, who was at that time staying in Illyria. The Emperor brought him before the copper image of Zeus, and ordered him to bring sacrifices and worship the idol. St Erazmo, by his power, caused a terrible dragon to come out of the statue, which terrified all the people. The saint then worked another wonder, and the dragon died. Then the saint preached Christ and baptised 20,000 souls. The furious Emperor commanded that all 20,000 be beheaded, and put Erazmo to harsh torture, before throwing him into prison. But an angel of God appeared to him, as once to the Apostle Peter, and led him out of the prison. After that, this servant of God went to Campania, where he preached the Gospel to the people, then returned again to the town of Hermelia, where he withdrew to a cave and lived in asceticism for the rest of his days. At the time of his death, he prostrated three times towards the East and, with upraised hands, prayed to God to forgive and give eternal life to all those who would, with faith, call upon his name. At the end of his prayer, a voice was heard from heaven: ‘Let it be as thou hast asked, My little healer Erazmo!’ The saint looked up once more to heaven with great joy and saw a wreath of glory descending upon him, and a choir of angels, prophets, apostles and martyrs waiting to receive his holy soul. He finally cried: ‘Lord, receive my spirit!’, and breathed his last, in about the year 303. The cave and chapel of St Erazmo stand to this day not far from Ochrid, and from there is proclaimed to this day the great power of the man of God, Erazmo the hieromartyr.” (Prologue)

Note: St Erazmo is commemorated on May 4th in the Slavonic Menaion, but St Nikolai Velomirovich gives today as the date on which he was been commemorated in Ochrid “from time immemorial”.